RO EN
السلة فارغة

Grupul Holzindustrie Schweighofer isi schimba numele in HS Timber Group

Grupul din Viena, Holzindustrie Schweighofer, devine HS Timber Group, iar unitatile sale de productie vor opera sub numele de HS Timber Productions si HS Baco Panels, dupa cum informeaza un comunicat al corporatiei. Raman neschimbate structura manageriala, a actionariatului, independenta si structura organizationala a grupului, iar schimbarea numelui si relansarea brandului reflecta, in consecinta, internationalizarea afacerilor grupului. Sloganul Perfection in Timber (Perfectiune in cherestea) ramane elementul central al politicii companiei, in timp ce continuarea aplicarii principiului comunicarii deschise si transparente cu publicul ramane o prioritate.
Grupul Holzindustrie Schweighofer, unul dintre liderii europeni in procesarea lemnului, care exporta in peste 70 de tari produse din lemn cu valoare adaugata mare, pentru industria mobilei si a constructiilor, adopta un nume si o imagine noua printr-o schimbare simpla: grupul Holzindustrie Schweighofer devine HS Timber Group. In plus, fabricile grupului – cele trei fabrici de cherestea (Sebes, Radauti, Reci) si fabrica de panouri din lemn masiv din Romania (Siret), impreuna cu fabrica de cherestea din Germania (Kodersdorf) – vor functiona sub numele de HS Timber Productions. Fabrica de panel din Romania (Comanesti) va functiona sub numele de HS Baco Panels.
Logica din spatele noului nume este foarte simpla – numele grupului trebuie sa fie usor de inteles, de pronuntat si de retinut pentru persoane de toate nationalitatile. HS Timber Group indeplineste aceasta cerinta si a fost ales pentru a promova operatiunile internationale ale companiei. „Timber” inseamna „material lemnos, cherestea” si este materia prima din care sunt prelucrate produsele de inalta calitate ale grupului, iar HS reprezinta acronimul numelui original Holzindustrie Schweighofer si este legatura intre vechiul nume si noul nume. Sloganul Perfection in Timber (Perfectiune in cherestea) ramane o parte integranta a imaginii de marca si simbolizeaza eforturile permanente ale grupului de a oferi cele mai bune produse si servicii clientilor, furnizorilor si partenerilor, precum si de a face progrese in fiecare zi.
Schimbarea numelui nu afecteaza structura manageriala, a actionariatului, independenta si structura organizationala a grupului; astfel, HS Timber Group si, prin urmare, filialele HS Timber Productions si HS Baco Panels vor ramane sub umbrela Evergreen Private Foundation (fosta Schweighofer Private Foundation). Gerald Schweighofer se va implica in continuare la nivelul grupului, va contribui cu expertiza si experienta sa in management si cu pasiunea sa pentru lemn. Angajamentul pe care grupul si l-a asumat pentru un dialog deschis si transparent cu orice parte interesata este o prioritate de top si unul din principiile fundamentale ale companiei.
Schimbarile pe care le presupune actualizarea numelui vor fi implementate in saptamanile urmatoare. Conducerea HS Timber Group considera ca valorile puternice ale unei companii cu o istorie indelungata, combinate cu o imagine atractiva a brandului si cu un nume usor de retinut, de inteles si de pronuntat de catre persoane de nationalitati diferite vor furniza o baza solida pentru operatiunile internationale.
***
HS Timber Group isi are radacinile intr-o afacere traditionala de familie din Austria, cu o experienta de peste 400 de ani in domeniul prelucrarii lemnului. Astazi, grupul este activ preponderent in industria lemnului, dar, de asemenea, in comertul cu material lemnos si in producerea energiei din surse regenerabile. Grupul detine trei fabrici de cherestea si doua fabrici de panouri in Romania si o fabrica de cherestea in Germania. Cu aproape 3.200 de angajati, HS Timber Group este una dintre cele mai importante companii de prelucrare a lemnului din Europa. Produsele grupului sunt vandute in peste 70 de tari din intreaga lume. HS Timber Group GmbH este o companie a Evergreen Private Foundation.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter