RO EN
السلة فارغة

IMPACT SA isi schimba directorul general a treia oara, in ultimii doi ani

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor SA, ce are in portofoliu ansamblul rezidential Greenfield din nordul Capitalei, isi schimba din nou directorul general, functia urmand a fi ocupata de Bartosz Puzdrowski incepand de la 1 septembrie 2016, pentru o perioada de trei ani. Managerul, cu o experienta de peste doua decenii pe piata imobiliara, il inlocuieste in functie pe Liviu Stan, care fusese numit director general al Impact in luna decembrie 2015. Bartosz Puzdrowski este cel de-al treilea manager general schimbat la conducerea Impact in ultimii doi ani, functia executiva fiind ocupata, in intervalul iunie 2014 - noiembrie 2015 de ing. Lucian Mateescu.
Directorul nou-numit la conducerea dezvoltatorului a ocupat anterior functii de conducere in cadrul unor companii imobiliare de succes atat din Romania, cat si din alte tari ale Europei. Astfel, Bartosz Puzdrowski a facut parte, printre altele, din consiliul de administratie al companiei ICON Real Estate in Polonia si Finlanda, fiind responsabil pentru proiecte de dezvoltare si renovare rezidentiala si de birouri in Varsovia si Helsinki, a fost director general al departamentului de dezvoltare imobiliara in cadrul Marvipol Group si CEO al Polnord SA (dezvoltatori internationali de top din Polonia, listati la Bursa de Valori Varsovia).
De asemenea, a ocupat pozitiile de Country Manager pentru Polonia si Tarile Baltice in cadrul Avestus Real Estate (un important dezvoltator imobiliar comercial din regiunea Europei Centrale si de Est), director al departamentului de dezvoltare al ECE Projektmanagement Polska (unul dintre cei mai mari dezvoltatori si investitori in centre comerciale din Europa), precum si manager de dezvoltare regionala in cadrul McDonald’s Polonia.
Bartosz Puzdrowski este absolvent al facultatii de Filozofie si Sociologie si al facultatii de Management din cadrul Universitatii din Varsovia, precum si al programului de Executive MBA Varsovia - Illinois, cu specializare in administrarea afacerilor si comert.
***
In cei circa 25 de ani de activitate, Impact SA a finalizat 17 proiecte mici si mijlocii, care au cuprins peste 3.000 de locuinte si mai mult de 25.000 mp de spatii pentru birouri si comerciale. In aceasta perioada, compania era implicata in dezvoltari rezidentiale in patru orase ale tarii, fiecare avand dimensiuni diferite si stadii diverse de constructie. Activitatea companiei este, insa, dominata de dezvoltarea ansamblului Greenfield din Bucuresti, ce include sase cartiere deja construite (Ansamblul Salcamilor, Blue, Rubin, Topaz, Onix si Quartz). Ansamblul Platanilor reprezinta urmatoarea etapa de dezvoltare din cadrul Greenfield, urmand a include 39 de blocuri cu 888 de apartamente. Lucrarile au inceput in a doua jumatate a acestui an, termenul de finalizare a acestei faze fiind stabilit in anul 2017.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter