RO EN
السلة فارغة

CA IMMO: 60% din spatiile de birouri au certificari conform DGNB, LEED sau BREEAM

La cei 255.000 mp reprezentand volumul total de leasing al CA Immo in 2017, tarile din Europa Centrala au contribuit cu aproximativ 70% din aceasta suprafata, insemnand ca mai mult de 178.000 mp spatii de birouri au fost inchiriate de clienti noi sau au fost extinse contractele existente. In cadrul aceluiasi proces, contractele de inchiriere semnate in tarile din Europa de Est au insemnat tranzactionarea a 24% din suprafata totala inchiriabila existenta in regiune, situatie generata in mod traditional si de durata mai scurta a contractelor in comparatie cu Germania si Austria.
Insemnand 30% din volumul portofoliului local, in Bucuresti s-au incheiat tranzactii de inchiriere ce au cumulat suprafata totala de 30.000 mp, incluzand noul contract de inchiriere semnat cu Bitdefender in Orhideea Towers (9.300 mp, livrare in 2018), dar si extinderea contractului de inchiriere Orange Romania in Europe House (9.380 mp).
Marian Roman, Managing Director al CA Immo Romania:”In 2017 piata de birouri in Bucuresti a inregistrat o dinamica deosebita, reflectata si in rezultatele noastre din portofoliul local. Inceputul acestui an sta sub semnul unei cereri puternice din partea clientilor, deja se intrevad perspective pozitive pentru mentinerea climatului sustenabil de business in 2018. Cu o rata de ocupare de cca 94% in cele cinci proiecte de birouri apartinand lui CA Immo in Romania, ramanem in continuare dedicati clientilor nostri si ne preocupam permanent de relatia de colaborare cu acestia in sensul asigurarii conditiilor optime de activitate. Realizarea proiectului Orhideea Towers, programat pentru livrare in 2018, aduce o contributie semnificativa la cresterea portofoliului de clienti premium (contract nou cu Bitdefender), dar si ne ofera solutii pentru planurile de expansiune ale chiriasilor existenti (Misys, chirias actual in Riverplace).”
CA Immo: 255.000 mp volum total de inchiriere in 2017
In 2017, CA Immo a inchiriat o suprafata totala de aproximativ 255.000 mp in 10 tari, din care contractele de pre-inchiriere semnate in cadrul proiectelor in dezvoltare au insemnat 14% (cca 35.200 mp). Luand in calcul suprafata a portofoliului global (1.4 mil mp), contractele de inchiriere semnate in 2017 in cladirile existente CA Immo au reprezentat cca 16%. Din totalul activititatilor de leasing desfasurate, contractele noi inseamna 47%, iar restul sunt reprezentate de extinderile contractelor de inchiriere existente in portofoliu. 95% din suprafetele tranzactionate sunt spatii de birouri.
Patrimoniul investitional al CA Immo: 88% cladiri cu destinatie office, 60% dintre acestea beneficiaza de certificare din punct de vedere al sustenabilitatii
Patrimoniul investitional al CA Immo, ce valoreaza aproximativ 3.4 miliarde EUR, se caracterizeaza prin proprietati de birouri importante, localizate central (insemnand 88% din portofoliul total) in metropolele Europei Centrale. Aproximativ 47% din portofoliu (din punct de vedere al valorii patrimoniale) se situeaza in Europa de Est, 37% in Germania si 16% in Austria; mai mult de 60% din spatiile de birouri au obtinut certificari de sustenabilitate potrivit standardelor DGNB, LEED sau BREEAM.
Valoarea cladirilor CA Immo in Romania (suprafata totala de 105.800 mp este de 293 milioane EUR si reprezinta 7% din portofoliul total. Patru din cele cinci proiecte CA Immo in Bucuresti au obtinut deja certificarea potrivit standardului LEED GOLD (Europe House, Opera Center One, Opera Center Two), respective BREEAM EXCELLENT (Riverplace), aplicabil cladirilor de birouri in functiune, in prezent fiind in derulare procesul de certificare pentru Bucharest Business Park (standard LEED), estimat sa se incheie in decembrie 2018.
Despre CA Immo
CA Immo este o companie specializata in administrarea cladirilor de birouri, acoperind intregul lant valoric in domeniul proprietatilor comerciale, de la procesul de inchiriere si administrare, pana la dezvoltarea de proiecte ce au la baza un inalt grad de competenta in domeniul constructiilor. Fondata in 1987, CA Immo - companie listata la bursa din Viena (Vienna Stock Exchange) - detine si administreaza un portofoliu (proprietati din investitii si proprietati aflate in dezvoltare) de aproximativ € 4.1 mld in Germania (45%), Austria (14%) si Europa de Est (41%).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter