RO EN
السلة فارغة

Globalworth o numeste pe Ema Iftimie Managing Director pentru Romania

Globalworth, cel mai mare investitor de birouri din Europa Centrala si de Est (CEE), anunta numirea Emei Iftimie in functia de Managing Director pentru operatiunile din Romania. Incepand cu 1 decembrie 2023, Marian Popa se va retrage din functia de Managing Director, iar Ema Iftimie va prelua acest rol si va fi responsabila cu gestionarea activitatilor companiei, concentrandu-se pe aspectele operationale, de dezvoltare a business-ului si relatiile cu clientii.
 “Ii sunt recunoscator lui Marian Popa pentru modul in care a condus operatiunile din Romania in ultimii 3 ani extrem de dificili. Dupa o cariera impresionanta de 50 de ani, Marian a decis sa se pensioneze si sa se concentreze pe viata personala. Contributia lui a fost foarte valoroasa si ii dorim toate cele bune in viitor. Numirea Emei Iftimie are ca scop imbunatatirea experientei clientilor nostri, consolidarea operatiunilor locale si dezvoltarea unui mediu de business dinamic si productiv. Am toata convingerea ca atat viziunea cat si leadership-ul Emei vor aduce o valoare semnificativa in urmatoarea etapa de evolutie in plan local a companiei.”, a spus Dennis Selinas, CEO al Globalworth.
Ema Iftimie are o experienta impresionanta in domeniul real estate, unde activeaza de peste 25 de ani, dintre care ultimii 10 ani au fost dedicati dezvoltarii business-ului Globalworth in Romania, prin strategii de inchiriere personalizate pentru fiecare client.
Sub coordonarea Emei, departamentul de leasing a obtinut rezultate remarcabile in primul semestru al anului 2023, semnand peste 100.000 mp de spatii de birouri din totalul de 188.000 mp inchiriati la nivelul intregii industrii. 
Abordarea strategica a Emei in relatia cu noii clienti, impreuna cu o intelegere holistica a nevoilor chiriasilor si cu o buna cunoastere a mediului de business, au rezultat intr-o multitudine de parteneriate cu lideri din diferite industrii.
Incepand de anul acesta, Ema a devenit membru al bordului Fundatiei Globalworth. In acest rol, ea se implica si sustine diverse initiative CSR care au impact asupra comunitatii locale. 
De asemenea, Ema a fost desemnata “Personalitatea Anului” la gala SEE Property Forum de anul acesta.
Ema are o licenta in sociologie si psihologie si numeroase diplome in management, negociere si business planning.
“Sunt incantata sa incep noua mea misiune in calitate de Managing Director pentru operatiunile din Romania si astept cu nerabdare sa construiesc, in continuare, impreuna cu echipa Globalworth. Dedicarea noastra catre excelenta, satisfactia chiriasilor si inovatia raman prioritati. Vom continua sa investim in oamenii nostri, in tehnologie si in dezvoltare pentru a ramane lideri in segmentul nostru. Ramanem proactivi in gestionarea provocarilor care vor aparea, transformand adaptabilitatea noastra intr-un avantaj.”, a completat Ema Iftimie.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter