RO EN
السلة فارغة

TIMISOARA: Aprobare studiu de fezabilitate parcare multietajata de 9 milioane euro

Comisia Tehnico-Economica din cadrul Primariei MunicipiuluI Timisoara a avizat studiul de fezabilitate pentru „Parcarea Louis Turcanu”, prima parcare multietajata ridicata de municipalitate. Dupa aprobarea indicatorilor in sedinta in plen a Consiliului Local Timisoara, primaria va lansa licitatia pentru proiectarea si executia acesteia.
„Intentia noastra este de a elibera cat mai mult din spatiul public din zona centrala care acum este ocupat de masini, sa le mutam intr-o cladire de parcare colectiva si sa folosim spatiul eliberat pentru zone verzi, piste pentru biciclete sau trotuare mai bune. Parcarea va avea 3 etaje supraterane si 2 etaje subterane si vom integra mai multe functiuni: statii de incarcare a masinilor electrice, dar si locuri de parcare pentru biciclete. De asemenea, este importanta pentru noi componenta verde si, de aceea, pe terasa parcarii vor fi instalate panouri fotovoltaice, dar si plante agatatoare pe fatade”, transmite primarul Dominic Fritz.
Parcarea se va afla in zona centrala a Timisoarei, pe str. Nemoianu si va fi accesibila atat personalului de la Spitalul Louis Turcanu, cat si cetatenilor care au nevoie de un loc de parcare in zona, inclusiv pentru vizite la spital. Parcarea va avea 184 de locuri si valoarea estimata a investitiei se ridica la 45 de milioane de lei.
Proiectul prevede o constructie cu doua etaje la subsol, parter si doua etaje, plus terasa. Constructia va avea elemente de accesibilitate, va fi dotata cu lift, sistem de supraveghere video si locuri dedicate persoanelor cu dizabilitati, conform legislatiei in vigoare.
Pentru iluminat vor fi folosite panouri fotovoltaice la nivelul terasei, zonele de acces vor fi monitorizate, iar soferii vor putea afla din timp daca exista locuri libere. De asemenea, pentru soferii de masini electrice sau hibride, acestia vor avea la dispozitie 6 locuri cu statii de incarcare pentru vehicule electrice. Proiectul include si locuri pentru parcarea bicicletelor.
Odata ce sunt finalizate ultimele demersuri administrative, studiul de fezabilitate si indicatorii tehnico-economici aferenti vor fi supusi la vot in Consiliul Local.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter