RO EN
السلة فارغة

IRIDEX: Solutii inteligente pentru iluminat si colectarea deseurilor

Iridex Group Plastic, parte a grupului Iridex - lider in tehnologii de mediu, constructii civile si industriale, a participat la Caravana Smart City de la Iasi si Piatra Neamt, evenimente desfasurat miercuri, 15 noiembrie, respectiv joi, 16 noiembrie. Cele doua manifestari au fost organizate de Asociatia Romana pentru Smart City si Mobilitate.
"Caravana Smart City reprezinta pentru noi un prilej de a prezenta in tara tehnologiile si parteneriatele in care este implicata compania Iridex. Aceste parteneriate au drept scop implementarea unor proiecte smart pentru mediu, iar la aceste editii am prezentat solutii de iluminare inteligenta si solutii de gestionare inteligenta a deseurilor”, a declarat Alin Murariu, manager in cadrul companiei Iridex Group Plastic.
Solutia de eficienta energetica privind solutii de iluminat inteligent este dezvoltata de Iridex in parteneriat cu General Electric Lighting, fiind construita peste platforma informatica de automatizare Internet of Things (IoT).
"Utilizarea unor solutii de eficienta energetica bazate pe idei inteligente si platforme de IoT in cladiri reprezintă primul pas de avut in vedere in cladirile de tip smart care stau la baza oraselor inteligente", a precizat Adriana Mircea, Director Dezvoltare Afaceri in cadrul Iridex Group.
Propunerea de gestionare inteligenta a deseurilor urmareste colectarea separata a deseurilor organice pentru a permite tratarea acestora in instalatii de compostare. Astfel, deseurile pot fi valorificate sub forma de compost, aducand un aport important de nutrienti si substante humice solurilor. Iridex propune o serie de solutii pentru optimizarea activitatii de colectare a deseurilor, solutii inteligente pentru colectarea selectiva a acestora, care permit implementarea efectiva a principiului "platesti cat arunci", precum si cresterea spectaculoasa a colectarii selective la nivelul comunitatilor.
"Scopul asociatiei este de a atrage atentia asupra importantei pe care o au activitatile de implementare a solutiilor inteligente pentru nivelul de trai al oamenilor, pentru imbunatatirea calitatii vietii, pentru integrarea tehnologiei in comunitati, pentru a usura accesul la informatii si solutii ce pot spori calitatea vietii, sanatatii si securitatii oamenilor, activitati ce trebuie desfasurate de specialisti. Solutiile pe care le prezinta Iridex, precum si toti partenerii nostri in cadrul Caravanei sunt bazate pe folosirea noilor tehnologii inteligente care sa ne confere un nivel de trai mai bun, mai sigur si mai sanatos", a declarat Eduard Dumitrascu, presedintele Asociatiei Romane pentru Smart City si Mobilitate.
Grupul Iridex a fost recunoscut pentru activitatea continua şi efortul depus constant in promovarea solutiilor inteligente, prin castigarea Premiului de Excelenta la categoria Smart Building, in cadrul Galei Smart City Industry Awards 2017. Criteriile de acordare a premiilor in acest an au fost: natura inovatoare si creativitatea tehnologiei sau serviciului propus; viabilitatea economica a proiectului si potentialul acestuia de a crea locuri de munca; potentialul solicitantului de a dezvolta un proiect cu impact global; gradul de originalitate a proiectului; impactul pe care proiectul il are in mediul de implementare (local, national sau global); acuratetea prezentarii produsului sau serviciului.
Caravana Smart City este un program initiat si coordonat de catre Asociatia Romana pentru Smart City si Mobilitate in parteneriat cu Ministerul Energiei.
***
Infiintat in urma cu peste 25 de ani, Iridex Group are peste 700 de angajati si o cifra de afaceri de circa 75 de milioane de euro. Cu actionariat exclusiv romanesc, grupul executa lucrari de infrastructura la cel mai inalt standard de calitate. Iridex Group distribuie produse necesare in lucrari de constructii civile si industriale in tara si strainatate, lucrari de imbunatatiri funciare, gestiunea integrata a deseurilor, proiectare si exploatare de depozite ecologice municipale pentru deseuri nepericuloase. Iridex implementeaza proiecte de pionierat in diverse domenii: promovarea folosirii surselor de energie regenerabila, instalatii de producere de energie electrica din biogaz etc.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter