RO EN
السلة فارغة

C&W: Investitie de 20 milioane euro pentru extinderea Arena Mall din Bacau

Centrul comercial Arena Mall din Bacau, o referinta pentru piata de retail din regiunea Moldovei, va intra intr-un amplu proces de extindere si modernizare care se va materializa prin majorarea cu 60% a suprafetei inchiriabile si prin construirea unei parcari supraetajate.
Pentru realizarea acestui obiectiv, Arena Mall a achizitionat terenul aflat in vecinatatea parcarii, in suprafata de 13.448 mp, printr-o investitie de peste un milion de euro. Lucrarile de extindere a proiectului sunt programate sa inceapa in cursul lunii septembrie 2019, finalizarea constructiei fiind programata pentru data de 30 noiembrie 2020.
Ovidiu Budeanu, dezvoltator si actionar Arena Mall Bacau: „Ca urmare a schimbarilor din ultima perioada privind comportamentul consumatorilor, centrul comercial Arena Mall din Bacau isi va extinde suprafata comerciala, oferind clientilor mai mult entertainment, o zona pietonala, spatii verzi, terase, loc de joaca interior si exterior, precum si un hipermarket. Astfel, Arena se va transforma dintr-un „retail center” intr-o destinatie urbana in care poti sa iti faci cumparaturile, sa te distrezi si sa te relaxezi alaturi de familie sau prieteni.”
Extinderea Arena Mall implica o investitie de aproximativ 20 de milioane de euro, corpul nou de cladire urmand sa cuprinda un hipermarket, spatii comerciale noi, o zona de roof-top si o scena unde vor avea loc evenimente (catwalk, piese de teatru, stand up comedy, concerte, DJ party si multe altele), un parc pentru copii, doua restaurante si un sky bar.
Suprafata inchiriabila totala va fi de aproximativ 42.000 de mp, iar parcarea supraetajata va avea o capacitate de peste 495 de locuri, numarul total al locurilor de parcare ajungand la 1.300. De partea conceptuala a extinderii se ocupa o firma de arhitectura din Londra, care a realizat un layout satisfacand cele mai rafinate cerinte, clientii Arena Mall avand astfel parte de un concept cu totul nou.
Firma de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox a fost desemnata consultant strategic pentru definirea conceptului si inchirierea spatiilor rezultate in urma extinderii.
Mihaela Petruescu, Head of Property Management, Cushman & Wakefield Echinox: „In cei 11 ani de operare, Arena Mall Bacau a devenit o referinta pentru piata centrelor comerciale din regiunea Moldovei. Prin investitia demarata, Arena va deveni o destinatie atractiva si in ceea ce priveste sectorul de entertainment, aliniindu-se astfel tendintelor din piata centrelor comerciale la nivel mondial. Suntem convinsi ca extinderea mixului de chiriasi si diversificarea optiunilor pentru petrecerea timpului vor consolida pozitia proiectului pentru urmatorii zece ani.”
Despre Arena Mall Bacau
Arena Mall este primul mall din Bacau deschis in decembrie 2007 in cea mai populata zona rezidentiala a orasului, in urma unei investitii totale de peste 40 milioane euro. Centrul comercial are o suprafata totala inchiriabila de 26.000 mp si dispune de peste 100 de magazine de imbracaminte, accesorii, incaltaminte, servicii, fast-food-uri si restaurante si 800 de locuri de parcare in exterior.
Arena Mall Bacau are in prezent un mix variat si competitiv, care include retaileri precum Zara, Adidas, Deichmann, DM, H&M, Intersport, LC Waikiki, New Yorker, operatori de restaurante precum KFC, McDondald’s, Pizza Hut, Mesopotomia, Casa Romaneasca sau Burger Planet, precum si un cinematograf Cinema City cu opt sali, fiind o destinatie atractiva atat pentru bacauani, cat si pentru locuitorii oraselor apropiate, numarul de vizitatori fiind de peste 3 milioane/ an.
Despre Cushman & Wakefield Echinox
Cushman & Wakefield Echinox este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield in Romania, detinut si operat independent. Echipa de peste 50 de profesionisti si colaboratori ofera o gama completa de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor si chiriasilor pe toate segmentele pietei imobiliare, inclusiv pe piata rezidentiala.
Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali in domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 45.000 de angajati in peste 70 de tari, ajutand chiriasii, proprietarii si investitorii in optimizarea valorii activelor. Cushman & Wakefield se pozitioneaza printre cele mai mari companii de real estate, cu venituri de 6 miliarde de dolari din servicii principale precum: inchirieri, gestionarea activelor, piete de capital, administrarea proprietatilor (numit C&W Services), servicii globale de administrare, gestionarea investitiilor (numit DTZ Investors), servicii de proiect si de dezvoltare, reprezentarea chiriasilor, evaluare si consultanta.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter