RO EN
السلة فارغة

CLUJ: Sediul Centrului de Inginerie Bosch de 25 milioane euro va fi gata in 2019

Bosch, lider global in furnizarea de tehnologii si servicii, a pus piatra de temelie pentru cladirea ce va gazdui Centrul de Inginerie din Cluj-Napoca, informeaza un comunicat al societatii. La evenimentul ce a avut loc la data de 26 martie 2018 au participat, alaturi de managementul companiei, reprezentanti ai autoritatilor locale si centrale, ai Consulatului German in Romania si ai Camerei de Comert si Industrie Romano-Germane.
In Centrul de Inginerie Bosch, deja existent in Cluj-Napoca, infiintat in anul 2013, ingineri talentati lucreaza la tehnologii inovatoare din domenii precum conducerea automatizata, internetul lucrurilor si industria conectata (Industria 4.0). Cei aproximativ 400 de angajati care lucreaza deja in diferitele amplasamente ale Centrului de Inginerie din Cluj-Napoca se vor muta in noua cladire. „Bosch si-a extins activitatile de cercetare si dezvoltare in Romania in ultimii cinci ani, astfel ca am decis sa construim propria noastra cladire care sa fie gazda Centrului de Inginerie in Cluj”, a declarat Mihai Boldijar, reprezentantul grupului Bosch in Romania. „Acest lucru confirma inca o data angajamentul Bosch de a dezvolta solutii si tehnologii pentru viitor in Romania, cu experti locali, in spiritul viziunii noastre - mai sigur, mai eficient energetic, mai economic”, a continuat Mihai Boldijar. Noua cladire a Centrului de Inginerie va concentra activitati care anterior erau desfasurate in diferite amplasamente din Cluj.
In comunicat se mai arata ca Bosch planifica o investitie de aproximativ 25 de milioane de euro in noul centru de cercetare si dezvoltare. Cladirea se va situa in centrul orasului Cluj-Napoca, in cadrul campusului de software DaVinci si va fi definitivata in anul 2019. „Pentru Bosch, asigurarea unor conditii optime de munca pentru angajati reprezinta o prioritate”, a afirmat Dennis Raabe, directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca. „Astfel, cladirea noua, care se va intinde pe aproximativ 17.000 metri patrati si va avea peste 6 etaje, va oferi angajatilor nostri atat conditii de munca inspirationale, cat si restaurante, spatii de recreere, o sala de sport si parcari subterane”, a mai subliniat Dennis Raabe.
Centrul de cercetare si dezvoltare din Cluj-Napoca are o colaborare stransa cu alte centre din reteaua globala Bosch, dar si cu fabrica locala din Jucu, judetul Cluj. In cadrul centrului se dezvolta produse de ultima generatie in domeniile software, hardware, ingineria fiabilitatii si mecanica.
Bosch sustine educatia si comunitatile locale
Grupul Bosch isi asuma o responsabilitate deosebita in ceea ce priveste piata muncii si educatia. De exemplu, compania a lansat in 2017 un program de masterat in domeniul ingineriei electrice, cu un curriculum adaptat la cerintele actuale ale pietei. Masteratul a fost dezvoltat de Centrul de Inginerie Bosch din Cluj, impreuna cu fabrica Bosch de componente electronice auto din Jucu, in parteneriat cu Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca.
Alte proiecte educationale initiate de companie pe plan local includ Scoala Duala, ce sustine pregatirea practica a elevilor in cadrul fabricilor Bosch din Cluj si Blaj, dar si cursuri de conducere autonoma, organizate in colaborare cu Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, Facultatea de Automatica si Calculatoare. In acelasi timp, Bosch ofera sprijin financiar si mentorat tinerilor talentati prin intermediul unor proiecte educationale, precum „Hour of Code”, „Kids in Tech”, unde copii din 250 de cluburi IT din regiuni mai putin dezvoltate ale tarii primesc acces la tehnologie digitala sau „BattleLab Robotica” (Sumo Robotic), o competitie care implica roboti autonomi creati de studenti.
***
Grupul Bosch este prezent pe piata din Romania de 24 de ani si are aproximativ 6.500 de angajati in patru entitati. In 2016, Bosch a inregistrat un volum de vanzari de 332 milioane de euro pe piata din Romania. Pe langa centrul de cercetare-dezvoltare din Cluj si unitatile sale de productie pentru solutii de mobilitate din Cluj si din Blaj, Bosch mai opereaza si o unitate de productie de tehnica liniara, localizata, de asemenea, in Blaj, precum si un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) in Timisoara. In Bucuresti, Bosch opereaza un birou de vanzari pentru produsele diviziilor Solutii de mobilitate, Bunuri de larg consum si Tehnologie pentru constructii si energie. In plus, o filiala a BSH Hausgeräte GmbH, activa pe piata electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, in Capitala tarii.
Grupul Bosch este un lider global in furnizarea de tehnologii si servicii. Acesta are aproximativ 400.500 de angajati in intreaga lume (nivel actualizat la 31 decembrie 2017). Compania a generat vanzari de peste 78 miliarde euro in 2017. Operatiunile sale sunt structurate in patru sectoare de activitate: Solutii de mobilitate, Tehnologie industriala, Bunuri de larg consum si Tehnologie pentru constructii si energie. Lider in internetul lucrurilor (Internet of Things - IoT), Bosch ofera solutii inovatoare pentru case inteligente, orase inteligente, mobilitate conectata si industrie conectata. Compania isi foloseste expertiza in tehnologia de senzori, software si servicii, precum si propriul cloud IoT, pentru a oferi clientilor solutii conectate integrate dintr-o singura sursa. Obiectivul strategic al grupului Bosch este de a furniza inovatii pentru o viata conectata. Bosch sporeste calitatea vietii la nivel mondial prin produse si servicii inovatoare si care starnesc entuziasm. Pe scurt, Bosch creeaza „Tehnica pentru o viata”. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH si cele aproape 440 de filiale si companii regionale din aproximativ 60 de tari. Prin includerea partenerilor comerciali si de service, reteaua globala de productie si vanzari Bosch acopera aproape toate tarile din lume. Baza pentru viitoarea crestere a companiei este puterea sa inovatoare. Compania Bosch are aproape 62.500 de angajati in cercetare si dezvoltare, in cele aproximativ 125 de centre din intreaga lume.
Compania a fost infiintata in 1886 la Stuttgart de catre Robert Bosch (1861-1942), sub denumirea „Atelier de mecanica fina si inginerie electrica”. Structura speciala a actionariatului Robert Bosch GmbH asigura libertatea antreprenoriala a grupului Bosch, permitand companiei sa planifice pe termen lung si sa faca investitii semnificative pentru asigurarea viitorului sau. Totodata, 92 de procente din actiunile Robert Bosch GmbH sunt detinute de fundatia caritabila Robert Bosch Stiftung GmbH. Majoritatea drepturilor de vot sunt detinute de Robert Bosch Industrietreuhand KG, un trust industrial. Functiile de conducere antreprenoriala ale grupului sunt indeplinite de acest trust. Restul de actiuni sunt detinute de familia Bosch si de Robert Bosch GmbH. Informatii suplimentare, la www.bosch.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter