RO EN
السلة فارغة

IMMOFINANZ: Venituri de 23,6 milioane de euro din inchirieri, la sase luni

Veniturile obtinute din activitatea de inchiriere de grupul Immofinanz in Romania in primul semestru al acestui an s-au plasat la 23,6 milioane de euro, reprezentand 19,8% din veniturile din inchirieri totale la nivel de grup. In tara noastra, compania detine 15 proprietati generatoare de venit (noua cladiri de birouri si sase centre comerciale), cu o valoare de piata de 625,2 milioane de euro la finele lunii iulie 2018. In total, Immofinanz controleaza in Romania un portofoliu de 67 de proprietati imobiliare (terenuri si proiecte aflate in diverse stadii de dezvoltare), cu o valoare calculata la circa 807,7 milioane de euro si care reprezinta 19% din portofoliul total al grupului austriac.
La nivel international, Immofinanz a raportat pentru primele sase luni ale acestui an venituri totale din inchiriere de 119 milioane de euro, in crestere cu 3,5% fata de aceeasi perioada din 2017. Totodata, compania si-a triplat rezultatul operational in intervalul analizat, care a ajuns la 114,8 milioane de euro de la 33,8 milioane de euro in intervalul similar al anului trecut.
"Masurile implementate in etapa re restructurare incheiata recent au inceput sa dea rezultate, vizibile in indicatorii financiari din prima jumatate a anului in curs. Cu venituri operationale de aproape 115 milioane de euro, am depasit valoarea inregistrata la nivelul intregului an 2017" a declarat Oliver Schumy, CEO al companiei.
Recent, Immofinanz a demarat un proces structurat de licitatie pentru vanzarea unui pachet de aproximativ 26% din actiunile detinute in cadrul dezvoltatorului austriac CA Immobilien Anlagen AG (CA Immo), tranzactie aflata in finalizare. Tot in aprilie a.c., grupul austriac a cumparat un pachet de 29,14% din actiunile dezvoltatorului S Immo, proprietarul Sun Plaza si al cladirii de birouri The Mark, aflata in constructie. Tranzactia prin care Immofinanz a intrat in actionariatul S Immo se ridica la 390 milioane de euro, participatia fiind preluata de la grupurile RPR si Signa. Aceasta se afla inca sub avizul autoritatilor din domeniul concurentei din Austria, Germania, dar si din alte tari in care S Immo si Immofinanz sunt prezente, printre care si Romania, urmand a fi incheiata in aceasta perioada.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter