RO EN
السلة فارغة

CC: Marile companii din industria cimentului detin cote de piata aproximativ egale

Consiliul Concurentei (CC) anunta, printr-un comunicat, posibile practici anticoncurentiale pe piata cimentului, dar in contextul in care „principalii producatori din sectorul producerii si comercializarii cimentului din Romania (Holcim Romania, CRH Romania si HeidelbergCement Romania) au capacitati de productie diferite, insa gradul de utilizare a acestora este asimetric, astfel incat compania care are cea mai mare capacitate de productie o utilizeaza cel mai putin. Acest aspect a condus la o situatie neobisnuita, in care cele trei companii detin cote de piata aproximativ egale, fluctuatiile in timp fiind nesemnificative”.
In comunicatul institutiei se mai arata ca „aceasta concluzie se mentine si in urma observatiilor primite in cadrul dezbaterii publice a raportului anchetei sectoriale pe piata producerii si comercializarii cimentului. Analiza a fost derulata cu scopul de a avea o imagine cat mai clara asupra mecanismelor de functionare, de a identifica eventualele disfunctionalitati la nivelul sectorului si de a formula recomandari care sa conduca la eliminarea acestora, in scopul intensificarii concurentei”.
„Cele trei mari companii sunt integrate vertical pentru a eficientiza procesul de productie, a reduce costurile si a facilita accesul la resurse. In acelasi timp, companiile detin capacitati de productie atat pe pietele de extractie/prelucrare si comercializare a agregatelor minerale, cat si pe pietele producerii si comercializarii betoanelor, mortarelor si sapelor, prefabricatelor din beton. Holcim Romania, CRH Romania si HeidelbergCement Romania sunt prezente si pe pietele producerii si comercializarii filerului de calcar, respectiv a liantilor hidraulici speciali/rutieri (HeidelbergCement Romania nu produce astfel de lianti). In cadrul analizei, Consiliul Concurentei a observat ca preturile anumitor sortimente de ciment oferite de producatori au avut aceeasi evolutie in timp. De asemenea, principalii clienti pentru fiecare dintre cei trei producatori se afla o distanta de aproximativ de 350 de kilometri in jurul punctului de desfacere, ceea ce ridica suspiciuni privind o posibila impartire a pietei geografice. Aceste aspecte indica faptul ca ar putea exista o coordonare intre cei trei producatori, la nivelul sortimentelor produse si livrate, in scopul impartirii pietei, acesti producatori de ciment avand posibilitatea de a tine captivi anumiti clienti, astfel incat sa mentina cote de piata simetrice”. Pentru a vizualiza comunicatul in format complet, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter