RO EN
السلة فارغة

EOS: 17% dintre companii se simt vulnerabile din cauza platilor intarziate

In 2018 comportamentul de plata al romanilor a ramas acelasi ca in anul 2017 in ceea ce priveste plata la timp a facturilor. In prezent 74% dintre facturi sunt platite la timp, ceea ce este echivalent cu anul precedent. Acest lucru s-ar putea datora faptului ca firmele au mentinut acelasi termen de plata ca in anul 2017 atat pentru clientii persoane fizice (B2C), cat si pentru clientii persoane juridice (B2B).
Acestea sunt cateva dintre informatiile furnizate de studiul EOS, intitulat „Comportamente de plata europene 2018”, realizat de catre institutul independent de cercetare a pietei Kantar TNS Infratest. In cadrul acestui studiu au fost intervievati factori de decizie din 3200 de companii din 17 tari europene cu privire la practicile de plata locale. Studiul isi propune sa analizeze relatiile dintre comportamentele de plata, termenele de plata si influenta lichiditatilor asupra economiei europene.
Practici de plata
Motivul pentru care punctualitatea platilor in 2018 a ramas aceeasi ca in 2017 ar putea fi scadenta medie acordata, de 37 de zile, care nu s-a schimbat in 2018 comparativ cu anul precedent. In prezent, termenele de plata sunt aceleasi din 2017: 68% dintre clientii B2B au scadente de cel putin 40 de zile, in timp ce doar 38% dintre clientii B2C au acest privilegiu.
Cu toate acestea, in ciuda mentinerii constante a numarului de plati efectuate la timp, Romania este una dintre tarile est-europene cu numarul cel mai redus de facturi achitate la timp, alaturi de Grecia si Slovacia.
Motive pentru comportamentul de plata defectuos
In ceea ce priveste nivelul de creante neincasate, acesta ramane acelasi ca in 2017, adica de 4%, avand un impact negativ asupra economiei din Romania. In comparatie, nivelul mediu de creante neincasate la nivelul Europei de Est este mai mic: 3%.
De asemenea, media platilor intarziate in Romania anul acesta a ajuns la 22% - cu 1 punct procentual mai putin decat in 2017. Companiile din Romania care au participat la acest studiu considera ca principalele motive pentru care clientii B2B (persoane juridice) nu platesc sunt neincasarea platilor de la propriii clienti (74%), precum si utilizarea liniilor de credit de la furnizori (66%). In ceea ce ii priveste pe clientii B2C (persoane fizice), acestia intarzie cu plata sau nu platesc deloc din cauza problemelor temporare cu lichiditatile (72%) si supraindatorarii (59%).
Consecinte ale comportamentului de plata neadecvat
Chiar si o singura factura neplatita are efecte negative asupra unei companii. Cand vorbim insa de sute de mii de facturi neplatite, companiile implicate pot suferi pierderi care, in unele cazuri, pot sa ajunga la milioane de euro. Asa cum arata studiul EOS, din cauza intarzierilor platilor, companiile din Romania sufera cel mai mult de pierderi de profit (59%), probleme cu fluxul de numerar (42%) si cresterea dobanzilor (38%).
Nu in ultimul rand, 17% dintre companiile din Romania chestionate au fost total de acord ca din cauza platilor intarziate si neplatilor s-au simtit vulnerabile si si-au simtit existenta amenintata.
Utilizarea eficienta a colectarii de creante
In Europa de Est mai mult de una din trei companii colaboreaza cu furnizori externi de management al creantelor. In 2018, colaborarea cu expertii in managementul creantelor le-a returnat companiilor aproape 6% din totalul cifrei de afaceri.
Cele mai multe companii din Romania folosesc lichiditatile recuperate de specialistii in managementul creantelor pentru a-si plati propriile datorii si facturi (58%), in timp ce 55% dintre companii investesc acesti bani in crearea de noi locuri de munca si securizarea celor existente. Aceasta inseamna ca furnizorii de colectare de creante contribuie la stabilitatea locurilor de munca.
„Colectarea de creante are, de regula, o imagine negativa in randul publicului general. Rolul pe care aceasta il joaca in economie nu este foarte vizibil. In ciuda acestui fapt, consumatorul beneficiaza semnificativ de pe urma sa, deoarece lichiditatile returnate unei companii ca rezultat al colectarii de create contribuie la cresterea investitiilor sau la crearea de noi locuri de munca intr-o societate,” afirma Georg Kovacs, Managing Director al EOS KSI Romania.
Dupa cum rezulta din studiu, la intrebarea "Companiile de colectare a creantelor promoveaza un bun comportament de plata in societate", 49% dintre companiile romanesti respondente au fost total de acord cu aceasta afirmatie, ceea ce face ca Romania sa fie cea mai optimista tara din Europa de Est cu privire la efectele pozitive pe care colaborarea cu furnizorii de servicii de colectare a datoriilor le-ar putea avea asupra comportamentului de plata.
In ceea ce priveste colaborarea cu furnizorii externi de colectare de creante, aproape jumatate din companiile din Romania chestionate isi administreaza creantele exclusiv intern sau in colaborare cu furnizori externi de colectare a creantelor.
“Creantele reprezinta un real risc pentru companii. Acestea ar trebui sa colaboreze cu specialisti in colectarea de creante, deoarece acest lucru ii ajuta sa se concentreze pe activitatea lor de baza, in timp ce lichiditatile lor sunt protejate”, afirma Georg Kovacs.
Tendinte in comportamentul de plata
In ceea ce priveste viitorul, companiile din Romania tind sa fie mai optimiste decat erau anul trecut, insa raman printre cele mai sceptice tari din Europa de Est legat de tendintele in comportamentul de plata al clientilor lor. 20% dintre respondenti spera la o imbunatatire a comportamentului de plata in urmatorii 2 ani, comparativ cu 16% in 2017.
Noul Regulament General European de Protectia Datelor.
37% dintre companiile romanesti considera relevant noul Regulament General European de Protectia Datelor (GDPR) si considera ca acesta reprezinta o provocare pentru sectorul de management al creantelor, in timp ce 34% considera ca GDPR este mai putin sau deloc relevant pentru activitatea lor. Din perspectiva companiilor, GDPR va duce, in special, la cresterea cheltuielilor cu resursele umane (68%) si la mai multe obligatii in ceea ce priveste documentarea si informarea in domeniul colectarii creantelor (69%).
Studiul EOS ‘Comportamente de plata europene
In primavara anului 2018, institutul independent de cercetare a pietei Kantar TNS a intervievat 3200 de companii din 17 tari europene cu privire la practicile de plata locale. Studiul EOS, intitulat „Comportamente de plata europene 2018”, isi propune sa analizeze relatiile dintre comportamentele de plata, termenele de plata si influenta lichiditatilor asupra economiei europene. 200 de companii din Marea Britanie, Spania, Franta, Danemarca, Grecia, Romania, Rusia, Slovacia, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Croatia, Belgia, Elvetia, Cehia si Germania au raspuns la intrebari despre propriile experiente legate de plata facturilor, precum si despre procesul de management al creantelor si cum este acesta gestionat.
Despre EOS KSI Romania
EOS KSI Romania a fost fondata in anul 2002 si din anul 2005 face parte din EOS Holding GmbH, beneficiind astfel de avantajele unei retele internationale, precum si de un fond financiar puternic al companiei-mama. Avand 14 birouri regionale in toata tara si aproximativ 600 de angajati, EOS KSI este una dintre cele mai importante companii de colectare de creante din Romania, oferindu-le clientilor sai servicii de inalta calitate de management al creantelor.
Despre Grupul EOS
Grupul EOS este unul dintre cei mai importanti furnizori internationali de servicii financiare personalizate. Principalul sau domeniu de activitate il reprezinta managementul creantelor. Avand o mana de lucru care reuneste aroximativ 7500 de angajati, EOS ofera securitate prin serviciile personalizate pe care le ofera celor in jur de 20.000 de clienti din 26 de tari la nivel global prin intermediul celor peste 60 de filiale. Impreuna cu o retea internationala de companii partenere, Grupul EOS ofera clientilor sai resurse in 180 de tari de pe toate continentele.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter