RO EN
السلة فارغة

MDRAP & OAR sustin dezvoltarea unei politici publice nationale de arhitectura

Viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), si Alexandru Gavozdea, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania (OAR), au semnat la data de 12 iunie 2019 declaratia comuna a Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) si Ordinului Arhitectilor din Romania (OAR), privind dezvoltarea unei politici publice nationale de arhitectura, informeaza un comunicat al ministerului de resort.
Evenimentul a avut loc cu ocazia desfasurarii, la Bucuresti, a Conferintei Europene pentru Politici Arhitecturale „Future Shapers” (ECAP), gazduita in premiera de Romania, in calitate de tara care detine presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene.
„Suntem martorii unui moment important, cand specialisti din toata Europa au dezbatut rolul, instrumentele si rezultatele unor politici publice in domeniul arhitecturii, contribuind, astfel, la o abordare unitara a acestor problematici. O arhitectura durabila si un design urban de calitate inseamna localitati competitive si atractive, investitii si turism, iar toate acestea se reflecta in cresterea calitatii vietii oamenilor”, a precizat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu.
Evenimentul, organizat de MDRAP si OAR, a reunit experti europeni din domeniul arhitecturii, reprezentanti ai autoritatilor publice centrale si arhitecti-sefi din administratia publica, care au abordat subiecte de actualitate privind impactul politicilor de arhitectura la nivel european (locuirea, calitatea spatiului public, eficienta energetica a cladirilor, prezervarea patrimoniului cultural etc.) si au prezentat exemple de buna practica din mai multe tari europene.
„Valorile pe care le promoveaza conferinta de astazi sunt si valorile asumate de ministerul nostru, in calitate de autoritate nationala competenta in domeniile de arhitectura, amenajarea teritoriului, urbanism si constructii. Din aceasta pozitie, ne propunem sa asiguram, prin politici publice specifice, o arhitectura de cea mai buna calitate si un mediu construit sigur, durabil si atractiv”, a subliniat, la randul sau, Ciprian Rosca, secretar de stat in MDRAP.
Totodata, Alexandru Gavozdea, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, a afirmat: „Pentru ca impartasim responsabilitatea comuna privind mediul construit in care traim (si petrecem in medie 90% din timp in cladiri), definirea unei politici publice este pasul logic de facut. Dar trebuie sa fim constienti ca politicile publice bune pentru arhitectura necesita o asumare puternica, pe termen lung, a mediului politic, care sa recunoasca si sa asigure implementarea mecanismelor complexe necesare pentru a utiliza politicile publice”.
Conferinta din data de 12 iunie 2019 a fost cofinantata din timbrul de arhitectura, un fond dedicat promovarii culturii mediului construit in societate.
Declaratia comuna pentru dezvoltarea unei politici publice nationale de arhitectura
In completarea comunicatului, oficialii MDRAP au redat textul integral al declaratiei comune pentru dezvoltarea unei politici publice nationale de arhitectura:
„Exercitarea la un nivel superior a actului administrativ si profesional prin elaborarea si utilizarea de politici publice urmareste tinte de durata, in beneficiul general al societatii. Politicile publice asigura coordonarea intre domenii si fundamenteaza bune practici, reusind in acelasi timp sa comunice public scopurile asumate.
In ceea ce priveste arhitectura, acestea asigura un cadru de asumare a unor decizii si a procesului pentru obtinerea unui rezultat mai bun pentru mediul construit, din punctul de vedere al calitatii si al sustenabilitatii. Ele sunt la fel de utile atat pentru zona publica legislativa si executiva, pentru arhitectii care presteaza servicii specializate, cat si pentru beneficiarii proiectelor acestora, fie ei publici sau privati.
Anul detinerii de catre Romania a presedintiei Consiliului Uniunii Europene constituie un moment propice pentru a contribui la imbunatatirea calitatii vietii din Romania. O confirmare este si organizarea Conferintei Europene pentru Politici Arhitecturale – Future Shapers, care aduce la Bucuresti exemple de bune practici, experiente din alte tari si modele pentru abordarea aspectelor vietii comune la care contribuie arhitectii si arhitectura.
Angajamentul comun luat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice si Ordinul Arhitectilor din Romania, in continuarea bunei colaborari institutionale avute permanent pana in prezent, se va manifesta in viitor prin dezvoltarea unei politici publice nationale de arhitectura, in vederea cresterii calitatii mediului construit, Romania alaturandu-se astfel tarilor care sunt mandre sa foloseasca acest deziderat la nivel de politica publica, in linie cu obiectivele asumate de comunitatea europeana”.
Noi decizii, posibile la reuniunea informala a ministrilor de resort
Oficialii MDRAP au mai aratat ca lucrarile Conferintei Europene pentru Politici Arhitecturale „Future Shapers” preced reuniunea informala a ministrilor europeni responsabili cu dezvoltarea urbana, care va avea loc vineri, 14 iunie 2019, la Palatul Parlamentului. In cadrul reuniunii de vineri, vor fi lansate doua noi parteneriate ale Agendei Urbane a Uniunii Europene, direct legate de politicile publice in domeniul arhitecturii:
• Parteneriatul pentru Cultura si Patrimoniu Cultural;
• Parteneriatul pentru Siguranta in Spatiul Public.
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice este autoritatea administratiei publice centrale in domeniul urbanismului, arhitecturii si constructiilor, avand, in aceasta calitate, atributii referitoare atat la asigurarea cadrului strategic, de politici publice si de reglementare, cat si de diseminare a bunelor practici si de formator de opinie. In cadrul programului PRES RO 2019, MDRAP organizeaza o serie de evenimente si intalniri ale expertilor, directorilor generali si ministrilor responsabili cu problematica urbana si teritoriala.
Ordinul Arhitectilor din Romania este organizatia profesionala de interes public, definita prin Legea nr. 184/2001 privind organizarea si exercitarea profesiei de arhitect care are atributii privind reglementarea profesiei, dar si dezvoltarea culturii urbane arhitecturale („Baukultur”), in sensul cresterii calitatii si educatiei locuitorilor cu privire la calitatea arhitecturii si urbanismului. MDRAP este ministerul de resort al OAR, fiind esentiala cresterea nivelului de colaborare intre cele doua parti, in vederea atingerii interesului comun si sustinerii activitatii MDRAP.
Seria de conferinte europene dedicate politicilor arhitecturale reprezinta un eveniment itinerant informal, gazduit din anul 2000 in diferite tari care detin presedintia Consiliului UE si are ca scop impulsionarea politicilor de arhitectura si schimbul de experienta intre statele europene. Editia de anul acesta de la Bucuresti s-a desfasurat sub titlul „Future Shapers” si a subliniat rolul activ al factorilor de decizie, al arhitectilor-sefi, al comunitatii profesionale, al mediului de afaceri si al societatii civile in modelarea politicilor arhitecturale viitoare, ca pilon de bunastare sociala.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter