RO EN
السلة فارغة

CORDIA ROMANIA va investi 50 milioane euro in urmatorul an pe piata locala

Cordia Romania, divizia de dezvoltari rezidentiale a Grupului Futureal, are un program de investitii in valoare de 50 de milioane de euro pentru urmatorul an de activitate in Romania, parte din planul de afaceri pe termen lung pentru piata locala. Compania intentioneaza sa livreze pe piata din Bucuresti circa 500 de apartamente pe an, destinate segmentelor medium si medium-high.
“Romania va avea un rol cheie in dezvoltarea operatiunilor Cordia la nivel regional”, a declarat Mauricio Mesa Gomez, CEO Cordia Romania si membru al Consiliului de Administratie Cordia. “Ne vom concentra pe atingerea unui ritm de livrare de 500 de apartamente pe an si vom promova pe piata locala un model de proiecte rezidentiale destinate clasei de mijloc, cu accent pe un echilibru foarte bun intre localizare, arhitectura si pretul imobilului”.
Cordia Romania este parte a Grupului Futureal, care a dezvoltat pana in prezent proiecte in valoare de 1,3 miliarde de euro. Compania are in derulare proiecte noi care totalizeaza 1,4 miliarde de euro, fapt care ridica portofoliul de dezvoltari si active la un total de 2,7 miliarde de euro. Proiectele Futureal vizeaza segmentele office, retail si rezidential. Divizia Cordia a primit recunoastere internationala gratie proiectului Corvin din Budapesta, cel mai mare proiect de regenerare urbana din Europa Centrala si de Est, cu o suprafata de peste 22 de hectare. Cartierul Corvin a presupus un parteneriat public-privat intre compania Cordia si Primaria Budapestei, prin care o intreaga zona insalubra din centrul orasului a fost reconstruita si transformata in cel mai nou cartier al capitalei maghiare, cu gradini ample, promenada, centre comerciale, restaurante, cafenele, cladiri rezidentiale si office. Aceasta dupa ce, in prealabil, dezvoltatorul a construit locuinte sociale pentru oamenii din categoriile defavorizate, care au fost relocati.
Programul de investitii demareaza cu proiectul rezidential Parcului20, o investitie de circa 40 de milioane de euro, care urmeaza sa fie derulata pe durata a trei ani.
Parcului20 dispune de un teren de 15.000 de metri patrati si va avea 469 de apartamente, disponibile in peste 30 de configuratii. De asemenea, vor exista 579 locuri de parcare, parcare pentru biciclete si peste 80 de boxe pentru depozitare. Proiectul va fi construit in doua faze de dezvoltare. Cele doua cladiri au o inaltime de unsprezece etaje, iar fatadele sunt placate partial cu ALUCOBOND® si in totalitate cu vata minerala, fapt care asigura o termoizolare bine calculata si contribuie la estetica ansamblului. Toate apartamentele sunt dotate cu sisteme smart-home dezvoltate de unul dintre liderii pietei de profil, configurate astfel incat sa asigure control, securitate si economii ale consumului de energie.
Ansamblul Parcului20 va avea o gradina privata de peste 3.000 de metri patrati, care include copaci, plante perene, zone de relaxare, gradina yoga si o zona pentru exercitii. La mai putin de 100 metri de proiect se afla un parc cu vegetatie si un loc de joaca pentru copii, iar la aproximativ 400 metri distanta se va deschide un nou centru WorldClass.
Prima faza a complexului consta in 260 unitati, a caror dezvoltare va incepe pana la sfarsitul acestui an, termenul de predare fiind septembrie 2020. Planul de lucru pe sit este constituit de asa natura incat gradina sa fie gata in momentul in care se preda faza unu, urmand ca cea de-a doua cladire sa fie construita fara a afecta accesul la facilitatile complexului. Cea de-a doua faza va fi livrata la 8-12 luni dupa prima faza.
Obiectivul major al Cordia Romania este sa devina principalul dezvoltator regional de proiecte rezidentiale si sa isi extinda activitatea prin realizarea unor proiecte sustenabile care sa puna in valoare comunitatile locale existente.
Despre Cordia
Cordia este divizia de investitii rezidentiale a grupului Futureal, unul dintre cei mai importanti dezvoltatori imobiliari si investitori din Europa Centrala si de Est. Portofoliul Futureal include dezvoltari de birouri, centre comerciale, proiecte mixed-use si proiecte rezidentiale de mare anvergura. Cordia a fost premiata si creditata ca fiind una dintre cele mai inovatoare companii din regiune, datorita proiectului Corvin din Budapesta. Proiectul se intinde pe 22 de hectare si a presupus reconstructia unui intreg cartier din centrul capitalei maghiare. Acest proiect a determinat o puternica crestere economica in proximitate si a redefinit impactul pe care un dezvoltator responsabil il poate avea asupra orasului. Cordia are o experienta de peste 15 ani in dezvoltarea de proiecte rezidentiale in Ungaria si Polonia si isi propune sa faca din Romania una dintre principalele piete de investitii pentru divizia de proiecte rezidentiale.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter