RO EN
السلة فارغة

BRASOV: 20 milioane euro pentru racordarea aeroportului la reteaua feroviara

Demersurile pentru construirea Aeroportului International Brasov - Ghimbav (AIBG) continua pe mai multe planuri. Echipa de implementare a proiectului AIBG din cadrul Consiliului Judetean Brasov a transmis solicitari oficiale tuturor societatilor furnizoare de utilitati publice, pentru a include in planurile investitionale ale anului 2019 lucrari de extindere a retelelor pana la viitorul aeroport.
In acest context, conducerea Sucursalei Regionale de Cai Ferate (SRCF) Brasov a salutat demersurile privind realizarea Aeroportului si a anuntat ca a facut deja pasi concreti pentru racordarea obiectivului la reteaua feroviara nationala, spre a-l face accesibil unui numar cat mai mare de persoane. „Un studiu de traseu preliminar efectuat in cadrul Regionalei a scos in evidenta mai multe posibilitati de realizare a unui racord feroviar, variante care vor fi analizate intr-un studiu de fezabilitate pentru care s-au facut deja demersuri de includere in lista de investitii firnantate din sursele proprii ale Companiei Nationale de Cai Ferate CFR SA. De asemenea, avand in vedere valoarea estimata pentru realizarea efectiva a racordului feroviar al Aeroportului, de aproximativ 20 milioane euro, s-a solicitat includerea acestui obiectiv in Strategia de Dezvoltare a Infrastructurii Feroviare, pentru a creste sansele de a i se aloca fonduri. Apreciem deschiderea dvs. de a ne pune la dispozitie informatiile necesare si ne manifestam intreaga disponibilitate de a va informa asupra tuturor demersurilor pe care le vom face in procesul de realizare a racordului feroviar AIBG”, se precizeaza in raspunsul transmis de dr. ing. Ioan Pintea, directorul SRCF Brasov, la Compartimentul Implementare si Monitorizare Proiect AIBG din cadrul CJ Brasov.
Presedintele CJ Brasov Adrian-Ioan Vestea a discutat recent cu specialisti de la Distrigaz Sud Retele si de la Sucursala de Distributie a Energiei Electrice Transilvania Sud despre pasii care trebuie urmati pentru ca retelele de utilitati sa fie introduse in cadrul Aeroportului. „Vom intreprinde toate demersurile necesare impreuna cu furnizorii de utilitati, astfel incat aceasta problema sa fie rezolvata in cel mai scurt timp. Contam pe sprijinul pe care aceste societati il vor acorda proiectului nostru, sustinand astfel eforturile intregii comunitati locale pentru realizarea acestui obiectiv de mare importanta pentru dezvoltarea judetului Brasov si a intregii regiuni”, a mentionat Adrian-Ioan Vestea.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter