RO EN
السلة فارغة

KNAUF Insulation: Trei sfaturi pentru alegerea optima a izolatiei cu vata minerala

Traversam cu totii o perioada care se reflecta asupra noastra atat economic cat si la nivel social. Restrictiile impuse pana in prezent ne afecteaza planurile de dezvoltare pe care cu siguranta le aveam cu totii.
Insa, putem sa folosim acest repaos din ritmul alert cotidian pentru aprofundarea unor cunostinte care ne vor ajuta si sprijini in luarea unor decizii corecte, in cunostinta de cauza, pentru un viitor proiect de izolare a locuintei.
In acest sens, specialistii Knauf Insulation detaliaza 3 aspecte importante de luat in considerare.
 
Cum alegi corect tipul vatei minerale, in functie de performantele dorite si de aplicatia pentru care aceasta este necesara?
Produsele de izolare pot contribui la obtinerea unui aer mai curat in interiorul casei. Cum? Prin reducerea emisiilor V.O.C. (compusi organici volatili) ale formaldehidei in materialele de izolare. Vata minerala este unul dintre produsele des utilizate in lucrarile de izolare a locuintei pentru diferite aplicatii: acoperisuri inclinate, peretii caselor cu structura din lemn intre si sub capriorii de sarpanta, pereti de compartimentare, fatade ventilate, tavane, fatade cu izolare exterioara si interioara.
In acest sens, este important sa tii cont de faptul ca toata vata minerala cu tehnologia ECOSE®, atat vata minerala de sticla, cat si cea bazaltica, dezvoltate de Knauf Insulation, detin nivelul Gold al certificatului Indoor Air Quality de la Eurofins. Acesta este cel mai inalt standard disponibil astazi si indeplineste toate criteriile europene existente cu privire la calitatea aerului in interior.
De asemenea, toate fibrele de izolatie Knauf din intreaga lume sunt certificate EUCEB si, prin urmare, nu sunt clasificate drept cancerigene. EUCEB este singura schema in vigoare care confirma respectarea reglementarilor UE de bio-solubilitate pentru fibrele de vata minerala.
Ce fel de vata minerala este potrivita pentru diverse aplicatii? Daca iti doresti izolarea acoperisului la interior (intre capriori) si izolarea peretilor despartitori iti recomandam sa utilizezi vata minerala de sticla. In ceea ce priveste termosistemul, pardoselile si acoperisurile de tip terasa, poti realiza izolarea cu vata minerala bazaltica.
De asemenea, daca doresti sa obtii o izolare acustica cu ajutorul vatei minerale, trebuie sa alegi produsele de vata minerala care au fost testate in sisteme de izolare acustica, respectiv pereti de compartimentare (rezistenta la zgomot aerian) sau pardoseli (indice de izolare la zgomot de impact). Daca izolatia va fi aplicata pe suprafete unde este necesara o rezistenta mecanica mare sau pe terase unde exista trafic de mentenanta, atunci sa ai in vedere produsele cu rezistenta la compresiune si incarcarea punctuala cele mai mari.
 
Cum sa alegi un produs cu o conductivitate termica cat mai buna?
In situatia in care vata minerala joaca rolul principal de material termoizolant, atunci conductivitatea termica este cea mai importanta caracteristica pe care trebuie sa o ai in vedere. Conductivitatea termica oferita de materialul izolator se masoara printr-un coeficient numit ”Lambda” si te ajuta in calcule pentru stabilirea grosimii materialului izolator. Astfel, cu cat valoarea ”Lambda” a materialului este mai mica, cu atat conductivitatea, respectiv performantele termice vor fi mai bune. Un exemplu in acest sens este Unifit 035 care are o conductivitate termica declarata de λD 0,35, ceea ce il claseaza ca fiind un produs cu proprietati excelente de izolare termica, potrivit pentru izolarea mansardei, dar nu numai.
Capacitatea izolatoare, din punctul de vedere al coeficientului λ, inseamna capacitatea materialului de a lasa caldura sa treaca, de a pierde caldura. Asadar, coeficient λ mic inseamna capacitate mica a materialului de a pierde caldura, coeficient λ mare inseamna capacitate mare a materialului de a pierde caldura. Insa, pentru a fi mai simplu de stabilit si in functie de grosime, s-a introdus notiunea de rezistenta termica la transmisia caldurii (R), care este direct proportionala cu grosimea materialului si invers proportionala cu conductivitatea: R=d/λ. Rezistenta termica, R, arata capacitatea unei anumite grosimi din materialul respectiv de a nu pierde caldura.
 
Achizitionarea materialelor de izolatie de la producatori de incredere
Pentru obtinerea unor performante optime din punct de vedere termic, acustic si de protectie la foc, toate produsele de izolatie utilizate trebuie sa fie achizitionate de la producatori de incredere, care ofera materiale adecvate, de calitate. De asemenea, iti recomandam ca aplicarea acestor materiale de izolatie sa se faca doar cu personal specializat, in conditiile recomandate de catre producator.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter