RO EN
السلة فارغة

MT: Indicii de frauda la constructia Magistralei 5 Metrou

Corpul de Control al Ministrului Transporturilor, Lucian Sova, a efectuat verificari la Metrorex, care au vizat respectarea prevederilor legale si contractuale in derularea contractului de proiectare si executie a Magistralei 5 de metrou- Drumul Taberei- Pantelimon. Tronson 1. Drumul Taberei-Universitate. Sectiunea Raul Doamnei- Hasdeu (Opera)-Structura de rezistenta(“Proiectul”). Verificarile au fost efectuate in perioada 22-31.08.2018.
In urma controlului au fost constatate deficiente in implementarea proiectului care au condus la intarzieri in derularea contractului dar si la suplimentarea costurilor pentru Metrorex. In urma controlului efectuat rezulta indicii cu privire la existenta unor nereguli si/sau posibile fraude in implementarea Proiectului asa cum sunt ele definite in Ordonanta de urgenta nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea si sanctionarea neregulilor aparute in obtinerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice nationale aferente acestora.
Raportul arata ca valoarea contractului a fost subestimata la lansarea procedurii de achizitie iar in derulare au intervenit majorari substantiale ale valorii acestuia, informatii ce reprezinta indicii de frauda. In urma analizarii modului in care a fost pregatita si derulata licitatia publica si a modului de stabilire a termenilor contractuali si implementarea contractului s-a constatat generarea de costuri suplimentare de catre autoritatea contractanta in favoarea executantului in valoare de peste 188 milioane lei. Avand in vedere prevederile legale, precum si faptul ca proiectul este finantat din fonduri ale Uniunii Europene, organele de control considera necesara sesizarea Departamentului pentru lupta Antifrauda-DLAF, pentru cercetarea si luarea masurilor.
Totodata, membrii Consiliului de Administratie al Metrorex precum si conducerea societatii vor analiza constatarile si concluziile raportului Corpului de Control al ministrului Transporturilor, Lucian Sova si vor dispune masurile legale pentru stabilirea, cercetarea si sanctionarea dupa caz a personalului responsabil pentru deficientele constatate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter