RO EN
السلة فارغة

EFICIENTA: 20% pierderi de energie, respectiv 4 miliarde de euro anual

Romania are peste 20% pierderi de energie sau aproximativ 4 miliarde de euro anual, valoare dubla fata de media Uniunii Europene (UE), a declarat, luni, intr-o conferinta de specialitate, Dan Nica, membru al Parlamentului European.
"Mix-ul energetic al Romaniei este un lucru extrem de putin cunoscut la nivelul Uniunii Europene, Parlamentului European, chiar si la nivelul Comisiei Europene. Romania are un mix care este cu totul si cu totul special. Noi avem 42,3% regenerabile, dintre care 28% hidro, 10% eolian si solar, dar avem 24% carbune, 17% nuclear, 14% pe gaz (...) Din pacate, Romania are peste 20% pierderi de energie sau aproximativ 4 miliarde de euro, anual, valoare dubla fata de media Uniunii Europene si cu 50% mai mari decat in 1990. Grija pentru regiunile care produc carbune este un element vital pentru noi. Avem nevoie de expertiza si experienta Comisiei in a gasi surse de finantare pentru a sprijini aceste regiuni", a spus Nica.
Potrivit europarlamentarului, tinta de eficienta energetica stabilita la nivelul Uniunii Europene prin intermediul noului pachet "Energie curata pentru toti" este de 32,5%.
"Despre Pachetul "Energie curata pentru toti" pot sa va spun ca s-au incheiat negocierile si pot sa va spun, in premiera, cateva dintre deciziile care au fost luate, decizii care prezinta o mare provocare si pentru Guvernul Romaniei, si pentru colegii mei din Parlamentul national. Astfel, 32,5% este tinta de eficienta energetica a gazelor stabilita impreuna cu Consiliul si Comisia si, de asemenea, de a spori economiile din energie cu 0,8% pe an. Toate statele membre vor trebui sa includa noile prevederi ale Directivei pana la data de 30 iunie 2021. Directiva privind energia regenerabila prevede ca trebuie sa avem o componenta de minimum 14% biocombustibil pentru transport, pana in 2030", a mentionat Nica.
Acesta a adaugat ca, in ceea ce priveste Regulamentul privind guvernanta, acesta reprezinta un document obligatoriu care trebuie introdus in legislatia nationala pana la data de 31 decembrie 2019. Dan Nica a subliniat ca acest lucru se traduce prin elaborarea Planului national integrat privind energia si clima, care trebuie sa se axeze pe cinci puncte principale, respectiv decarbonizare, securitate energetica, eficienta energetica, piata interna a energiei, si cercetare, inovare si competitivitate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter