RO EN
السلة فارغة

ICSH SA: Scadere de peste 40% a cifrei de afaceri din semestrul intai

Intreprinderea de Constructii Siderurgice Hunedoara SA (ICSH), companie aflata in insolventa, a inregistrat in primele sase luni ale acestui an o cifra neta de afaceri de 4,49 milioane de lei, consemnand o scadere de 41,2% fata de intervalul corespunzator din 2011. Potrivit analizei financiare partiale, rezultatele slabe au reprezentat efectul lipsei comenzilor din industrie, aflata sub influenta crizei economice si a contractelor incheiate in aceasta perioada. "Activitatea economico-financiara a fost puternic afectata de recesiunea din tara si de la nivel mondial, precum si de caracterul sezonier al lucrarilor de constructii-montaj si al productiei de agregate si betoane. Societatea comerciala este expusa, in continuare, riscului de pret ca urmare a frecventelor fluctuatii ale raportului de schimb leu/euro, majoritatea contractelor economice incheiate in ultimul timp fiind exprimate valoric in moneda straina, precum si a efectelor crizei economice ce manifesta si in 2012. Astfel, am luat masuri de natura juridica, organizatorica si economica pentru a preintampina actiunea factorilor negativi asupra firmei", se arata in documentul citat. ICSH SA a intrat in insolventa in luna iulie a.c., cererea fiind depusa si solutionata la Tribunalul Hunedoara. La cererea Consiliului de Administratie al intreprinderii, administratorul judiciar este firma Alfa & Quantum Consulting, din Timisoara. In 2011, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 19 milioane de lei (in crestere fata de nivelul din 2010), insa a incheiat anul fiscal cu o pierdere neta de 6,4 milioane de lei. Totusi, societatea a intrat intr-un declin major in 2010, cand a consemnat o diminuare de 60% a incasarilor fata de 2009, la 13,5 milioane de lei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter