RO EN
السلة فارغة

IMMOFINANZ: Preluare integrala a dezvoltatorului imobiliar Adama

 
Concernul Immofinanz - Austria a preluat integral dezvoltatorul imobiliar israelian Adama, preluand diferenta de 69% din actiunile acestuia, in urma unei tranzactii de 42,4 milioane de euro. Compania austriaca a investit in aceasta societate inca din anul 2007, cand a achizitionat titluri de la fondul de investitii american Tiger Global, de la Morgan Stanley si de la compania ce administreaza Lehman Brothers. "Am decis preluarea integrala a Adama, deoarece este unul dintre cei mai importanti dezvoltatori din sud-estul Europei. Ne dorim extinderea in aceasta regiune, in special in domeniul constructiilor si pe piata rezidentiala din Romania", a declarat Daniel Riedl, membru in comitetul executiv al Immofinanz. Din anul 2005, cand a fost infiintata, societatea Adama a finalizat circa 1.500 de apartamente si are, in prezent, in diverse etape de constructie, alte 10 proiecte. De asemenea, firma israeliana detine un portofoliu de proprietati insumand peste 1,3 milioane de metri patrati, unde ar putea fi realizate peste 40 de ansambluri rezidentiale noi. "Portofoliul nostru din Romania include multe zone cu potential, toate situate in municipiul Bucuresti. Dorim sa construim mai multe centre rezidentiale in aceasta zona si vom prezenta echipei Adama proiectele imediat ce economia romaneasca va asigura contextul favorabil reluarii investitiilor", a precizat oficialul Immofinanz. Pentru validarea legala a tranzactiei, este necesara aprobarea acesteia de catre autoritatile competente in domeniul concurentei. Informatii suplimentare, la www.immofinanz.com
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter