RO EN
السلة فارغة

MDRAP apreciaza importanta muncii constructorilor si le multumeste pentru efort

Incepand de anul acesta, la data de 14 septembrie a fiecarui an, sarbatorim Ziua Nationala a Constructorului – pentru ca aceasta este data inaugurarii Podului de la Cernavoda (construit de inginerul roman Anghel Saligny; la vremea aceea, in 1895, Podul Regele Carol I era cel mai mare din Europa si al treilea ca lungime din lume), informeaza un comunicat al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP).
Initiativa a aparut la solicitarea Federatiei Patronatelor Societatilor din Constructii si a fost legiferata de Parlament (prin Legea nr. 350/2018), din nevoia de a marca prestigiul acestei profesii care a daruit Romaniei personalitati ca Elie Radu, Anghel Saligny, Gheorghe Bals, George (Gogu) Constantinescu, Emil Prager, Gheorghe Duca, Constantin Avram, Panaite Mazilu, Ionel Radu Priscu, Paul Solacolu, Costin Georgian, Eugeniu Iordachescu, Traian Popp, Vasile Hobjila, Nicolae Noica, George Iacobescu si multi altii - profesionisti care au pus pe harta tarii investitiile care au contribuit la modernizarea Romaniei.
La nivel european si la nivel national, industria constructiilor aduce nenumarate beneficii societatii si economiei (case, scoli, spitale, drumuri, poduri, autostrazi, retele de canalizare si apa, lucrari hidrotehnice si de amenajare a cursului raurilor), contribuind la cresterea calitatii vietii si transformand visele noastre in realitate, prin munca nevazuta a inginerilor, proiectantilor, dirigintilor de santiere, maistrilor si muncitorilor in constructii.
In calitate de autoritate de stat in domeniul constructiilor, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) doreste sa sublinieze importanta muncii constructorilor si sa le multumeasca pentru eforturile depuse pentru dezvoltarea Romaniei! La multi ani!
***
Personalitati romanesti din domeniul constructiilor
 
* Acad. dr. ing. Elie Radu (1853-1931), inginer constructor de drumuri si poduri, a participat la construirea soselelor transcarpatice, realizate dupa Marea Unire cu Transilvania. A construit 650 km de cai ferate, a proiectat si a realizat numeroase poduri din beton armat, a realizat prima statie de captare a apei subterane din Europa, la Bragadiru, in 1889, si prima retea de alimentare a orasului Bucuresti, a proiectat si a construit 60 de gari in toata tara si cladirea Ministerului Lucrarilor Publice, in prezent Primaria Municipiului Bucuresti.
* Acad. ing. Anghel Saligny (1854-1925), unul dintre primii ingineri din lume care au proiectat si construit poduri si silozuri cu structura metalica si din beton armat. Pe langa podul de la Fetesti-Cernavoda, a construit caile ferate Ploiesti-Predeal, Adjud- Tg. Ocna, Barlad-Vaslui-Iasi, statia CFR si funicularul de la Targu Ocna, antrepozitele de la Braila si Galati si silozurile Anghel Saligny de la Constanta - primele silozuri de beton din lume.
* Acad. dr. ing. Gheorghe Bals (1868-1934), inginer si istoric de arta, a participat la constructia podului de la Cernavoda si a portului Constanta.
* Ing. George (Gogu) Constantinescu (1881-1965), autorul a peste 400 de brevete de inventie, creatorul teoriei sonicitatii si inventatorul motorului sonic si al primului schimbator de viteze automat. A fost printre primii care au folosit betonul armat in constructia cladirilor din Romania. A construit Cazinoul din Constanta, Castelul de apa de la Peris, podurile de peste raul Siret de la Adjud, Racatau, Roman, Palatul Patriarhiei, Hotelul Athénée Palace, Marea Moschee din Constanta.
* Ing. Emil Prager (1888-1985), primul care a folosit betonul armat in constructiile din Romania. Ii datoram cele mai frumoase cladiri din perioada interbelica, adevarate bijuterii: Biblioteca Centrala Universitara din Iasi, Palatul Senatului din Bucuresti, cladirea Asociatiei Inginerilor de Mine (Bd. Bratianu 59, Bucuresti), cladirea societatii Dacia Romana (Bd. Elisabeta 24, Bucuresti), Palatul Societatii de Asigurari Generala (Calea Victoriei 101, Bucuresti) s.a.
* Ing. Gheorghe Duca (1847-1899), membru fondator al Societatii Politehnice, intemeietorul invatamantului superior politehnic si al primelor scoli pentru mecanici de tractiune, sefi de intretinere si manipulanti.
* Acad. dr. ing. Constantin Avram (1911-1987), specialist in beton armat, a participat la construirea uzinelor de la Resita si a complexului de la Valiug.
* Acad. dr. ing. Panaite Mazilu (1915-2015), membru fondator al Academiei de Stiinte Tehnice din Romania, profesor de rezistenta materialelor la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, a proiectat Casa Scanteii (Casa Presei Libere) si aeroportul Baneasa si a contribuit la constructia sau consolidarea Castelului Peles, Cazinoului din Sinaia, Palatului de Justitie din Bucuresti, Palatului Parlamentului si a podurilor peste Dunare de la Giurgeni-Vadu Oii si Fetesti-Cernavoda.
* Prof. dr. ing. Ionel Radu Priscu (1921-1987), constructor de baraje, a proiectat barajul de la Vidraru, pe raul Arges (1960-1966), barajele de la Bicaz (1950-1960) si Siriu (1975-1994).
* Ing. Paul Solacolu (1925-2012), hidrotehnician, specialist in gospodarirea apelor, a coordonat lucrarile de amenajare a bazinelor hidrografice Arges s.a.
* Ing. Costin Georgian (1929-1992) a coordonat construirea statiilor de metrou Izvor si Eroilor din Bucuresti, apoi a condus directia tehnica a metroului bucurestean pana in 1992.
* Prof. dr. ing. Eugeniu Iordachescu (1929-2019), specialist in conceptia si tehnologia lucrarilor de deplasare a cladirilor, a fost intre primii din lume care au aplicat procedee de translatare a cladirilor, salvand astfel o parte din patrimoniul construit al Bucurestiului: in perioada 1982-1987, a translatat 29 de cladiri, intre care 13 lacasuri de cult care altfel ar fi fost demolate: Schitul Maicilor, biserica Olari, biserica Sfantul Ilie, biserica Mihai Voda, manastirea Antim, biserica Sfantul Ioan, biserica Sfantul Gheorghe, biserica Sfantul Stefan „Cuibul cu barza”, ansamblul statuar de la biserica Domnita Balasa, biserica manastirii Ramet, Palatul Sinodal s.a. De asemenea, a proiectat izolarea antiseismica a acceleratorului de particule de la Centrul de Fizica Nucleara de la Magurele.
* Dr. ing. Traian Popp (n. 1933) a proiectat si a contribuit la proiectarea cladirilor Palatul Parlamentului, Sala Palatului, Teatrul National „Ion Luca Caragiale” -Bucuresti, Televiziunea Romana, Hotelul Intercontinental - Bucuresti, Charles de Gaulle Plaza s.a.
* Prof. dr. ing. Vasile Hobjila (1948-2004), specialist in constructii din beton armat si precomprimat si in constructii hidrotehnice.
* Prof. dr. ing. Nicolae Noica (n. 1943) a proiectat si a coordonat construirea santierelor navale din Oltenita, Drobeta-Turnu Severin, Constanta, Mangalia, Uzina de vagoane Arad, Intreprinderea Mecanica Roman, Intreprinderea de Masini Unelte Bucuresti, ICPMUA Bucuresti si IPMP Bucuresti.
* Sir George Iacobescu (n. 1945), inginer constructor si om de afaceri englez de origine romana, a coordonat proiectul de reconversie si reabilitare a docurilor londoneze, "Canary Wharf" (1987), care a devenit al doilea centru financiar din capitala Marii Britanii, dupa centrul financiar "City".
* Multi, multi altii…

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter