RO EN
السلة فارغة

HOLCIM ROMANIA: Continuare parteneriat Hope and Homes for Children

Hope and Homes for Children si Holcim Romania continua parteneriatul strategic inceput in 2017, prin care producatorul de ciment sprijina construirea de case de tip familial pentru copiii aflati in programul de inchidere a institutiilor de tip vechi din Romania derulat de Fundatie. Prin campania „Construieste o casa, daruieste o acasa!” Holcim Romania doneaza Fundatiei 1 leu pentru fiecare sac de liant aditivat pentru zidarie si tencuiala Tenco vandut in perioada 6 august - 30 noiembrie a.c.
Hope and Homes for Children are ca obiectiv inchiderea tuturor institutiilor de tip vechi din Romania, asa numitele orfelinate, pana in 2026. Programele Fundatiei urmaresc inlocuirea sistemului institutionalizat de protectie a copilului cu unul bazat pe conceptul familial, prin reintegrarea in familie atunci cand este posibil, plasarea in asistenta maternala sau in case de tip familial a copiilor din orfelinate. In aceste case, copiii si tinerii au sansa de a trai intr-un mediu cat mai apropiat de cel familial, primesc ingrijire, educatie, sprijin emotional si consiliere pentru dezvoltarea deprinderilor necesare unui trai independent.
Parteneriatul dintre Holcim Romania si Hope and Homes for Children a inceput in 2017 cand producatorul de ciment a derulat o campanie prin care a donat contravaloarea unui kilogram de ciment pentru fiecare sac de ciment Structo Plus cu Duraditiv vandut. In urma campaniei s-au strans 300.000 de euro, bani care au fost directionati catre Fundatie. Aceste fonduri sunt folosite in prezent la constructia a doua case de tip familial care vor fi dezvoltate ca parte a procesului de inchidere a centrelor de plasament „Robin Hood” din Sectorul 4, Bucuresti, si „Elena Doamna” din Piatra Neamt.
Anul acesta, in perioada 6 august-30 noiembrie, Holcim Romania va derula o noua editie a campaniei „Construieste o casa, daruieste o acasa!”, prin care compania va directiona catre Hope and Homes for Children 1 leu pentru fiecare sac de liant aditivat pentru zidarie si tencuiala Tenco vandut. In perioada de derulare a campaniei, pe langa cumpararea produsului Tenco, utilizatorii care vor intra pe site-ul www.construiesc-singur.ro sunt invitati sa faca un desen care sa reprezinte viziunea lor despre cum arata „acasa” pentru copiii aflati in institutiile de tip vechi. Holcim Romania va realiza o galerie online, iar cele mai reusite desene vor fi incluse intr-o carte de colorat pentru copii. Cele mai frumoase desene vor putea fi colorate sau pictate de catre copiii care se vor muta in casele de tip familial construite de catre Fundatie si vor deveni tablouri, pentru a infrumuseta noile lor locuinte.
Declaratii de presa
Stefan Darabus, Director regional, Europa Centrala si de Sud, Hope and Homes for Children — „Le multumim partenerilor de la Holcim Romania pentru ca ne sunt in continuare alaturi si ne sprijina in munca noastra de a inchide orfelinatele din Romania. Datorita lor si multor altor oameni generosi care sustin programele Hope and Homes for Children, sute de copii au sansa sa schimbe traiul intr-o institutie-mamut, unde sunt lipsiti de grija si atentia cuvenite, cu viata asemanatoare uneia din sanul unei familii, inconjurati de dragoste si sprijiniti sa isi urmeze visurile.”
Horia Adrian, CEO Holcim Romania
„Oferirea unei sanse la o viata normala pentru copiii institutionalizati este un scop nobil, la atingerea caruia suntem mandri ca putem participa impreuna cu clientii care au incredere in produsele noastre. Rezultatul campaniei de anul trecut ne-a convins ca putem sa facem si mai mult, iar alaturi de Hope and Homes for Children sa continuam sa construim visurile acestor copii, de a avea un loc pe care sa-l numeasca acasa. Este modalitatea prin care se pot integra normal in societate, pot obtine o educatie, pot aspira la o cariera.”
Despre Hope and Homes for Children Romania
Hope and Homes for Children activeaza in Romania din 1998, timp in care a contribuit in mod direct sau indirect la inchiderea a 56 de institutii de tip vechi (orfelinate), in timp ce alte 10 sunt in curs de inchidere. Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la ingrijirea in institutii-mamut in care nu beneficiaza de atentie si afectiune individuala, la sisteme bazate pe conceptul familial, care le permit o viata apropiata de normalitate. Prin eforturile Fundatiei si ale partenerilor sai, 5.185 copii au fost scosi din orfelinate, iar alti 455 urmeaza sa paraseasca orfelinatele in curs de inchidere.
In acelasi timp, Fundatia activeaza intens in prevenirea separarii copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru sustinerea familiilor in care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, 28.436 de copii au fost salvati de la ruperea de familie, 1.015 tineri au fost sprijiniti pentru o viata independenta, 1.922 de copii au fost primiti in centrele de zi, iar 879 in regim de urgenta si 8.546 de membri de personal din sistemul de protectie al copilului au fost instruiti de Hope and Homes for Children.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter