RO EN
السلة فارغة

SONAE SIERRA: Venituri de peste 110 milioane de euro in primul semestru

In primul semestru din 2013, concernul Sonae Sierra - dezvoltatorul centrului comercial ParkLake Plaza, din Bucuresti, ale carui lucrari sunt programate pentru anul viitor - a inregistrat venituri directe din investitii de 110,7 milioane de euro, valoarea fiind similara incasarilor din intervalul precedent de referinta. La nivel national, compania mai are planificate alte doua proiecte, respectiv Adora Mall - Craiova si Ploiesti Shopping, in prezent toate investitiile realizate in tara noastra fiind blocate. In ansamblu, la nivelul primelor sase luni din acest an, societatea avea un portofoliu international de proprietati ce insuma circa doua miliarde euro, investitii in curs de dezvoltare totalizand 287 milioane de euro si 21 de contracte noi de prestari servicii. Activitatea firmei in acest interval a vizat in special consolidarea pozitiei pe piata din Brazilia, unde a inaugurat un centru comercial de circa 48.000 mp, dupa o investitie in valoare de 122 milioane de euro. "Intr-un moment in care multe variabile pe care nu le putem controla la nivel de management influenteaza afacerea noastra, reusim sa implementam o strategie durabila, limitand riscurile activitatii si ramanand, in acelasi timp, atenti la imbunatatirea si crearea de valoare adaugata activelor si la conducerea afacerii catre noile piate emergente cu potential ridicat", a declarat Fernando Guedes de Oliveira, CEO in cadrul Sonae Sierra.
***
In ceea ce priveste proiectele din Romania, centrul comercial Adora Mall se afla in procedura de obtinere a avizelor de la autoritatile locale din Craiova. Totodata, pentru complexul cu o arie de 67.000 mp - ParkLake Plaza (Bucuresti), data demararii investitiei de 185 milioane de euro a fost stabilita pentru anul viitor, iar centru Ploiesti Shopping (ce va insuma 64.000 mp inchiriabili) se afla in etapa de elaborare, inceperea lucrarilor depinzand de interesul de contractare a viitorilor chiriasi. Informatii suplimentare, la www.sonaesierra.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter