RO EN
السلة فارغة

McKinsey: Perturbarile schimba constructiile, cel mai mare ecosistem economic

Specialistii McKinsey observa faptul ca pandemia Covid-19 accelereaza procesul de transformare a celui mai mare ecosistem economic din lume, fiind de asteptat ca in perioada urmatoare sa fie consemnate o serie de schimbari fundamentale in cadrul lantului de valoare al sectorului constructiilor. Analiza mai schiteaza, de asemenea, si principalele carateristici ale asa-numitei noi normalitati. De regula, acest domeniu cu o dinamica extrem de complexa si foarte fragmentat este reticent la schimbari, iar in cazul in care nu pot fi evitate, viteza la care au loc este foarte scazuta. De aceea, o accelerare cum este cea actuala pare neasteptata, insa este bine venita prin efectele pe care le genereaza. Diverse studii au analizat pana in prezent o serie de tendinte majore, cum ar fi constructiile modulare sau sustenabilitatea, dar perturbarile actuale au capacitatea de a schimba in mod radical paradigma. Din pacate, desi este cea mai importanta activitate economica din lume, iar efectul crizei asupra sa a fost minim, segmentul constructiilor nu performeaza din punct de vedere al eficientei. Ponderea sa in PIB global este de 13%, dar avansul anual al productivitatii nu a depasit 1% in ultimii 20 de ani. Termenele si bugetele sunt in majoritatea cazurilor depasite, iar profitabilitatea se situeaza in jurul valorii modeste de 5%, in pofida gradului mare de risc asumat de industria analizata. Expertii McKinsey considera ca in scurt timp mai multe schimbari majore vor viza acest domeniu, fiind incurajate de factori precum: impunerea regulilor de sustenabilitate; exercitarea unei mari presiuni a preturilor; lipsa resurselor umane calificate; aparitia de noi materiale; schimbarea abordarilor operationale; digitalizarea; aparitia unor noi competitori ce vor da un suflu revigorant industriei de profil. Astfel, va creste gradul de specializare, capacitatea de control a lantului valoric si se va accentua orientarea spre client, respectiv marca. Pentru informatii suplimentare, click aici
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter