RO EN
السلة فارغة

HOCHTIEF: Perspectiva optimista datorita volumului in crestere al comenzilor in 2023

In anul fiscal recent incheiat, antreprenorul german de constructii Hochtief a reusit o performanta financiara deosebita, sporindu-si profitul net de la 208 milioane de euro la 482 milioane de euro, ceea ce reprezinta un avans de 132%. Cifra de afaceri a sporit cu 23%, atingand 26,2 miliarde euro (+12%, dupa ajustarea in functie de fluctuatiile de curs valutar), cresterea fiind sustinuta de operatiunile din America si Asia/Pacific. Practic, toate diviziile au contribuit la aceste rezultate. Conform analizelor realizate, cel mai mare impuls a fost asigurat de sporul fluxului de numerar din activitati de exploatare, care s-a ajustat de la 452 milioane de euro in 2021 la 1,2 miliarde euro la finele lui 2022. Indicatorul de backlog, ce masoare valoarea proiectelor aflate in curs de executie a fost de 51,4 miliarde euro, in crestere cu 3 miliarde euro. In ceea ce priveste contractele noi, ele au cumulat o valoare de 30,1 miliarde euro, cele mai multe fiind semnate in ultimele trei luni ale anului precedent. Prognozele pentru actualul exercitiu financiar arata un profit operational net de 510 – 550 milioane euro, perspectiva fiind optimista datorita volumului in crestere al comenzilor. Grupul este, in prezent, bine pozitionat pentru a beneficia de oportunitati pe pietele de inalta tehnologie, respectiv cele de tranzitie energetica si de infrastructura sustenabila, ce inregistreaza o dezvoltare rapida. Conducerea executiva a Hochtief a sublinat ca un element-cheie al strategiei corporatiste curente este reprezentat de cresterea prezentei in sectoarele metionate anterior. Prin valorificarea setului puternic de abilitati existente in domeniul infrastructurii si a prezentei locale pe pietele dezvoltate din punct de vedere economic, compania are toate sansele de a materializa aceste oportunitati de crestere, au mai afirmat oficialii Hochtief.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter