RO EN
السلة فارغة

Mircea Afrasinei, UGR: Profesia de geodez are ca baza precizia si responsabilitatea

Finalizarea si aprobarea legii geodezului, identificarea modalitatilor de accelerare a realizarii lucrarilor de cadastru si inregistrare sistematica, precum si punerea in valoare a profesiei reprezinta principalele obiective ale Uniunii Geodezilor din Romania (UGR), organizatia ce reprezinta interesele specialistilor in geodezie, topografie, cadastru, fotogrammetrie, cartografie si topografie miniera. Inca de la infiintarea sa, in anul 1990, UGR s-a constituit ca un forum in care solutiile profesionistilor la provocarile aparute in domeniile in care activeaza sa poata fi mai bine reprezentate si rezolvate spre beneficiul intregii societati. In acest moment, organizatia este reprezentata in toata tara, prin intermediul a 28 de filiale judetene si alte trei in Bucuresti, in timp ce numarul total al membrilor cotizanti a ajuns la 789 de persoane.
In fruntea UGR se va afla, in perioada 2022-2026, ing. Mircea Afrasinei, ales la conducerea organizatiei dupa opt ani in care fost vicepresedinte UGR si 26 de ani de presedinte al Filialei Neamt. Absolvent al Universitatii Tehnice din Petrosani, specializarea topografie miniera, si al studiilor postuniversitare de "Tehnici si tehnologii moderne in lucrarile de topografie si cadastru" din cadrul Universitatii 1 Decembrie 1918, din Alba Iulia, Mircea Afrasinei are o experienta de peste trei decenii in domeniul geodeziei.
Interviu cu Mircea Afrasinei (55 de ani), presedintele UGR si al Filialei Neamt a UGR, specialist cu o experienta profesionala de peste 30 de ani in domeniul geodeziei.
 
- Care considerati ca sunt cele mai mari realizari ale UGR, repere in activitatea de peste 3 decenii a asociatiei?
- Inca de la infiintarea sa din anul 1990, UGR si-a propus sa stranga in interiorul si in jurul ei pe toti cei care doresc sa se implice in recunoasterea acestei profesii, sa fie forumul in care solutiile profesionistilor la provocarile aparute in domeniile in care activeaza sa poata fi mai bine reprezentate si rezolvate spre beneficiul intregii societati.
Profesia de geodez se cladeste pe doua mari fundamente: precizie si responsabilitate. Aici are un rol important Uniunea, care, pe parcursul celor peste 30 de ani de existenta, a pus bazele realizarii manifestarilor stiintifice din domeniu, incepand cu primul simpozion organizat sub coordonarea regretatului prof. univ. dr. ing. Dumitru Ghitau, primul presedinte al UGR si pana la realizarea Saptamanii Geodeziei Romanesti, manifestatie stiintifica actuala, un eveniment international organizat in fiecare an in cooperare cu un centru universitar cu traditie in gazduirea de simpozioane/conferinte de specialitate.
De fapt, acestea sunt realizarile UGR: continuarea promovarii rolului geodezului in interesul societatii, pastrarea contactului membrilor sai cu tot ce apare nou in aceasta profesie, implicarea, alaturi de ANCPI - coordonatorul acestei profesii in Romania, in actualizarea cadrului legislativ si a regulamentelor specifice, cresterea calitatii lucrarilor in care este implicat geodezul si, nu in ultimul rand, cladirea respectului pentru aceasta profesie.
Numarul membrilor uniunii este intr-o continua crestere. La preluarea mandatului de presedinte, organizatia cuprindea un numar de 734 membri cotizanti, care fac parte din cele 28 filiale judetene si trei filiale in interiorul Bucurestiului. Anul acesta au fost reconstituite inca doua filiale judetene, iar numarul membrilor a crescut la 789.
 
 
- Ce v-ati propus, prioritar, pentru actualul mandat in fruntea UGR?
- Cand am acceptat sa candidez la functia de Presedinte, le-am transmis colegilor mei gandurile mele pentru acest mandat: continuarea muncii depuse de fostul presedinte si intregul birou executiv din mandatul anterior, din care am facut si eu parte. Impreuna cu noii membri ai biroului executiv, vom cauta cele mai bune cai pentru a finaliza punerea in dezbatere si aprobarea legii geodezului, continuarea dialogului constructiv cu ANCPI, identificarea modalitatilor de accelerare a realizarii lucrarilor de cadastru si inregistrare sistematica, punerea in valoare a acestei profesii.
 
- Care sunt problematicile de actualitate in domeniul geodeziei, in acest moment?
- Pentru a putea fi inteles, precizez faptul ca, in conformitate cu prevederile statutului uniunii, cuvantul geodez este sinonim cu specialist in: geodezie, topografie, cadastru, fotogrammetrie, cartografie, topografie miniera.
Geodezul este implicat intr-o arie larga de activitati, in marea lor majoritate fiind lucrari publice, cu responsabilitate foarte mare. El face parte din orice echipa de proiectare, conduce in executie orice proiect de infrastructura, retele edilitare, constructii industriale si civile. Geodezul face parte din echipele de urbanism, dezvolta baze digitale grafice, este specialistul din comisiile de aplicare a legilor proprietatii, participa la realizarea lucrarilor de cadastru sporadic si sistematic, este unul dintre expertii tehnici judiciari si as putea continua cu foarte multe activitati ingineresti de nisa.
Munca prestata de geodezi in Romania nu se bucura de respectul cuvenit. Costurile aparaturii topografice si ale softurilor de prelucrare sunt foarte ridicate, deoarece este nevoie de masuratori de finete si precizie. La fel ca in alte ramuri, exista o mare doza de subiectivism, care distorsioneaza modul de interpretare a tot ce se intampla in jurul acestei meserii. Inca nu suntem pe deplin credibili, iar tot acest context tensionat face ca profesia de geodez sa fie ocolita de tineri.
Disensiuni si puncte de vedere diferite exista si in comunitatea geodezilor din tara, iar acesta este un aspect la care as vrea sa lucrez in acest mandat.
 
 
- Cum ati caracteriza, pe scurt, programul de cadastru derulat de ANCPI? Cum va implicati in acest program si ce considerati ca ar trebui intreprins pentru o buna derulare a activitatii, in acest sector?
- Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara a deschis drumul catre realizarea lucrarilor de cadastru in Romania prin implementarea Programului Operational Regional 2014-2020, respectiv a Programului National de Cadastru si Carte Funciara. Sunt proiecte indraznete, de interes national, dar care trebuie sa fie sustinute si de masuri legislative actualizate in permanenta, in corelare cu problemele aparute din mersul lucrarilor.
Salut conducerea actuala a ANCPI, care a reluat dialogul cu Uniunea si organizeaza intalniri de lucru frecvente, in care sunt puse pe tapet probleme si se gasesc solutii la problemele din teren. Rolul Agentiei este de a stabili, ulterior, cadrul juridic de reglementare legala a acestor solutii, care sa conduca la deblocarea unor lucrari derulate in cadrul celor doua programe nationale.
Nu doresc sa identific "tapi ispasitori" pentru situatiile in care ne gasim, dar inexistenta planurilor parcelare, a tabelelor parcelare rezultate in urma aplicarii legilor proprietatii in unele zone, nefinalizarea lucrarilor de punere in posesie in baza legilor proprietatii, nedeclararea tuturor terenurilor de catre proprietari sau posesori in zonele fost necooperativizate si multe alte probleme, ingreuneaza foarte mult acest proces de cadastrare a tuturor proprietatilor din Romania. Nu vad alta solutie pentru depasirea acestor dificultati decat masura sustinerii unui dialog activ si constructiv intre ANCPI si Uniune sau alte organizatii profesionale implicate direct in aceste proiecte.
De asemenea, este foarte importanta constientizarea si implicarea conducerilor unitatilor administrativ teritoriale. Primariile trebuie sa inteleaga ca este necesara definirea cat mai rapida, cu sprijinul specialistilor geodezi, a formei, locului si marimii tuturor proprietatilor din limitele unitatii administrative teritoriale pe care le conduc.
 
 
- Cum apreciati cadrul legislativ romanesc din domeniul geodeziei? Ce considerati ca ar trebui schimbat pentru o buna derulare a activitatii in acest domeniu?
- Asa cum am mentionat, munca geodezului se bazeaza pe precizie si responsabilitate. Partea cea mai bine reglementata a profesiei noastre este cea de cadastru. Foarte bine, ar spune unii, dar din tot circuitul unei documentatii cadastrale, care incepe cu alegerea unei persoane autorizate care executa lucrarea, receptionata apoi din punct de vedere tehnic de specialistul in cadastru din cadrul oficiilor teritoriale de cadastru si finalizata prin emiterea incheierii de carte funciara de catre registratorul desemnat, intreaga responsabilitate revine exclusiv persoanei autorizate.
Avand in vedere importanta si responsabilitatea profesiei noastre, care pe langa ramura de cadastru mai include si alte specializari neacoperite in totalitate de reglementari legale, noi, cei din Uniunea Geodezilor din Romania, ne dorim o lege a profesiei, asa cum este prevazut in art. 20 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului si publicitatii imobiliare, o lege care sa ne recunoasca si sa ne protejeze interesele. Avem incredere ca vom fi intelesi si ca ne va fi redata credibilitatea, astfel incat sa putem parcurge toti pasii legali necesari in promovarea legii profesiei noastre. Uniunea Geodezilor din Romania, membra a Federatiei Internationale a Geodezilor si a Consiliului Geodezilor Europeni, este sustinuta de aceste organizatii in promovarea unei legi a profesiei, asa cum este normal si asa cum este legiferata si in alte state ale Europei si ale lumii.
 
- In ce directie considerati ca se indreapta domeniul geodeziei? Ce estimari aveti privind piata in 2022-2023, din punct de vedere al evolutiei tehnologice, preturilor si fortei de munca?
- Geodezia este o stiinta fascinanta, dar prea putin popularizata, care se ocupa cu studiul formei si al dimensiunilor Pamantului, cu tehnica masurarii si a reprezentarii cartografice sau numerice a suprafetei lui pe portiuni determinate. Cercetarile din domeniu au condus la o dezvoltare extraordinara a aparaturii geodezice si, implicit, a partii de software aferente prelucrarii datelor culese din teren. Mult mai simplu se ating azi preciziile cerute in caietele de sarcini si, foarte important, termenele stabilite, daca dispui de aparatura noua, performanta si de personal calificat si flexibil.
 
 
Mediul academic si organizatiile profesionale au un rol hotarator in a atrage spre geodezie tinerii dornici de afirmare, de a-i indruma si sprijini in gasirea posibilitatilor de achizitionare a aparaturii geodezice performante, de a-i instrui permanent in aceasta directie. Trebuie sa deschidem apetitul tinerilor spre aceasta profesie, organizand targuri de aparatura, cursuri de perfectionare, simpozioane de lucrari de specialitate si aplicatii practice care sa le provoace curiozitatea si interesul.
Cele doua mari impedimente actuale in realizarea proiectelor de cadastru sistematic derulate de ANCPI sunt lipsa fortei calificate de munca si, adaug, preturile mici de executie impuse, care nu acopera cheltuielile necesare pentru derularea lucrarilor: forta de munca specializata ce trebuie relocata, aparatura ce se uzeaza fizic si moral rapid, parc auto important, utilitati etc. Nu am date comparative, in acest moment, in ceea ce priveste numarul celor inscrisi la universitatile de profil din tara, dar stiu sigur ca acest numar de studenti este in continua scadere. Scopul organizatiei noastre este de a fi alaturi de mediul universitar, de a promova aceasta profesie, de a lupta pentru drepturile ce ni se cuvin.
Profit si de aceasta ocazie pentru a-i invita pe toti cei interesati sa participe la Saptamana Geodeziei Romanesti, eveniment international organizat de Uniunea Geodezilor din Romania in colaborare cu Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" Iasi, in perioada 16-19 noiembrie 2022, la Iasi.
 
- Ce va propuneti pentru editia din noiembrie a Saptamanii Geodeziei si ce teme de specialitate veti aborda?
- Saptamana Geodeziei Romanesti este o manifestatie stiintifica care se afla la cea de-a treia editie, un proiect in care ne dorim ca, pe langa prezentari de lucrari, prezentari ale firmelor din domeniu, prezentare de aparatura geodezica si software de specialitate, sa organizam trei mese rotunde. Prima va fi dedicata problemelor si solutiilor din cadastru, dificultatilor cu care se confrunta atat cei ce aplica in teren in derularea lucrarilor de cadastru cuprinse in cele doua proiecte majore coordonate de ANCPI, dar si problemelor sesizate de ANCPI in perioada derularii contractelor. Cea de-a doua masa rotunda se axeaza pe zona topografiei, fotogrammetriei si digitizarii. Aici vor fi prezentate rolul si modul de implicare a geodezului in proiecte de infrastructura, in zona de digitalizare in constructii si industrie. Chiar dumneavoastra ati publicat recent faptul ca Guvernul Romaniei are in plan implementarea BIM (Building Information Modelling) adoptand un memorandum cu tema "aprobarea Foii de parcurs privind implementarea BIM". Aduc la cunostinta faptul ca geodezul se regaseste in aceasta implementare, fiind o noua provocare pentru specialistul geodez.
 
 
Cea de-a treia masa rotunda va fi dedicata tinerilor din randurile noastre, cei ce vor continua munca depusa de noi pana la aceasta data. Vor avea loc dezbateri si diverse prezentari ale tinerilor din randurile Uniunii. Vor fi prezentate, de asemenea, idei si propuneri aduse de participantii nostri la Adunarea membrilor Federatiei Internationale a Geodezilor, care a avut loc in septembrie 2022, la Varsovia.
Cei ce sunt cu sufletul langa aceasta profesie, dar si cei care au nevoie de specialistul geodez, trebuie sa vina la Iasi, in perioada 16-19 noiembrie 2022 la Saptamana Geodeziei Romanesti.
 
- Ce obiective aveti stabilite, la nivel de asociatie, in 2022 si in anii urmatori?
- Rezumand, obiectivele noastre sunt: recunoasterea rolului profesiei de geodez si recastigarea respectului cuvenit acestei profesii; promovarea proiectului legii geodezului; continuarea dialogului constructiv cu ANCPI, in vederea identificarii de solutii rapide si eficiente la problemele ivite in derularea lucrarilor; dezvoltarea filialelor judetene ale Uniunii prin implicarea directa a membrilor locali; continuarea desfasurarii manifestatiilor stiintifice in colaborare cu mediul universitar. Mesajul si obiectivul meu prioritar este unul de unitate a tuturor vocilor geodezilor din Romania intr-un "cor" coerent, fara disonante si distorsiuni ivite din orgolii marunte, adesea nefondate. Geodezia este o stiinta exacta, iar aplicarea ei implica rabdare, dedicare, atentie sporita, migala si perseverenta. E pacat sa ne irosim energiile in alte directii in afara intereselor comune acestei profesii vocationale, de o frumusete aparte. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter