RO EN
السلة فارغة

MINISTRUL Razvan Cuc viziteaza santierele de modernizare a infrastructurii feroviare

Ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, a verificat stadiul lucrarilor de modernizare a infrastructurii si suprastructurii feroviare de pe loturile Coslariu - Vintu de Jos, Vintu de Jos - Simeria si Simeria – Gurasada, informeaza un comunicat al ministerului de resort.
Joi, 14 martie 2019, ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, si reprezentantii CNCF CFR SA au verificat stadiul lucrarilor de modernizare a infrastructurii si suprastructurii feroviare de pe loturile Coslariu - Vintu de Jos, Vintu de Jos - Simeria si Simeria - Gurasada.
Obiectivele proiectului de modernizare intre Simeria si Coslariu, proiect in lungime de 74,4 km sunt:
- Modernizarea a 56,67 km CF dubla electrificata;
- Construirea a 17,76 km CF dubla electrificata;
- Modernizarea a noua statii CF/HM - Coslariu, Santimbru, Barabant, Alba Iulia, Vintu de Jos, Blandiana, Sibot, Aurel Vlaicu, Orastie;
- Modernizarea (construirea) a 90 poduri/podete (33 de poduri si 57 de podete);
- constructie tunel - tunel Turdas (780 m);
- modernizarea a 15 treceri la nivel de cale ferata.
In ceea ce priveste stadiul de executie a lucrarilor pe cele 2 loturi, se inregistreaza urmatoarea situatie:
La Simeria - Vintu de Jos (41,4 km), stadiul de executie este de 97%, lucrarea fiind realizata de catre consortiul Swietelsky – Strabag – Alstom – Arcada – Euro Construct – Transferoviar Grup. Valoarea contractului este de 1.350.523.773,99 lei fara TVA.
In cazul tronsonului Vintu de Jos - Coslariu (33 km), stadiul de executie este de 89%. Lucrarea este realizata de catre Impresa Pizzarotti & C SpA, iar valoarea contractului este de 766.924.828,85 lei fara TVA
In ceea ce priveste tronsonul al treilea, Gurasada – Simeria (40,88 km), stadiul de executie este de 7,71%. Constructorul acestui tronson este FCC Construccion SA - Astaldi SpA - Convensa (Contratas y Ventas SA), valoare totala a contractului fiind de 2.636.523.184,68 lei (fara TVA).
Prin acest contract se urmareste realizarea urmatoarelor obiective:
- modernizarea a 40,88 km de infrastructura si suprastructura feroviara pentru viteza maxima de 160 km/h;
- lucrari de terasamente si consolidari;
- construirea a 17 poduri (dintre care 3 peste raul Mures), 27 de podete, 4 pasaje superioare, 3 pasaje inferioare;
- lucrari civile in 9 statii de cale ferata (inclusiv halte comerciale/puncte de oprire);
- lucrari de electrificare si energo-alimentare;
- lucrari de implementare a sistemului de siguranta a traficului ERTMS (ETCS nivel 2+GSM-R).
„I-am transmis antreprenorului ca il asigur de tot sprijinul meu administrativ, dar i-am si atras atentia sa se mobilizeze, sa ia in serios subcontractorii sai, sa-i plateasca la timp si sa execute lucrari de calitate. In caz contrar, compania de cai ferate nu va ezita sa ia masuri. Vreau sa am o relatie contractuala cu un partener onest, care sa isi execute obligatiile contractuale si nu sa urmareasca obtinerea de claim-uri (pretentii – n.r.). Sa mai renuntam la politica asta a claim-urilor ca nici nu ne apucam bine de construit si facem doua-trei claim-uri, ca sa mai luam niste bani de la statul roman. Nu mai merge! Ori lucram cum trebuie, ori daca venim sa facem claim-uri in Romania, atunci si noi vom lua masurile care se impun. Drastice. Antreprenorii or sa se plictiseasca de prezenta mea, dar... asta-i viata! Acum trebuie sa terminam loturile de autostrazi si tronsoanele de cale ferata pe care le avem in executie. Daca unii o iau in deradere, sau li se pare ca glumesc, o sa vada si reversul medaliei, pe care il vom aplica fara a avea niciun fel de ezitare, pentru ca rabdarea romanilor a ajuns la final. Nu mai putem sa toleram! Vrem cu totii sa avem cale ferata rapida, vrem sa avem autostrazi si de asta ma voi asigura eu, ca ministru, ca vom avea in acest mandat. Eu le-as multumi insa constructorilor ca nu au incetat lucrul, in lipsa bugetului aprobat. Si constructorii puteau sa spuna, nu aveti bugetul aprobat, stam blocati pana cand aveti bugetul, ca sa stim ca ne luam banii. Aici au dat dovada de seriozitate si de consecventa si pentru asta le multumesc. Cat timp Romania si romanii vor autostrazi, eu cred ca daca ne oprim si 15 minute ne costa foarte mult. Noi vom lucra non-stop, ca sa vedem ca se implementeaza proiectele care le avem acum in desfasurare. Vrem sa finalizam numarul de kilometri de cale ferata modernizata, asa cum si-a asumat CFR Infrastructura. Pentru asta ii voi sprijini cu masuri legislative, cu tot ce se impune sa fac, in calitatea mea de ministru al transporturilor”, a declarat, la finalul vizitei, Razvan Cuc.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter