RO EN
السلة فارغة

Allied Engineers: 20 de ani de proiectare si afaceri de 3 milioane de euro in 2022

Allied Engineers, una dintre cele mai importante companii romanesti de proiectare generala, cu un istoric de 20 de ani pe piata de constructii, a inregistrat in 2022 o crestere de aproximativ 30% a businessului fata de anul anterior. Cifra de afaceri a companiei este estimata la valoarea de 3 milioane de euro pentru 2022.
 
Crestere de 30% intr-o piata marcata de provocari in ultimii ani
Unul dintre factorii care au dus la cresterea inregistrata de Allied Engineers anul trecut este consolidarea pozitiei in categorii cum ar fi: investitiile industriale, comercial-logistice si rezidentiale.
De asemenea, compania si-a extins serviciile, accesand si proiecte din zona publica, care au vizat in mod particular o serie de unitati spitalicesti.
Sectorul energiei regenerabile, domeniu in care Allied Engineers activeaza deja de peste 10 ani, a adus companiei lucrari semnificative, cum ar fi proiecte de parcuri fotovoltaice si eoliene cu o putere cumulata de peste 1GW, realizate pentru o serie de investitori consacrati din domeniu: Renovatio, Elektra si altii.
In ceea ce priveste industriile reprezentative din care au provenit proiectele Allied Engineers in 2022, acestea au fost: comercial-logistic (28%), rezidential (25%), industrial (16%), office (11%), energie (8%), hotelier (6%), respectiv proiecte publice (6%).
„Desi ultimii ani au fost marcati atat de o criza pandemica, cat si de un razboi la granita, ambele cu efecte si implicatii directe si asupra evolutiei industriei de constructii, 2022 a fost cel mai bun an al nostru din toti cei 20 de ani de la infiintare. In ciuda scumpirilor din ultima perioada si a intregului context geo-politic, activitatea de proiectare este intr-un trend ascendent, iar proiectele in care suntem implicati acum sunt semnificativ mai mari decat cele de anul trecut.
Lucrand cu dezvoltatori mari si stabili, care continua investitiile in Romania, precum si accesand lucrarile din domeniul public – unde este nevoie de servicii de proiectare de calitate –, am reusit sa ne dezvoltam in continuare si sa transformam obstacolele in oportunitati”, a explicat Mihai Dragomir, Managing Partner la Allied Engineers.
 
Solutii sustenabile de proiectare pentru proiecte complexe de constructii
Din portofoliul companiei fac parte proiecte importante pentru care investitorii au beneficiat de solutii sustenabile de proiectare: One High District si One Lake Club (One United Properties), care se numara printre primele dezvoltari rezidentiale foarte mari din Romania ce vor beneficia de pompe de caldura geotermala. Pentru un alt proiect, One Floreasca City, s-au adoptat alte solutii interesante din punct de vedere energetic: „copertinele” celor trei blocuri rezidentiale ale acestui complex au fost proiectate pentru a se putea instala pe ele panouri fotovoltaice. De asemenea, One Tower, componenta office a acestei investitii, detine cea mai performanta pre-certificare LEED de pe piata, LEED v4 Core & Shell la nivel Platinum, fiind una dintre primele cladiri sanatoase („healthy building”) din Romania.
Din categoria proiectelor de reconversie functionala a unor cladiri-monument, amintim: ONE Gallery (One United Properties), ce va transforma fosta Hala Ford din Bucuresti intr-o cladire cu spatii multifunctionale, respectiv proiectul Corinthia Hotels (NIRO Investment), ce va readuce cladirea Grand Hotel du Boulevard din Capitala la functiunea initiala de hotel.
 
Peste 4 miliarde de euro valoare totala a investitiilor proiectate in 20 de ani
Anul acesta, Allied Engineers implineste 20 de ani de existenta pe piata din Romania. In acest timp, compania a finalizat mai mult de 500 de proiecte, a proiectat peste 4 milioane de metri patrati si a fost implicata in proiecte cu investitii totale in valoare de peste 4 miliarde de euro. In prezent, compania se bazeaza pe o echipa de peste 60 de angajati.
Pentru anul in curs, Allied Engineers estimeaza o crestere de aproximativ 20% a businessului, in contextul cresterii investitiilor publice, dar si a cresterii cotei de piata in segmentul industrial, ca urmare a relocarii companiilor cu unitati de productie anterior aflate in Ucraina sau Rusia.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter