RO EN
السلة فارغة

MARAMURES: Investitii de 160 milioane lei pentru reabilitarea retelei rutiere

In cadrul sedintei ordinare a lunii aprilie 2019, alesii judeteni au aprobat principalii indicatori tehnico-economici din cadrul Studiilor de fezabilitate pentru obiectivele de investitii: ”Reabilitare DJ 182B, sector Baia Mare (int. strada Europa) - Satu Nou de Jos - Catalina - Sacalaseni - Coas (int. DJ 182C)”, ”Reabilitare DJ 186, sector Vadu Izei - Oncesti - Nanesti - Barsana (DJ 185)”, ”Reabilitare DJ 188, Viseul de Jos (DN 18) - Bocicoel - Bogdan Voda (DJ 186) si ”Reabilitare traseu de drumuri interjudetene DJ 193, sector (Ardusat, int. DJ 108A - limita judet Satu Mare) - DJ 108A, sector (int. DJ 193 - limita judet Salaj), tronson DJ 108A, sector (limita judet Salaj - int. DJ 108D)”.
Valoarea totala a investitiei in cazul DJ 182B este de 34.008.885,60 lei fara TVA, lungimea drumului fiind de 11,36 kilometri, iar pentru DJ 186 este de 39.695.718 lei, fara TVA, lungimea drumului fiind de 13,347 km, iar durata de executie de 24 de luni, in ambele cazuri. In ceea ce priveste DJ 188, valoarea totala a investitiei este estimata la 41.414.608 lei, fara TVA, lungimea drumului fiind de 10,88 kilometri, iar pentru traseul de drumuri interjudetene DJ 193, valoarea totala a investitiei este de 44.315.516,40 lei, lungimea drumului fiind de 15,4 kilometri. Si la aceste doua proiecte, durata estimata de executie este de 24 de luni.
”Pe langa investitiile de reabilitare ale unor drumuri si sectoare de drumuri judetene aflate in diferite stadii de lucru, exista si obiective cu studii de fezabilitate intocmite in perioada 2014 - 2015, pentru care au fost aprobati indicatorii tehnico-economici si pentru care este necesara actualizarea valorii in vederea cuprinderii in programe de finantare. In aceasta situatie se afla mai multe drumuri judetene pentru care s-a facut o reevaluare a lucrarilor tinand cont de factorii principali care au pondere si influenteaza in general pretul, cu consultarea proiectantului pe baza unor indici statistici ca: majorarea pretului la combustibil, la bitum, la manopera, la betoane, la materialele de constructii, rata inflatiei etc. De asemenea, s-a tinut cont si de posibilitatea deflatiei, indicele de majorare luat in calcul fiind de 20%. Toate aceste investitii sunt necesare intrucat lucrarile de mentenanta nu fac fata ritmului de degradare a drumului din considerente de capacitate portanta, interventii la lucrarile de arta, lucrari de consolidare, siguranta circulatiei etc”; a aratat presedintele Consiliului Judetean, in sustinerea proiectelor supuse votului. Toate aceste hotarari au fost aprobate de consilierii judeteni prezenti la sedinta.
In cadrul aceleiasi sedinte condusa de presedintele Consiliului Judetean Maramures, Gabriel Zetea, alaturi de care s-au aflat vicepresedintii Ioan Doru Dancus si George Moldovan, dar si secretarul judetului, Aurica Todoran, s-au aprobat si sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru drumurile judetene si comunale, stabilite la 12.328 mii lei. Din acest total, 9.000 mii lei au fost directionati pentru finantarea cheltuielilor privind drumurile judetene, iar suma de 3.328 mii lei pentru finantarea cheltuielilor privind drumurile comunale, repartizarea sumei pe unitati administrativ-teritoriale realizandu-se in functie de lungimea si starea tehnica a drumurilor comunale.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter