RO EN
السلة فارغة

GEOMAT: A cincea editie a Simpozionului International incepe joi, la Iasi

Joi, 23 noiembrie 2017, incepand cu ora 10:00, la Facultatea de Hidrotehnica, Geodezie si Ingineria Mediului (FHGIM) din cadrul Universitatii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iasi, va avea loc cea de-a V-a editie a Simpozionului International GEOMAT. Si in acest an, organizatorii propun o tema de interes pentru comunitatea geodezilor: tehnologiile moderne de colectare si prelucrare a datelor spatiale. („Geomatics and the new technologies of geospatial science”). In organizarea acestui eveniment FHGIM are ca parteneri Uniunea Geodezilor din Romania, Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara, Facultatea de Geodezie din cadrul Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia si Asociatia Tinerilor Fotogrammetristi din Iasi („Foto-As”). In cele doua zile ale simpozionului, 23 - 24 noiembrie, sunt asteptati la Iasi experti, cadre didactice si studenti din mai multe tari. „Suntem onorati ca tot mai multe personalitati stiintifice remarcabile din domeniu au raspuns afirmativ invitatiei noastre, ceea ce reprezinta si o recunoastere a valorii invatamantului geodezic de la Iasi”, a declarat prof. univ. dr. ing. Florian Statescu, decanul FHGIM.
In cadrul Simpozionului vor fi prezentate lucrari pe diverse teme stiintifice din domeniul geodeziei, cartografiei, fotogrammetriei si teledetectiei, cadastrului si publicitatii imobiliare, a Sistemelor Informatice Geografice (GIS) si a stiintelor de mediu cu aplicatii in analiza spatiala a datelor. Dintre dezbaterile de interes se remarca cea consacrata Programului National de Cadastru si Carte Funciara (PNCCF), in care se vor discuta probleme de cadastru si inregistrarea proprietatii si se vor propune solutii privind realizarea in contextul actual a lucrarilor de cadastru sistematic pe intreg teritoriul Municipiului Iasi. Prin inregistrarea in sistemul integrat de cadastru si carte funciara a tuturor imobilelor din Municipiul Iasi, acesta ar putea deveni primul municipiu din tara care sa detina o situatie clara si reglementata, ce va duce implicit la furnizarea de date reale institutiilor publice, necesare sistemului de impozitare si pietei imobiliare, la asigurarea securitatii tranzactiilor imobiliare si la facilitarea creditului ipotecar, la cresterea valorii de piata si la o dezvoltare economica mai rapida a mediului urban.
Presedintele Uniunii Geodezilor din Romania (UGR), prof. univ. dr. ing. Cornel Paunescu, a subliniat importanta momentului si sprijinul organizatiei profesionale pentru acest eveniment: „Ne-am obisnuit deja, ca in fiecare an in luna noiembrie sa mergem la Iasi, unde Facultatea de Hidrotehnica, Geodezie si Ingineria Mediului a reusit sa polarizeze de multi ani, prin eforturi deosebite, lumea geodezilor sa participe la un dialog pe teme de actualitate in profesia noastra”, a afirmat presedintele UGR.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter