RO EN
السلة فارغة

C&W: Lipsa infrastructurii impiedica mari dezvoltari de spatii industriale in Moldova

Stocul spatiilor industriale si logistice din piata locala a depasit pragul de 4 milioane de metri patrati, 90% din suprafata fiind concentrata in opt orase mari din sudul, centrul si vestul Romaniei, potrivit raportului Romania Industrial & Logistics Market, realizat de compania de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox.
Singurele orase din estul tarii care au atras atentia dezvoltatorilor privati de parcuri industriale si logistice sunt Iasi, Roman si Braila, care cumuleaza insa mai putin de 3% din stoc, fiind evitate de catre majoritatea dezvoltatorilor si a potentialilor investitori in primul rand din cauza problemelor legate de infrastructura. Spre comparatie, stocul din Sibiu este mai mare decat cel din regiunea Moldova.
Bucurestiul este cea mai mare piata, cu aproape 1,9 milioane de metri patrati si o pondere in stoc de circa 46%, fiind urmat de Timisoara, care a trecut pragul de 500.000 de metri patrati, respectiv Ploiesti, cu circa 370.000 de metri patrati. De-a lungul ultimilor cinci ani, piata s-a dublat, in conditiile in care dezvoltatorii au livrat intre 400.000 si 500.000 de metri patrati / an.
2020 se contureaza drept un an record, cu livrari anuntate de circa 700.000 de metri patrati, dintre care spatii de circa 400.000 de metri patrati sunt asteptate in Bucuresti, unde dupa zona de Vest, la intrarea pe autostrada A1, se prefigureaza alte doua huburi logistice importante, si anume Nord-Vest (Dragomiresti, Chitila, Mogosoaia) si Nord (Stefanesti).
Andrei Brinzea, Partner Land & Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Dinamica pietei din sectorul industrial a generat in 2019 achizitii de teren speculative, dezvoltatorii incercand sa anticipeze nevoile viitoare ale potentialilor chiriasi. Putem observa astfel ca au aparut pe harta sectorului de profil orase noi precum Bacau, Craiova, Buzau, Deva, etc, dar si un interes crescut pentru zona de Est a Bucurestiului, zona care a captat si atentia potentialilor chiriasi. Estimam ca in 2020 vom vedea in continuare o extindere de portofoliu a dezvoltatorilor existenti, in orasele mai mici, care au un potential mai ridicat.”
Activitatea tranzactionala a ramas la un nivel ridicat, companiile inchiriind pe parcursul anului 2019 spatii cu o suprafata de circa 477.000 de metri patrati, din care reinnoirile de contracte reprezinta doar 20%. Cele mai active sectoare au fost automotive (cu o pondere de 30% din cererea totala), retail (fizic si online - 20%), distributie in diverse sectoare (12%) si logistica si transporturi (10%).
Cei mai mari proprietari de spatii industriale si logistice sunt companiile CTP si WDP, care au un portofoliu cumulat de circa 2 milioane de metri patrati, controland astfel jumatate din piata. Pe de alta parte, un apetit ridicat de extindere il au si ceilalti dezvoltatori, precum VGP, Global Vision, Element Industrial, P3 sau Helios Phoenix.
Rodica Tarcavu, Partner Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Observam o diversificare a cererii pe diferite sectoare, precum industria de componente auto (productie sau depozitare), retail, logistica sau IT, ceea ce indica o echilibrare a pietei si o economie variata. Romania are un potential industrial in crestere si ne bucuram sa observam un numar tot mai mare de dezvoltatori care au demarat proiecte noi, incurajand competitia.”

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter