RO EN
السلة فارغة

E-DISTRIBUTIE Muntenia investeste 62 milioane lei in retelele de medie tensiune

E-Distributie Muntenia a planificat pentru acest an proiecte de investitii in valoare de 62,6 milioane de lei in retelele de medie si joasa tensiune din Bucuresti, Ilfov si Giurgiu, pentru a imbunatati calitatea serviciului de distributie de electricitate si siguranta in alimentare pentru circa 160.000 de clienti.
In Bucuresti, cel mai important proiect este reprezentat de trecerea la 20KV a retelei de 6kV si 10kV in zonele Bucuresti Sud-Jilava (etapizat), Drumul Taberei (etapizat), Cotroceni (etapizat) si Floreasca, retelele respective deservind circa 34.500 de clienti. Trecerea la 20kV a retelei de medie tensiune creeaza premisele de a satisface nevoia de consum in continua crestere precum si racordarea de noi clienti, concomitent cu exploatarea in conditii de siguranta si eficienta a retelei prin reducerea pierderilor tehnologice.
De asemenea, vor fi modernizate circa 120 de posturi de transformare, precum si o serie de puncte de alimentare, din toate zonele orasului, toate echipamentele modernizate urmand sa fie introduse in sistemul Telecontrol si Automatizare E-Distributie Muntenia, sistem care permite operarea retelei de la distanta si izolarea automata a tronsoanelor de linie cu defect, scurtand semnificativ durata intreruperilor precum si durata interventiilor in caz de avarii. Alte proiecte importante pentru Bucuresti sunt modernizarea retelelor electrice subterane din zonele Domenii - Aviatorilor - Marasti, Oltenitei - Vacaresti - Iriceanu, Prelungirea Ghencea, Toamnei - Eminescu, Calea Grivitei.
Lucrarile din Bucuresti vizeaza retele care deservesc in total aproximativ 95.000 de clienti
In judetul Ilfov, vor fi derulate proiecte modernizare a retelelor si echipamentelor de retea care alimenteaza circa 44.000 de clienti. Vor fi modernizate circa 30 de posturi de transformare, in localitatile Tunari, Afumati, Buftea si reteaua de joasa tensiune si bransamentele in localitatile Pasarea, Islaz, Vadu Anei, Chiajna, Peris si Otopeni. De asemenea, sunt in desfasurare lucrari pentru linii de medie si joasa tensiune si lucrari de centralizare masura in localitatile Catelu, Nuci, Peris, Popesti Leordeni si Branesti. Centralizarea masurii presupune modernizarea bransamentelor precum si scoaterea grupurilor de masura la limita proprietatilor clientilor.
Proiectele din judetul Giurgiu vor imbunatati siguranta in alimentare pentru circa 22.000 de clienti. Astfel, vor fi modernizate liniile electrice de medie tensiune care deservesc localitatile Toporu, Tomulesti, Gaiseni, Carpenis, Floresti, Stoenesti precum si liniile de joasa tensiune din Izvoru, Padureni, Putineiu, Tomulesti, Gaujani, Pietrisu, Bolintin Vale, precum si in orasul Giurgiu. In localitatile Buturugeni, Cascioare, Roata, Bulbucata, Daia, Vanatorii Mici, Crevedia Mare, Rasuceni, Varasti sunt programate lucrari de centralizare masura.
Proiectele fac parte dintr-un plan amplu de investitii derulat de companiile E-Distributie in Romania pentru imbunatatirea calitatii serviciilor oferite clientilor, prin modernizarea si retehnologizarea statiilor electrice, a retelei electrice de distributie si implementarea standardelor de mediu ale Grupului Enel.
Ca urmare a investitiilor realizate in modernizarea retelelor, cele trei companii E-Distributie din zonele Muntenia Sud, Banat si Dobrogea sunt lideri de mai multi ani in topul operatorilor de distributie de electricitate din Romania. Conform celor mai recente rapoarte oficiale ale ANRE, pentru anul 2017, indicele SAIDI pentru E-Distributie Muntenia a fost de 145 minute, cel mai performant din tara, media nationala inregistrata fiind de 283,9 minute. E-Distributie Dobrogea si Banat au avut, de asemenea, performante sub media nationala, cu indicele SAIDI de 185 minute, respectiv 259 minute.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter