RO EN
السلة فارغة

GROUPAMA: Companiile, ingrijorate fata de atragerea si retentia resurselor umane

Groupama Asigurari a lansat Barometrul de risc al companiilor din Romania, un amplu studiu de piata care evalueaza perceptia riscurilor la nivelul mediului de afaceri. Studiul identifica sursele de risc si potentialul impact al acestora din perspectiva oamenilor de afaceri si, prin concluziile sale, confirma nevoia implementarii unui management eficient al riscurilor care pot afecta activitatea companiilor.
Barometrul de risc releva, astfel, faptul ca oamenii de afaceri din Romania au, in general, perspective moderate asupra riscurilor, dar si faptul ca multe dintre riscurile identificate sunt comune tuturor companiilor chestionate, indiferent de marime sau domeniul de activitate. Astfel, printre cele mai semnificative riscuri identificate se numara concurenta ridicata, nivelul veniturilor, sezonalitatea si mediul legislativ instabil. In plus, majoritatea companiilor se arata ingrijorate fata de atragerea si retentia resurselor umane, ceea ce confirma presiunile recente de pe piata muncii.
„Am simtit nevoia unui proiect de amplitudinea Barometrului de risc, in primul rand pentru mediul de afaceri din Romania, pentru ca acesta sa aiba la dispozitie o reflectie reala a propriilor perceptii, la nivel sectorial si national. Prin acest Barometru, Groupama Asigurari pune la dispozitia companiilor expertiza sa in identificarea si evaluarea riscurilor si le evidentiaza acestora nevoia unor strategii de preintampinare a acestor riscuri. Din experienta noastra, intelegem ca, numai in urma unei evaluari realiste a potentialelor riscuri, companiile pot lua masuri adecvate, astfel incat sa poata gestiona evenimente neprevazute si sa asigure asadar continuitatea activitatii lor”, a declarat Calin Matei, Director General-Adjunct, Groupama Asigurari.
Analiza sectoriala si cea in functie de cifra de afaceri realizate ȋn cadrul Barometrului dezvaluie variatii ale perceptiei intensitatii acestor riscuri. Astfel, companiile din agricultura au o perceptie mai acuta a riscurilor privind fenomenele meteorologice si lipsa personalului calificat, in timp ce companiile care activeaza in domeniul constructiilor sunt predominant ingrijorate fata de lipsa investitiilor. In plus, industria se arata preocupata si de costurile cu energia si materia prima, iar concurenta este principala sursa de risc indicata de companiile din comert si transporturi. Mai mult, companiile cu cifra de afaceri mare au, la randul lor, o perceptie mai intensa a riscurilor asociate concurentei si instabilitatii legislative, in comparatie cu firmele mici, care se arata mai ingrijorate fata de problemele materiale.
Cu toate acestea, majoritatea riscurilor identificate sunt de natura externa, prin urmare, un management eficient al acestora, inclusiv prin produse de asigurare adaptate, este esential pentru continuitatea activitatii companiilor, indiferent de marimea sau sectorul lor de activitate.
Sondajul a fost realizat ȋn randul a circa 1.500 de companii din toate sectoarele de activitate, respectiv agricultura, industrie, constructii, comert, transporturi si servicii, agregand rezultatele in functie de marimea companiilor, cat si in functie de tipul riscurilor. Astfel, au fost estimate riscurile potentiale in cinci domenii: riscuri financiare, cele legate de infrastructura (cladiri, personal), cele reputationale, cele privind dinamica pietei si riscurile legate de mediul natural.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter