RO EN
السلة فارغة

ELECTROGRUP va folosi tehnologie ADB Safegate la Aeroportul din Brasov

Electrogrup, companie membra a grupului E-INFRA, anunta printr-un comunicat ca isi extinde strategia de dezvoltare de infrastructura critica si adauga componenta de proiecte aeroportuare, iar primul pas, balizajul si pista noului Aeroport Ghimbav – Brasov, se definitiveaza pana la sfarsitul anului viitor si va implica aproximativ 200 de profesionisti.
„Am propus autoritatilor judetene o oferta competitiva, pentru a sprijini dezvoltarea unuia dintre proiectele-cheie de infrastructura aeroportuara – Aeroportul Ghimbav. Viitorul aeroport va avea un impact pozitiv major pentru intreaga structura economica in regiune, iar Brasovul este excelent pozitionat ideal pentru a capitaliza eficient oportunitatile generate de turism, centre de afaceri si industrie. Alinierea la termenele de implementare propuse este prioritatea noastra, iar in acest sens am mobilizat deja resurse specializate pentru demararea proiectarii. Etapa de proiectare va incepe in aproximativ o luna si va dura trei luni, urmata de etapa de executie propriu-zisa care va dura opt luni, tintind astfel predarea lucrarii spre finalul anului viitor”, a declarat Adrian Florea, CEO al Electrogrup.
Asocierea dintre Electrogrup si Electroprecizia AG Sacele a castigat recent licitatia pentru executia balizajului si proiectarea benzii pistei viitorului Aeroport Brasov, iar la data de 14 noiembrie 2019 a fost semnat contractul de proiectare si executie.
„Semnarea contractului pentru proiectarea si executia balizajului si amenajarii benzii pistei Aeroportului International Brasov – Ghimbav, in valoare de 13,7 milioane de euro ma bucura foarte mult, deoarece reprezinta un pas extrem de important in acest proiect investitional de importanta majora pentru judetul Brasov si pentru intreaga zona. In momentul de fata, administratia judeteana are in derulare contracte de lucrari a caror valoare totalizeaza aproape 53 de milioane de euro, contracte in urma carora pana la sfarsitul anului viitor vom avea un progres de 90% in ceea ce priveste finalizarea proiectului AIBG. Am toata convingerea ca alaturi de Consiliul Judetean va veni si Guvernul Romaniei pentru a sprijini derularea acestor contracte, astfel incat in scurt timp Brasovul sa aiba aeroportul pe care-l merita si-l asteapta de zeci de ani”, a spus Adrian-Ioan Vestea, presedintele Consiliului Judetean Brasov.
Rolul asocierii este acela de a realiza proiectarea si executia pentru balizaj – constructii si instalatii, si pentru amenajarea pistei – la aceasta provocare, Electrogrup va folosi tehnologie de la ADB Safegate, unul dintre cei mai importanti producatori din piata mondiala de profil – respectiv completarea acostamentului in zona de jonctiune a caii de rulare, amenajarea protectiilor caminelor de canalizare ale balizajului si amenajarea protectiei pentru caminele de canalizare pluviala. Dezvoltarea Aeroportului International Brasov este primul mare proiect din regiune si deschide o serie de contributii majore la industrie.
Echipele Electrogrup si-au demonstrat profesionismul in domeniul dezvoltarii de infrastructura, prin proiecte complexe in tari precum Germania, Polonia, Belgia sau Olanda, dovedind capacitate ridicata de livrare a lucrarilor la termen si cu o calitate ridicata. Astfel, compania contribuie la acoperirea nevoii nationale de constructie de infrastructura durabila, pe langa contributia in domeniile sale de activitate consacrate – energetic si telecomunicatii.
Electrogrup, de asemenea, este unul dintre cei mai importanti constructori de infrastructura de telecomunicatii si energetica din Romania. Recent, compania a anuntat dezvoltarea uneia dintre primele retele 5G la nivel european, in Olanda.
Electrogrup continua, astfel, strategia de a furniza si dezvolta servicii si infrastructura-cheie axate pe cele mai recente tehnologii in beneficiul populatiei, dupa ce, pe parcursul acestui an, si-a lansat si o divizie speciala dedicata proiectelor Smart City, pentru care aplicarea noilor tehnologii 5G va fi unul dintre catalizatori.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter