RO EN
السلة فارغة

AFI EUROPE lucreaza la prima etapa a complexului de 16 milioane euro, AFI City

Apartamentele cu doua dormitoare se afla in topul preferintelor bucurestenilor, 1 din 2 persoane dorind sa achizitioneze o astfel de locuinta in viitorul apropiat. Printre criteriile de selectie a unui apartament se regasesc spatiile luminoase si aerisite, dar si prezenta ferestrelor atat in bucatarie, cat si in baie. Concluziile sunt parte dintr-un studiu privind preferintele bucurestenilor referitoare la optiunile rezidentiale si de stil de viata viata, realizat de AFI Europe Romania, in parteneriat cu Unlock Market Research.
AFI Europe Romania a demarat in luna iunie prima etapa a complexului AFI City, primul proiect rezidential al companiei in Romania, de amploare, cu o investitie de 16 milioane de euro. Prima faza a proiectului va livra 2 cladiri care vor cumula 190 de locuinte, deservite de 228 de locuri de parcare supraterana. Aceasta etapa a constructiei AFI City va fi incheiata, conform estimarilor, in vara anului 2019. Odata finalizate toate etapele, proiectul rezidential va include o comunitate privata, inconjurata de zone verzi, facilitati pentru activitati sportive si spatii de joaca. In plus, AFI City se bucura de un avantaj important, proximitatea fata de statia de metrou Laminorului, situata chiar in fata proiectului rezidential.
Concluziile principale ale studiului arata ca AFI City este conceput si dezvoltat in concordanta cu nevoile in continua schimbare ale consumatorilor si cu preferintele lor in ceea ce priveste tipurile de locuinte, localizarea si facilitatie oferite in cadrul comunitatii.
Ce vizeaza locuitorii bucuresteni atunci cand isi cumpara o casa?
Un fapt interesant relevat de prezentul studiu este ca aproximativ 50% dintre respondenti ar prefera sa detina un apartament intr-un complex rezidential, in principal datorita facilitatilor oferite, precum spatiile verzi, proximitatea fata de diferite tipuri de magazine si centre de wellness, existenta unor zone de relaxare, nivelul ridicat de siguranta sau calitatea vietii in cadrul complexului.
Pentru a aborda o gama cat mai variata de locuinte, AFI City ofera spre vanzare studiouri, apartamente cu 1 dormitor si 2 dormitoare, intr-o comunitate care pune la dispozitie o multitudine de facilitati, cum ar fi spatii verzi, gradinite si centre comerciale, precum si zone de agrement in cadrul complexului.
In ceea ce priveste regimul de inaltime, bucurestenii prefera cladirile cu maximum 6 sau 10 etaje, iar 4 din 5 persoane ar prefera sa detina un apartament situat intre primul si al saselea etaj. Mai mult, 73% dintre cei intervievati au declarat ca ar prefera un apartament cu sistem de incalzire propriu, iar 60% opteaza pentru apartamente cu sisteme de climatizare.
AFI City ofera locuintelor sisteme proprii de incalzire si sistemul pregatitor pentru amplasarea celor de climatizare, ajustandu-se astfel nevoilor si preferintelor consumatorilor.
Surse de informare in achizitionarea unei locuinte
Conform studiului, consumatorii tind sa colecteze informatii dintr-o multitudine de surse atunci cand iau in considerare cumpararea unui apartament. Astfel, principalele surse consultate sunt cele oficiale, precum agentiile imobiliare (62%) si site-urile specializate (60%). In plan secundar se pozitioneaza recomandarilor prietenilor si rudelor (57%).
Statisticile AFI Europe Romania cu privire la tendintele de consum in mediul online ale persoanelor interesate de achizitionarea unei locuinte arata ca barbatii si femeile cu varste cuprinse intre 25 si 44 de ani sunt in mod egal activi in cautarea unui apartament. De asemenea, 4 din 5 persoane care cauta o locuinta folosesc dispozitivele mobile si sunt preponderent interesate de apartamentele cu unul si doua dormitoare, dar si de amplasarea complexurilor rezidentiale in oras sau in vecinatatea acestuia.
Studiul a fost realizat de AFI Europe Romania, in parteneriat cu Unlock Research, pe un esantion de 500 de respondenti din randul locuitorilor Bucurestiului, cu varsta cuprinsa intre 25 si 55 de ani. AFI Europe Romania a implementat cerintele potentialilor cumparatori in design-ul apartamentelor din proiectul rezidential AFI City.
Despre AFI Europe
AFI Europe, subsidiara a AFI Properties, este una dintre companiile lider in ceea ce priveste dezvoltarea, managementul si investitiile din domeniul imobiliar, ce opereaza in Europa Centrala si de Est din 1997.
Portofoliul AFI Europe include centre comerciale si proprietati de retail, parcuri de business si dezvoltari rezidentiale de mare amploare si dezvoltari cu utilizare mixta. AFI Europe opereaza in Romania, Cehia, Polonia, Germania, Bulgaria, Serbia, Ungaria si Letonia.
Despre AFI Europe Romania
AFI Europe opereaza in Romania din 2005. Compania a dezvoltat si gestioneaza “AFI Cotroceni”, cel mai mare si de succes mall din Romania si unul din cele mai mari centre comerciale din Europa Centrala si de Est. Centrul comercial se intinde pe o suprafata inchiriabila de aproape 90.000 metri patrati (GLA) si ofera vizitatorilor sai o zona extinsa dedicata activitatilor de divertisment, care include o varietate de optiuni de petrecere a timpului liber si peste 300 de magazine ale brandurilor locale si internationale, vizitate in medie de 50.000 de clienti pe zi.
In octombrie 2013, AFI Europe a inaugurat AFI Ploiesti, primul si singurul mall modern dezvoltat in centrul orasului Ploiesti, in urma unei investitii de peste 50 de milioane de euro. Centrul comercial are o suprafata inchiriabila (GLA) de 34.000 de metri patrati, disponibila pe doua etaje ce cuprind peste 100 de branduri nationale si internationale, alaturi de peste 7.000 de metri patrati de divertisment.
Adiacent, dar complet integrat centrului comercial AFI Cotroceni, AFI Europe Romania a dezvoltat AFI Park, cel mai nou si mai modern parc de business de clasa A din Bucuresti. AFI Park ofera 70.000 metri patrati de spatii de birouri, ocupate de companii multinationale din domeniu IT&C. Cladirile de birouri AFI Park 1-5 au atins un grad de inchiriere de aproape 100%. In aprilie 2016, AFI Europe Romania a finalizat lucrarile la cladirile de birouri AFI Park 4 si 5, pe o suprafata inchiriabila de 32.000 de metri patrati. Printre cele mai cunoscute companii multinationale care au sediul in complexul de birouri se numara: Microchip Technologies, Electronic Arts, Endava Romania, Cameron USA, SII Romania, ORTEC Central & Eastern Europe, FotoNation, TELUS International, Veeam Software si Dell SecureWorks.
In prezent, AFI Europe Romania dezvolta in centrul orasului Brasov proiectul AFI Brasov, care include un centru comercial cu o suprafata inchiriabila de 45.000 de metri patrati si doua cladiri de birouri cu o suprafata inchiriabila de 25.000 de metri patrati.
Pe segmentul de birouri, AFI Europe Romania are in dezvoltare AFI Tech Park, un parc de business de clasa A cu o suprafata inchiriabila de 56.000 de metri patrati, aflat in apropierea hotelului J.W. Marriott si a Parlamentului Romaniei. Parcul de business va include doua cladiri de birouri de inaltime redusa si un turn de birouri, care vor avea spatii verzi amenajate intr-o gradina centrala, proiectul fiind un campus high tech care raspunde nevoilor de extindere a companiilor IT&C din Romania prin oferirea unui spatiu potrivit din punct de vedere al dotarilor tehnice si al posibilitatilor de dezvoltare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter