RO EN
السلة فارغة

MLPDA: 12 milioane euro finantare pentru noi obiective din Mures si Vatra Dornei

Ion Stefan, ministrul lucrarilor publice, dezvoltarii si administratiei, a semnat, ordinul pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici in vederea construirii unui camin studentesc la Universitatea de Medicina, Farmacie, Stiinte si Tehnologie „George Emil Palade” din Targu Mures.
Valoarea totala a proiectului este de 6,25 milioane de euro, iar obiectivul va fi realizat de Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei, prin Compania Nationala de Investitii (CNI), cu un regim de inaltime D+P+3E (demisol, parter si 3 etaje).
„Educatia reprezinta un obiectiv major al Programului de Guvernare, de aceea trebuie sa le asiguram studentilor, pe langa o baza didactica performanta, si conditii decente de locuire, spatii de cazare suficiente, la standarde europene”, a subliniat ministrul Ion Stefan.
Investitia va fi localizata pe strada Gheorghe Marinescu, nr. 38, din Targu Mures, in cadrul Programului national de constructii de interes public sau social, Subprogramul Institutii de Invatamant Superior de Stat, derulat de CNI.
Peste 17 milioane de lei pentru sistemul de termoficare din Vatra Dornei
Ion Stefan, ministrul lucrarilor publice, dezvoltarii si administratiei, si primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Bonches, au semnat contractul de finantare pentru reabilitarea sursei si a retelei de transport si distributie energie termica in municipiul Vatra Dornei (jud. Suceava).
Valoarea totala a contractului este de 26,89 milioane de lei, din care MLPDA asigura de la bugetul de stat 15,32 milioane lei pentru anul 2019 si 2,03 milioane lei pentru anul 2020.
„Alocarea acestor bani era absolut necesara intrucat si locuitorii din Vatra Dornei, ca toti romanii, trebuie sa aiba acces la conditii decente de trai. Erau in situatia de a-si petrece iarna fara apa calda si caldura, ceea ce este inacceptabil”, a precizat ministrul Ion Stefan.
Lucrarile de investitii vor fi realizate in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 53/2019 privind aprobarea Programului multianual de finantare a investitiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea si extinderea sau infiintarea sistemelor de alimentare centralizata cu energie termica a localitatilor si pentru modificarea si completarea Legii serviciilor comunitare de utilitati publice nr. 51/2006 si ale regulamentului privind implementarea Programului Termoficare, aprobat prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, dezvoltarii si administratiei, al ministrului mediului, apelor si padurilor si al ministrului finantelor publice nr. 3.734/2019.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter