RO EN
السلة فارغة

Comisia Europeana lanseaza faza de proiectare a noului Bauhaus european

Comisia Europeana a lansat faza de proiectare a initiativei noul Bauhaus european, anuntata de presedinta von der Leyen in discursul sau din 2020 privind starea Uniunii. Noul Bauhaus european este un proiect economic, cultural si de mediu, menit sa imbine designul, sustenabilitatea, accesibilitatea, caracterul abordabil si investitiile pentru a contribui la realizarea Pactului verde european.
Valorile fundamentale ale noului Bauhaus european sunt, prin urmare, sustenabilitatea, estetica si incluziunea. Scopul fazei de proiectare este de a folosi un proces de co-creare pentru a defini conceptul prin explorarea ideilor, identificarea celor mai urgente nevoi si provocari si de a crea conexiuni intre partile interesate. Ca un element al fazei de proiectare, Comisia va lansa, in aceasta primavara, prima editie a premiului noului Bauhaus european.
Aceasta faza de proiectare va conduce la lansarea, in toamna acestui an, a unor cereri de propuneri vizand concretizarea ideilor noului Bauhaus european in cel putin cinci locuri din statele membre ale UE, prin utilizarea fondurilor UE la nivel national si regional.
"Noul Bauhaus european este un proiect datator de speranta pentru explorarea modului in care putem sa traim mai bine impreuna dupa pandemie. Este vorba despre a combina sustenabilitatea cu stilul, pentru a aduce Pactul verde european mai aproape de mintea si de casele oamenilor. Avem nevoie de toate mintile creative: fie ca e vorba de proiectanti, artisti, oameni de stiinta, arhitecti sau cetateni, pentru ca noul Bauhaus european sa fie un succes", a declarat Ursula von der Leyen, Presedinta Comisiei Europene.
"Odata cu noul Bauhaus european, ambitia noastra este de a dezvolta un cadru inovator pentru a sprijini, a facilita si a accelera transformarea ecologica prin imbinarea sustenabilitatii cu estetica. Constituind o punte intre lumea artei si culturii, pe de o parte, si lumea stiintei si tehnologiei, pe de cealalta parte, vom garanta implicarea societatii in ansamblul ei: artistii nostri, studentii nostri, arhitectii nostri, inginerii nostri, mediul nostru academic, inovatorii nostri. Aceasta va declansa o schimbare sistemica", a precizat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultura, educatie si tineret.
La randul sau, comisarul pentru coeziune si reforme, Elisa Ferreira, a adaugat: "Noul Bauhaus european se refera la modul in care traim impreuna, la valorile noastre, la spatiile noastre comune de munca si de recreere, la experientele noastre colective si private. El este un proiect pentru toate regiunile si teritoriile din Europa. La promovarea solutiilor accesibile, acesta ar trebui sa contribuie la coeziunea sociala si la solutionarea problemelor legate de locuinte. Daca dorim sa aducem o schimbare reala in jurul nostru - pentru o viata mai frumoasa si mai sustenabila, trebuie sa ne gandim la modul in care noul Bauhaus european poate face legatura intre generarea de idei noi si punerea lor in aplicare in locuri fizice. Prin urmare, analizam la nivelul intregii Comisii modul in care ar putea fi mobilizate instrumentele noastre pentru a lansa un prim set de actiuni concrete ale noului Bauhaus european".
***
Noul Bauhaus european este o initiativa creativa, care face sa dispara granitele dintre stiinta si tehnologie, arta, cultura si incluziune sociala, pentru ca designul sa poata sa gaseasca solutii la problemele cotidiene. Pe platforma dedicata, artistii, proiectantii, inginerii, oamenii de stiinta, antreprenorii, arhitectii, studentii si toate persoanele interesate pot impartasi exemple de realizari inspiratoare pentru noul Bauhaus european, ideile lor cu privire la modul in care ar trebui sa arate si modul in care ar trebui sa evolueze acesta, precum si preocuparile lor si provocarile cu care se confrunta.
Acesta constituie inceputul unui proces inovator de co-proiectare. Organizatiile care doresc sa depuna mai multe eforturi ca sa se implice in acest proces pot deveni "Partenerii noului Bauhaus european" raspunzand apelului lansat pe site.
In lunile urmatoare, Comisia va premia exemplele existente care reprezinta integrarea valorilor cheie ale initiativei si care pot inspira discutiile despre locurile in care traim si despre transformarea acestora.
In urmatoarea etapa a initiativei - faza de "punere in aplicare", vor fi instituite cinci proiecte-pilot pentru a co-proiecta cu stil solutii noi, sustenabile si favorabile incluziunii. Obiectivul celei de-a treia faze - "de diseminare", este de a raspandi ideile si conceptele care definesc noul Bauhaus european prin intermediul unor noi proiecte, al crearii de retele si al schimbului de cunostinte, atat in Europa, cat si in afara acesteia.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter