RO EN
السلة فارغة

NEPI a inaugurat Promenada Craiova, in urma unei investitii de 136 milioane euro

NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor si dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrala si de Est (ECE), a inaugurat, astazi, la Craiova, centrul comercial Promenada, in urma unei investitii greenfield de 136 milioane de euro. Aceasta reprezinta cea mai importanta investitie din sectorul de retail comercial din Romania, din ultimii cinci ani, precum si cea mai mare, ca valoare si dimensiune a proiectului, din ECE, din 2023.
Zona comerciala Promenada are o suprafata totala de aproximativ 80.000 mp. Aceasta integreaza centrul comercial, care ocupa circa 53.300 mp, si un parc de retail de aproximativ 10.400 mp, detinute de NEPI Rockcastle. De asemenea, zona comerciala include 16.000 mp detinuti de Dedeman.
Zona comerciala gazduieste peste 130 de magazine, printre care peste 20 de nume pentru prima data in oras. De asemenea, inaugurarea Promenada marcheaza intrarea oficiala pe piata din Romania si ECE a brandului Lefties, parte a grupului Inditex, una dintre principalele companii internationale de moda cu preturi accesibile, originara din Spania.
“Promenada nu este doar cea mai valoroasa investitie in retailul comercial, din ECE, care a avut loc in 2023, ci, cu siguranta, si unul dintre cele mai complexe proiecte din portofoliul NEPI Rockcastle. In ciuda provocarilor geopolitice si economice, care au coincis cu perioada in care am derulat lucrarile de constructie, am perseverat, creand un centru comercial de top, axat pe sustenabilitate. Interesul ridicat venit din partea numerosilor retaileri internationali si numarul mare de branduri in premiera evidentiaza potentialul pietei centrelor comerciale din ECE si atractivitatea oraselor regionale in plina ascensiune economica, cum este Craiova", a spus Rüdiger Dany, CEO, NEPI Rockcastle.
Ca parte a angajamentului in directia respectarii normelor ESG (factori de mediu, sociali si de guvernanta) si a reducerii amprentei de carbon, centrul comercial Promenada va fi dotat cu cea mai mare instalatie fotovoltaica din portofoliul NEPI Rockcastle. Instalatia reprezinta cel mai mare proiect fotovoltaic dezvoltat la nivelul unui centru comercial din Romania, cu o valoare a investitiei de peste 7 milioane de euro.
“Promenada a fost finalizat conform graficului si este, atat din punct de vedere al suprafetei cat si al configuratiei tehnice, cel mai mare si modern centru comercial din Craiova. Am implementat aici si cea mai mare instalatie fotovoltaica care deserveste un centru comercial din Romania. Va fi operationala, cel mai probabil, la inceputul lui 2024. Este, de asemenea, si pentru prima data cand NEPI Rockcastle a integrat, din faza de proiect si constructie, productia de energie regenerabila in parcarile unuia dintre proiectele sale. In afara de zona de protectie a mediului, am investit puternic si pe partea de infrastructura, pentru a ne asigura ca accesul la Promenada va fi facil. Astfel, acum o saptamana, am inaugurat si un nou bulevard care sunt convins ca, alaturi de centrul comercial, va imbunatati considerabil viata craiovenilor. Deschiderea Promenada marcheaza, cu siguranta, o borna importanta in dezvoltarea economica a Craiovei”, a punctat Andrei Radu, Director de Dezvoltare, NEPI Rockcastle.
“Prin aceasta investitie, dar si gratie excelentei colaborari dintre autoritatea locala si partenerul economic, demonstram inca o data ca orasul Craiova este locul unde lucrurile se misca. Cu peste 130 de magazine care vor gazdui cele mai noi colectii de moda si branduri de top care isi fac debutul in Romania, aici, la Craiova, Promenada va deveni cu siguranta un punct de referinta in lumea shopping-ului. Ceea ce este cu adevarat remarcabil este faptul ca orasul Craiova se afla acum in primele 5 orase din tara in ceea ce priveste suprafata spatiilor moderne de retail, cu o suprafata impresionanta de peste 160.000 mp, depasind la acest capitol orasul Brasov. Acest lucru demonstreaza angajamentul nostru pentru dezvoltare in toate domeniile de activitate, precum si faptul ca suntem un oras dinamic care devine tot mai atractiv pentru investitori. Promenada va aduce nu doar o experienta de shopping de exceptie in Craiova, dar va contribui si la dezvoltarea economica a comunitatii noastre, va genera noi locuri de munca si va stimula economia locala. Iar acest lucru va consolida, cu siguranta, si statutul municipiului Craiova ca un pol de crestere si inovatie. Vreau sa transmit felicitari echipei care a lucrat din greu pentru a face acest proiect posibil, iar craiovenilor le doresc sa se bucure de toate facilitatile create odata cu finalizarea acestei investitii”, a declarat Lia-Olguta Vasilescu, Primarul Municipiului Craiova.
Odata cu inaugurarea noului centru comercial, craiovenii vor beneficia si de primul hypermarket Carrefour din oras. Printre alte magazine pe care vizitatorii Promenada le vor putea gasi in exclusivitate aici se numara: Calvin Klein, Enzo Bertini, Modivo, Mohito, Nike, Obsentum, Peek& Cloppenburg, Tommy Hilfiger, Under Armour. Alte premiere sunt constituite de retaileri de tehnologie si software, precum iStyle, dar si de noile concepte de magazine din lantul Inditex: Bershka, Pull&Bear, Stradivarius Zara si Zara Home.
“Inaugurarea Promenada aduce cele mai multe branduri in premiera care intra simultan pe piata din Craiova. In prezent, centrul comercial este inchiriat in proportie de 99,9%, iar parcul de retail, in procent de 85%. Mixul de retaileri din interiorul proiectului este orientat spre a aduce magazinele cele mai dorite de publicul craiovean, in cele mai noi concepte. Ne concentram pe trei directii principale: moda, petrecere a timpului liber si tehnologie. Suntem mandri de felul in care arata mall-ul, de retailerii care au decis sa se alature proiectului nostru, de zona de food court si de terasa. Succesul proiectului, potentialul si gradul ridicat de atractivitate ale Craiovei sunt dovedite de numerosii retaileri internationali de renume care au dorit sa fie prezenti aici, unii dintre ei in premiera in Romania si chiar in Europa Centrala si de Est. Consider ca acest centru comercial are toate premisele sa devina unul dintre cei mai importanti factori care vor duce la transformarea economica a orasului si imbunatatirea vietii craiovenilor”, a adaugat Marius Barbu, Group Asset Director, NEPI Rockcastle.
“Sunt bucuros sa marcam inca un moment semnificativ in evolutia Dedeman, o poveste strans legata de dezvoltarea orasului Craiova, dar si de increderea pe care romanii au acordat-o brandului nostru. De la inaugurarea primului nostru magazin Dedeman in Craiova in 2010 si pana in prezent, am parcurs un drum al dezvoltarii continue, al invatarii si al consolidarii relatiilor noastre cu comunitatile locale din intreaga tara. Deschiderea celui de-al 60-lea magazin Dedeman alaturi de Promenada, un simbol al inovatiei si progresului, reprezinta o dovada clara a angajamentului nostru pe termen lung fata de clientii nostri. Ii felicitam pe partenerii nostri de la NEPI Rockcastle pentru dezvoltarea acestui proiect impresionant si ne bucuram ca Dedeman este parte din acesta. In noul nostru magazin, clientii vor descoperi o gama variata de produse si servicii, consiliere de specialitate si o echipa dedicata. Suntem convinsi ca vom aduce o contributie importanta la dezvoltarea orasului si ca vom ramane un sprijin constant pentru proiectele de constructie si amenajare ale locuitorilor din Craiova si din imprejurimi", a spus Dragos Paval, Presedinte Dedeman.
“Sunt incantat de deschiderea de astazi a celui de-al 45-lea hipermarket Carrefour, de la Craiova. Continuam astfel sa ne dezvoltam ecosistemul de peste 410 magazine multi-format si servicii online, propunem un model omnichannel, unic pe piata din Romania, care ofera craiovenilor peste 35.000 de produse in magazinul fizic, precum si prin intermediul site-ului carrefour.ro, aplicatiei Carrefour si platformelor partenere Bringo si Glovo. Felicit echipa NEPI Rockcastle pentru lansarea centrului comercial Promenada si le multumesc pentru implicare si colaborare!”, a declarat Julien Munch, CEO, Carrefour Romania.
“Ne bucuram sa fim parte din acest proiect ambitios al NEPI Rockcastle si, totodata, sa aducem pe piata din Romania un nou brand Inditex - Lefties, cu moda la preturi accesibile pentru intreaga familie. Anuntam, pe aceasta cale, deschiderea primului magazin Lefties din Romania, ce se intinde pe o suprafata generoasa de 4.300 mp, dispunand de cele mai noi tehnologii si de o oferta extrem de variata, care vor face din sesiunile de cumparaturi adevarate experiente. Desigur, noul magazin vine in completarea portofoliului de branduri marca Inditex: Zara, Pull&Bear, Bershka, Stradivarius si, in curand, Massimo Dutti, care vor fi expuse in cele mai recente formate de arhitectura si design in noul centru comercial din Craiova”, a spus Paul Cuza, General Manager, Inditex Romania.
Potrivit reprezentantilor NEPI Rockcastle, Promenada genereaza, direct si indirect, peste 1.500 de noi locuri de munca.
De asemenea, centrul comercial dispune de cea mai mare terasa panoramica exterioara din Craiova care gazduieste restaurante si cafenele.
Zona comerciala Promenada, care include centrul comercial si parcul de retail, pune la dispozitia clientilor peste 2.800 de locuri de parcare, precum si restaurante de tip drive-through, printre care si KFC. Proiectul va dispune si de un cinematograf Cineplexx.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter