RO EN
السلة فارغة

UBITECH primeste Premiul special pentru implicare sociala, acordat de CNIPMMR

In cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Topul National al Firmelor Private din Romania 2021 - editia a 29-a, eveniment care a fost organizat in sistem online, in data de 05 noiembrie 2021, de catre Consiliul National al IMM-urilor din Romania, compania Ubitech Constructii a fost laureata cu "Premiul special pentru implicare sociala" pentru sustinerea comunitatii romanesti prin programele de implicare sociala desfasurate in ultimul an. La evenimentul organizat de CNIPMMR au participat peste 40 de companii la nivel national, printre care s-au aflat Aerostar SA, Caranda Baterii SRL, Makita EU SRL, Erbasu General Construct SA etc.
Conform cnipmmr.ro "evenimentul premiaza anual companiile romanesti care au inregistrat performante economice notabile si au adus valoare comunitatii si economiei romanesti, bucurandu-se, totodata, de recunoasterea la nivel european si international din partea Uniunii Europene a Artizanatului si a Intreprinderilor Mici si Mijlocii (SMEunited)".
Potrivit Ubitech Constructii, la baza distinctiei primite, a stat viziunea companiei de a schimba lucrurile si de a se implica, atat in inovarea domeniului constructiilor, cat si in orientarea catre latura umana, prin sustinerea a nu mai putin de 21 de cauze sociale, enumerate mai jos:
  1. HOSPICE CASA SPERANTEI
  2. TOUCHED ROMANIA
  3. DOCTORS STUDIO
  4. NEW STRATEGY CENTER
  5. ASOCIATIA HELP AUTISM    
  6. PAROHIA SF. GHEORGHE  
  7. UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCTII BUCURESTI 
  8. SPITALUL ORASENESC BAICOI   
  9. CERCUL MILITAR NATIONAL - U.M.02594  
  10. PAROHIA BRANCOVEANU CONSTANTIN 
  11. ASOCIATIA ENKI
  12. ASOCIATIA AUTISM VOICE 
  13. ASOCIATIA UMANITARA JENI MANDACHI  
  14. ASOCIATIA PENTRU DEZVOLTARE DURABILA BELCIUGATELE
  15. ASOCIATIA CARUSELUL COPILARIEI 
  16. FUNDATIA MEDICALA PROF. DR. THEODOR BURGHELE
  17. ASOCIATIA INIMA COPIILOR  
  18. ASOCIATIA MAGICAMP   
  19. ASOCIATIA DE SPRIJIN A COPIILOR HANDICAPATI FIZIC-ROMANIA
  20. ISTODOR GHEORGHE  
  21. ASOCIATIA HAI STEFAN.
 
"Simtim satisfactia lucrului bine facut de fiecare data cand livram un proiect, dar bucuria este si mai mare cand reusim sa integram preocuparile sociale in activitatile zilnice de business. Ne-am propus sa avem un impact pozitiv si de durata asupra societatii in care traim, prin fiecare actiune intreprinsa si, premiul obtinut ne confirma ca suntem pe drumul cel bun. Vom continua sa fim receptivi la nevoile mediului in care traim si ale grupurilor vulnerabile si sa actionam prompt si eficient, de cate ori vom avea posibilitatea", a declarat Alexandra Kovacs, Head of Marketing la Ubitech Constructii.
*** 
Infiintata in 2015, compania cu capital 100% romanesc Ubitech Constructii este una dintre cele mai tehnologizate societati de constructii din Romania, reusind pana in prezent sa implementeze metodologia BIM la nivelul intregului proces de lucru, in cele mai importante proiecte derulate la nivel national. Compania ofera servicii complete de tip design & build si reuseste sa livreze cu succes si la termen toate proiectele asumate, indiferent de gradul de complexitate al acestora.
Cu o echipa puternica de profesionisti in domeniul constructiilor, compania Ubitech Constructii este pregatita in orice moment sa se adapteze unei piete in continua schimbare, dar si celor mai pretentioase cerinte venite din partea beneficiarilor.
Compania ofera servicii complete in domeniul constructiilor: 
  • Antrepriza Generala;
  • Proiectare si executie;
  • Management de proiect.
Automatizarea si Digitizarea tuturor proceselor, cu implementare la un nivel ridicat din punct de vedere atat tehnic, cat si a documentatiei metodologiei BIM, reprezinta o prioritate pentru compania Ubitech, in vederea sporirii nivelului de eficientizare a comunicarii si cresterii calitatii executiei proiectelor.
Mai multe informatii despre Ubitech Constructii sunt disponibile pe website, https://ubitech.ro/ si pe canalele de comunicare Facebook, Instagram si LinkedIn.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter