RO EN
السلة فارغة

C&W ECHINOX: Circa 400.000 mp de spatii pentru birouri se vor livra in 2018

Dezvoltatorii de birouri nu au livrat nicio cladire noua in Bucuresti in cel de-al treilea trimestru al anului curent, in timp ce companiile au inchiriat spatii cu o suprafata cumulata de 68.000 de metri patrati, in crestere cu 5% fata de perioada similara a anului precedent, potrivit unei analize a firmei Cushman & Wakefield Echinox. Din suprafata tranzactionata, reinnoirile reprezinta aproape 8.000 de metri patrati, mutarile acopera aproximativ 23.000 de metri patrati, in timp ce spatii cu o suprafata de aproximativ 37.000 de metri patrati au fost inchiriate de companii care se extind sau au decis sa inceapa operatiuni noi in Bucuresti, avand planuri de recrutare pentru aproximativ 4.000 de posturi. In conditiile in care stocul de birouri din Bucuresti a ramas constant, rata de neocupare a scazut la un nivel de aproximativ 8,2%, fata de 9,3% la jumatatea anului.
De departe, cea mai mare parte a cererii a fost generata de companiile din sectoarele IT&C si BPO, care au inchiriat in cel de-al treilea trimestru spatii cu o suprafata cumulata de 55.000 de metri patrati, reprezentand aproximativ 80% din volumul tranzactiilor. In ceea ce priveste zonele preferate, 33% din suprafata tranzactionata se afla in cladiri din Pipera, urmata de zonele Vest (22%) si CBD (22%), in timp ce tranzactiile din zona Centru - Nord, cea mai dinamica in ultimii ani, au reprezentat doar 9% din volum, in conditiile in care rata de neocupare este de doar 4%, iar pentru acest an nu sunt asteptate livrari noi.
Per total, in primele noua luni ale acestui an au fost tranzactionate spatii de birouri cu o suprafata cumulata de 238.000 de metri patrati, in scadere cu 7% fata de perioada similara a anului precedent, pe fondul unui nivel mai scazut al livrarilor. Astfel, in timp ce in 2016 in Bucuresti au fost livrate spatii noi cu o suprafata de 275.000 de metri patrati, pentru acest an este asteptata darea in folosinta a unor spatii noi cu o suprafata de 155.000 mp, stocul urmand sa ajunga la aproape 2,7 mil. mp. O activitate tranzactionala sustinuta s-a constatat si in orasele regionale - Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Brasov -, fiind inchiriate spatii de birouri moderne cu o suprafata cumulata de peste 22.000 de metri patrati. Cea mai dinamica piata regionala a fost cea din Timisoara, unde au fost inchiriate spatii cu o suprafata de 16.000 de metri patrati, cea mai mare parte fiind reprezentata de contractele de pre-inchiriere in cadrul unor cladiri aflate in constructie.
Madalina Cojocaru, Partner, Office Agency C&W Echinox: Piata de birouri are fundamente solide, bazandu-se pe o cerere sanatoasa venita in special din partea unor corporatii internationale care gasesc in Bucuresti si in celelalte centre universitare din tara un mix optim intre calitatea angajatilor, nivelul salarial si valorile de inchiriere. Ne asteptam ca nivelul tranzactiilor sa accelereze in perioada urmatoare, in conditiile in care 2018 se anunta un an cu livrari semnificative, de peste 300.000 de metri patrati in Bucuresti si aproximativ 100.000 mp in orasele regionale.
Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanta imobiliara de top pe piata locala, activand in toate segmentele pietei imobiliare. Departamentul de birouri al companiei a inchiriat in primele noua luni ale anului spatii cu o suprafata cumulata de aproximativ 60.000 de metri patrati in cladiri de birouri din Bucuresti si din tara.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter