RO EN
السلة فارغة

ORADEA: 34 milioane lei pentru reabilitarea Colegiului Național Mihai Eminescu

In cadrul unei sedinte a Consiliului Local, a fost aprobata participarea Municipiului Oradea in cadrul Programului de investitii in domeniul culturii derulat de Ministerul Culturii si Identitatii Nationale pentru proiectul de reabilitare a Colegiului National Mihai Eminescu. Bugetul aprobat pentru implementarea Programului pentru perioada 2019-2026 este de 4,5 miliarde de lei, in baza caruia se pot incheia contracte de finantare multianuale. Obiectivele de investitii se realizeaza pe terenuri si constructii aflate in proprietatea publica sau privata a unitatilor administrativ-teritoriale si in administrarea consiliilor judetene sau locale. Autoritatile administratiei publice locale sunt eligibile ca beneficiari ai programului, termenul limita de transmitere a documentatiilor este de 1 noiembrie 2018.
Cladirea Colegiului National Mihai Eminescu din municipiul Oradea este una din cele mai mari unitati de invatamant din Oradea, deservind populatia din toate cartierele orasului si Zona Metropolitana Oradea, avand scolarizati 1432 elevi in 342 sali de clasa, programa scolara pe 7 domenii de specialitate, structurat pe invatamant primar, gimnazial si liceal. Cladirea fostei Manastiri si Gimnaziului Premonstratens si a Academiei de Drept, in prezent Colegiul National Mihai Eminescu, a fost construita in anii 1760-1810 si extinsa in 1874. Constructia, impreuna cu terenul aferent, delimitat topografic, constituie o marturie cultural-istorica si face parte din monumentul istoric Ansamblul urban „Centrul Istoric Oradea", regasindu-se in Lista monumentelor istorice din Judetul Bihor.
Cladirea propusa spre reabilitare se afla in centrul istoric al municipiului Oradea, pe strada Roman Ciorogariu nr. 18. Suprafata totala a terenului este de 10.707 mp, suprafata la sol a cladirii C1 de 3.761 mp, suprafata desfasurata de 15.044 mp, iar a cladirii C2 este de 293 mp. Terenul si constructia sunt in proprietatea publica a Municipiului Oradea. In ciuda faptului ca edificiul are aproape 300 de ani, starea acestuia este acceptabila, existand insa unele degradari care in cazul in care nu se vor remedia in viitorul apropiat vor evolua rapid si vor cauza probleme majore.
Proiectul intitulat „Reabilitarea/ modernizarea/ echiparea cladirii Colegiului National Mihai Eminescu din Oradea" figureaza in Strategia Integrata de Dezvoltare Urbana a municipiului Oradea 2017-2023, aprobata prin HCL nr. 410 / 2017 si are in vedere reabilitarea, restaurarea, consolidarea si amenajarea corespunzatoare a acestei cladiri monument, punerea in valoare din punct de vedere arhitectural si introducerea acesteia in circuitul turistic local. Prin realizarea acestui proiect se urmareste cresterea calitatii infrastructurii educationale din municipiul Oradea si imbunatatirea conditiilor de desfasurare a actului educational, in vederea imbunatatirii performantelor scolare.
Proiectul propune transformarea spatiilor cladirii in spatii moderne, curate si multifunctionale, din care se vor elimina constructiile si finisajele parazitare, exteriorul degradat urmand sa fie curatat, restaurat si conservat. Proiectul prevede si realizarea iluminatului arhitectural. Monumentul istoric se va utiliza numai in scopuri compatibile cu destinatia sa initiala, cea de unitate de invatamant. Intretinerea curenta si corespunzatoare a imobilului se va efectua prin folosirea unor materiale adecvate, compatibile cu cele din structura monumentului istoric.
Valoarea totala a investitiei este de 34.434.188,75 lei fara TVA, durata estimata de executie fiind 24 de luni.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter