RO EN
السلة فارغة

CC: Infrastructura de apa potabila si epurare este insuficient dezvoltata

Consiliul Concurentei solicita autoritatilor publice locale/Asociatiilor de Dezvoltare Intercomunitara (ADI) modificarea Regulamentelor serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, in sensul eliminarii oricaror prevederi prin care operatorii interni acorda competente de avizare doar anumitor companii pentru a desfasura activitati conexe furnizarii acestor servicii (proiectare, bransamente, racorduri, extinderi si devieri de retele de apa si canalizare stradale, montare/demontare contoare).
Solicitarea Autoritatii de concurenta este facuta in urma derularii unei anchete sectoriale pe piata serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare din municipiile resedinta de judet si ADI din Romania. In acelasi sens, Consiliul Concurentei atrage atentia si operatorilor interni, carora le-a fost incredintata prestarea serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare, sa nu incalce reglementarile din domeniul concurentei prin includerea in procedurile proprii a unor prevederi conform carora doar anumite companii pot realiza lucrarile de servicii conexe.
Serviciile publice de alimentare cu apa si canalizare sunt, dupa caz, gestionate de autoritatile administratiei locale sau de ADI cu obiect de activitate servicii de utilitati publice. Asociatiile gestioneaza, in numele unitatilor administrativ-teritoriale, furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, inclusiv in ceea ce priveste crearea si modernizarea infrastructurii aferente acestor servicii.
Asociatiile pot delega gestiunea serviciului operatorilor regionali, care primesc astfel dreptul exclusiv de a presta serviciul in aria de operare stabilita prin contract. In Romania, ADI Apa-Canal Constanta este cea mai ampla asociatie de acest gen, avand membri din judetul Constanta, municipiile Fetesti, Campulung, Onesti, orasele Predeal si Buftea, respectiv 2 comune din judetul Dambovita, 2 comune din judetul Prahova si o comuna din judetul Calarasi.
In 2017, serviciile de alimentare cu apa si de canalizare au fost furnizate/prestate de 268 de operatori licentiati, dintre care 45 au fost operatori regionali, 202 societati comerciale/servicii publice/compartimente de specialitate din cadrul administratiei publice locale, 20 companii private sau cu capital mixt si o regie autonoma. Cu toate ca operatorii regionali reprezinta 16,8% din totalul operatorilor licentiati, acestia detin, conform calculelor Asociatiei Romane a Apei, 87% din piata serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare.
Analiza derulata de Consiliul Concurentei mai arata ca operatorii sunt repartizati neuniform pe suprafata tarii. Astfel, cei mai multi operatori se regasesc in Regiunea Sud-Est (81), urmata de Regiunea Sud (58) si Regiunea Sud-Vest - 43 de operatori. Cei mai putini operatori ai serviciului public de alimentare cu apa si de canalizare se regasesc in Regiunea Nord-Est - 9 operatori.
In cadrul analizei, Consiliul Concurentei a constatat ca infrastructura aferenta serviciilor de producere, transport, distributie a apei potabile si de colectare si epurare a celei uzate este slab dezvoltata. Astfel, la nivel national, 65,2% din populatia tarii este conectata la reteaua publica de alimentare cu apa potabila, in timp ce aproximativ jumatate din populatia tarii este racordata la reteaua publica de canalizare.
Daca in mediul urban ponderea locuitorilor racordati la sistemul de canalizare si epurare a apelor uzate este de 85,5%, in mediul rural este de doar 4,7%. Acesta situatie indica faptul ca nu exista o corelare a investitiilor in infrastructura aferenta celor doua servicii publice, desi acestea ar trebui sa fie integrate. De asemenea, Autoritatea de Concurenta a constatat ca durata contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare este, de regula, intre 25-49 ani, avand posibilitatea de prelungire. In aceste conditii, pe perioada derularii contractului, piata este inchisa pentru concurenta.
Ca urmare, Consiliul Concurentei solicita autoritatilor publice locale/ADI sa compatibilizeze durata contractelor de delegare a serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare cu investitiile ce urmeaza a fi realizate. In acelasi timp, Autoritatile publice trebuie sa contacteze Consiliul Concurentei si sa obtina avizarea masurilor ce prevad incredintarea directa a contractelor pentru serviciile publice de alimentare cu apa si canalizare, inainte de atribuirea contractelor pentru a evita incalcarea regulilor de concurenta si ajutor de stat. Atribuirea in mod direct a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilitati publice in beneficiul propriei companii, care poate fi operator intern ori operator regional, dupa caz, se poate realiza cu avizul Autoritatii de Concurenta, in conditiile prevazute de reglementarile in vigoare.
Studiul Autoritatii de Concurenta a mai aratat ca in perioada analizata (2013 - 2017), preturile la apa potabila produsa si distribuita de catre operatorii regionali si municipali au crescut in medie cu 11,69%, iar tarifele la canalizare-epurare au crescut cu 35,13%. Astfel, tariful mediu total al serviciului public de alimentare cu apa si canalizare, in anul 2017, a fost de 6,01 lei/mc.
Pe ansamblul operatorilor, cel mai mare tarif al serviciului este practicat de RAJA Constanta - 7,72 lei/mc, pe locurile urmatoare aflandu-se Apa Canal 2000 Pitesti - 7,42 lei/mc, Compania de Apa Dambovita Targoviste - 7,40 lei/mc, Apavil Ramnicu Valcea - 7,32 lei/mc si Compania de Apa Buzau - 7,24 lei/mc. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter