RO EN
السلة فارغة

CLUJ NAPOCA: Proiectul centurii metropolitane a fost deblocat

Primaria municipiului Cluj-Napoca a obtinut avizul si aprobarea de la Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru a putea demara studiul de fezabilitate, planul urbanistic zonal si detaliile tehnice necesare in vederea autorizarii Centurii Metropolitane Cluj-Napoca. Astfel, intr-o sedinta a Consiliului Local, au fost aprobate doua proiecte importante in vederea deblocarii situatiei centurii metropolitane a Clujului. Este vorba despre acordul de asociere intre Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) si unitatile administrativ-teritoriale pe raza carora se va realiza centura: municipiul Cluj-Napoca si comunele Gilau, Apahida si Floresti. Cel de-al doilea proiect aprobat este protocolul de asociere intre aceste unitati administrativ-teritoriale pe raza carora va trece centura. Dupa municipiul Cluj-Napoca, in perioada imediat urmatoare, acest protocol va fi aprobat si in consiliile locale Floresti, Gilau si Apahida.
”Am reusit sa deblocam proiectul centurii metropolitane a Clujului. Am obtinut avizul si aprobarea Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru a face in locul Guvernului studiul de fezabilitate, Planul Urbanistic Zonal si detaliile tehnice in vederea autorizarii centurii metropolitane a municipiului Cluj-Napoca. Potrivit graficului stabilit de comun acord si prevazut in protocolul de colaborare cu Ministerul Transporturilor, autoritatile locale vor avea la dispozitie doi ani de zile pentru parcurgerea acestei etape privind realizarea studiului de fezabilitate, a PUZ-ului si a detaliilor tehnice pentru autorizarea lucrarilor (DTAC). Aceasta etapa este foarte grea si consistenta”, a explicat primarul Emil Boc.
Concret, pasii care trebuie urmati in acesti doi ani presupun urmatoarele: achizitie consultanta, realizarea licitatiei pentru realizarea SF, PUZ si DTAC, semnare contract pentru aceste elemente, realizarea propriu-zisa a SF, PUZ si DTAC.
”In cadrul acestei etape avem nevoie de cel putin 15 sub-etape care presupun studii geo, studii topo, stabilire culoar de expropiere cu proprietarii, stabilirea variantelor de traseu, aprobare interimara a traseului de catre CNAIR si obtinerea avizelor de la mai multe entitati: mediu, ape, paduri, Transgaz, gaz, Transelectrica, Electrica, Compania de apa Somes, telefonie, monumente, Inspectoratul de stat in constructii, sanatate publica, CFR si CNAIR. Dupa aceea trebuie aprobat PUZ-ul in Consiliul Judetean Cluj. Dupa ce se parcurg aceste etape urmeaza aprobarea in cadrul comisiei tehnice a CNAIR si pregatirea autorizatiei de construire care trebuie predata pana in 31 decembrie 2019 Ministerului Transporturilor pentru ca acesta, in perioada 2020-2023, sa realizeze licitatia si executia propriu-zisa a centurii metropolitane. Daca toate aceste etape vor fi respectate in termenele rezonabile prevazute, sunt sanse reale ca aceasta centura sa se realizeze. Aceasta centura va duce Clujul in secolul actual in privinta mobilitatii urbane si a dezvoltarii orasului. Toate proiectele noastre de mobilitate capata sens odata cu realizarea acestei centuri”, a mai precizat primarul Emil Boc.
Centura metropolitana are o lungime de 38 de kilometri si o alocare financiara de 150 de milioane de euro. Pentru inceput, Primaria Cluj-Napoca impreuna cu celelalte unitati administrativ-teritoriale vor suporta cheltuielile legate de realizarea documentatiei tehnice amintite, urmand ca apoi sa existe posibilitatea ca acesti bani sa fie rambursati. Prin urmare, in bugetul municipiului pe anul 2018 va fi realizata o alocare financiara speciala pentru acest proiect. Pentru informatii suplimentare, www.primariaclujnapoca.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter