RO EN
السلة فارغة

LANSARE proceduri de obtinere a avizelor de realizare a Centurii Metropolitane Cluj

Oficialii Primariei municipiului Cluj-Napoca au anuntat, printr-un comunicat, ca institutia pe care o conduc a primit aviz favorabil de la Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar procedurile pentru obtinerea avizelor de specialitate au fost deja lansate pentru realizarea Centurii Metropolitane.
„Pentru Centura Metropolitana am primit avizul de la CNAIR, pentru a stabili traseele. Acum, s-au demarat deja procedurile pentru obtinerea avizelor de specialitate, de la mediu, Electrica, Transelectrica si de la alte autoritati pentru pregatirea documentatiei tehnice, autorizatiei de construire, coridorului de exproprieri, astfel incat sa punem pe masa Guvernului proiectul si sa se organizeze licitatia. Banii europeni sunt atribuiti Guvernului, noi le facem treaba. Este batut in cuie traseul, este aprobata faza intermediara, potrivit prevederilor legale. Cei 38 de km de Centura Metropolitana se vor realiza. Ne-am batut timp de doi ani, ne batem in fiecare zi, am realizat si parteneriatul cu administratiile limitrofe”, a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
Potrivit comunicatului, contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar Centurii Metropolitane a Clujului a fost semnat, intr-un final, in octombrie 2018, dupa ce, initial, licitatia a fost contestata. „Oferta declarata castigatoare a contractului de achizitie publica a fost, pana la urma, cea depusa de asocierea Transinvest Budapest KFT – Specialterv Epitomernoki KFT – Explan – Cadsil. Valoarea contractului este de 17,1 milioane de lei (fara TVA), iar de acum incolo lucrurile intra in linie dreapta”, a adaugat primarul Emil Boc.
In Master Planul General de Transport al Romaniei, Centura Metropolitana a municipiului Cluj-Napoca (etapa I) este prevazuta cu patru benzi de circulatie, avand o lungime totala aproximativa de 38,8 km, din care circa 31,3 km reprezinta drum nou, iar pe 7,5 km se vor executa lucrari de modernizare a drumului existent sau se va realiza un drum nou. Drumurile de legatura propuse conform PUG (in etapa a II-a) au o lungime totala de aproape 33,6 km, reprezentand drumuri noi sau drumuri existente, ce trebuie modernizate.
„Sunt pe traseu cateva lucrari de infrastructura mai grele in zona Fagetului, acolo unde terenul este mai dificil, ele sunt insa prevazute in proiectul tehnic. Cand primim avizul complet de la CNAIR, el va fi publicat oficial. Varianta 8 a fost cea aprobata, cu mici nuante si imbunatatiri. Ne asteptam ca in curand sa fie cunoscuta, sper sa nu fie vreun impediment ca ea sa fie publicata”, a adaugat edilul-sef al municipiului Cluj-Napoca.
Referindu-se la o alta investitie extrem de importanta pentru municipalitatea clujeana, Emil Boc a mai spus ca, „in privinta licitatiei pentru metrou, asteptam sa vedem daca sunt sau nu depuse contestatii, dupa care, daca vor fi contestatii, totul se va derula potrivit procedurilor legale. In caz contrar, se va semna contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate a trenului metropolitan si de prefezabilitate a metroului, pentru a avansa in directia corecta a ceea ce inseamna mobilitatea viitorului”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter