RO EN
السلة فارغة

FIEC: Declin de 1,9% pe piata constructiilor din UE, in 2012

Valoarea totala a productiei industriei de constructii din Uniunea Europeana s-a situat la 1.208 miliarde euro in 2011, aflandu-se in crestere cu 1,4% fata de nivelul din 2010, potrivit celor mai recente date publicate de Federatia Industriei Europene de Constructii (FIEC). Pentru anul in curs, specialistii estimeaza, insa, revenirea pe un trend descrescator a pietei, care ar urma sa se contracteze cu 1,9% ca urmare a accentuarii crizei datoriilor suverane ale mai multor state membre. "Anul trecut, domeniul constructiilor a beneficiat de imbunatatirea climatului economic general, fiind consemnata prima perioada de crestere dupa trei ani de recesiune. Totusi, chiar si acest rezultat pozitiv include diferente majore intre tarile afectate grav de criza si cele la nivelul carora efectele recesiunii nu s-au resimtit acut", a declarat Jacques Huillard, vicepresedinte al FIEC, responsabil pe probleme economice in cadrul asociatiei. Din punct de vedere al segmentelor de piata, sectorul de inginerie civila, cel public - nerezidential si cel al reabilitarilor si lucrarilor de intretinere nu au fost foarte grav lovite de recesiune, in special datorita planurilor de redresare puse in aplicare in diferitele state membre. De asemenea, in 2011 s-a consemnat un trend usor ascendent si pe pietele rezidentiale si nerezidentiale private, fenomen ce coincide cu previziunile FIEC referitoare la masurile de consolidare ce aveau sa fie luate pentru respectarea Pactului European de Stabilitate si Crestere. Potrivit FIEC, sectorul constructiilor va ramane, in pofida previziunilor de scadere in 2012, principalul motor al economiei europene, reprezentand circa 10% din Produsul Intern Brut (PIB) al Uniunii Europene. La nivelul UE sunt inregistrate aproximativ trei milioane de companii specializate, cele mai multe reprezentand Intreprinderi Mici si Mijlocii (IMM), care lucreaza cu peste 14 milioane de angajati, fara a lua in considerare locurile de munca create de piata constructiilor in mod indirect, prin efectul de multiplicare (un loc de munca in constructii genereaza minimum alte doua in sectoare conexe). "Sectorul european al constructiilor are capacitatea de a furniza solutii pentru iesirea din criza a economiei europene, cum ar fi implementarea programului de eficientizare energetica a mediului locuit sau modernizarea infrastructurii de transport. Investitiile necesare pot asigura o crestere sustenabila si crearea de locuri de munca pe termen mediu si lung. De aceea, facem apel la factorii de decizie din cadrul tuturor statelor membre sa ia in considerare acest tip de investitii cand decid reducerea bugetelor nationale sau alte reglementari financiare. Fara fonduri pentru investitii, UE nu va inegistra o crestere sustenabila si nu vor fi locuri de munca", a concluzionat Jacques Huillard. Informatii suplimentare, la www.fiec.eu

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter