RO EN
السلة فارغة

CSC: Moment aniversar - 20 de ani de protectie sociala a constructorilor

Casa Sociala a Constructorilor (CSC) a fost infiintata si isi desfasoara activitatea in baza unei legi organice a statului roman, Legea nr. 215/1997, asigurand o protectie sociala reala salariatilor din sectoarele de constructii si materiale de constructii in perioada timpului nefavorabil, dupa cum se arata intr-un comunicat al institutiei.
La 22 decembrie 2017 s-au implinit 20 de ani de la promulgarea legii, aparuta in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 372 din 22.12.1997, „legea introducand sisteme noi, specifice economiei de piata, in sensul ca resursele financiare vor fi administrate de comisii paritare formate intre patroni si sindicate”, asa cum se preciza in nota de fundamentare la lege.
Data de nastere a organizatiei a fost insa cea a primei Adunari Generale a Reprezentantilor societatilor inscrise la CSC, respectiv 14 iulie 1998, cand a fost adoptat si primul statut al organizatiei, iar data de 1 octombrie 1998 a fost cea in care a inceput sa functioneze efectiv CSC, in acest an - 2018 - implinindu-se doua decenii de functionare efectiva a Casei Sociale a Constructorilor.
„La aceasta data, organizatia noastra se gaseste in plina perioada de protectie sociala fiind a 20-a iarna cand, in intervalul 1 noiembrie - 31 martie, salariatii societatilor de constructii si din sectorul de producere a materialelor de constructii beneficiaza de o protectie sociala reala, de stabilitate si continuitate in activitate, de toate drepturile de salariat, conform legii. Este din ce in ce mai evident faptul ca economia romaneasca, in general si sectorul de constructii, in special se confrunta cu o scadere drastica a fortei de munca, a personalului calificat, atat cu pregatire medie, cat si superioara. In acest context, este important pentru firmele de constructii sa-si pastreze, sa creasca gradul de fidelitate si sa-si stabilizeze forta de munca de care inca mai dispun, mai ales in perioada de tranzitie, respectiv perioada timpului friguros, cand mare parte din lucrari nu pot continua din cauza normativelor tehnice care conditioneaza executia unor lucrari de temperaturile scazute, dar si din cauza conditiilor meteo din perioada de iarna care perturba activitatea sectorului de constructii. Pastrarea personalului calificat in aceasta perioada genereaza costuri si eforturi importante, greu de sustinut de majoritatea societatilor de constructii, daca nu sunt sprijinite prin actiuni de protectie sociala, Legea nr. 215/1997 creand cadrul si sursele necesare pentru sustinerea acestui deziderat”, a subliniat Ovidiu Iliescu, director general al Casei Sociale a Constructorilor.
Potrivit oficialului institutiei, functionarea CSC a avut drept rezultat eliminarea conflictelor sociale din constructii, a adus stabilitate personalului calificat, implicit posibilitatea reluarii lucrarilor la termenele contractuale stabilite, cu implicatii directe in ceea ce priveste calitatea lucrarilor executate si asigurarea continuitatii lor. De asemenea, societatile membre ale CSC au gasit un sprijin constant pentru pastrarea fortei de munca si au avut posibilitatea controlului costurilor cu forta de munca, atunci cand lucrarile stagneaza datorita conditiilor meteo.
Protectia sociala acordata de CSC unui numar cat mai mare de salariati este o solutie viabila
Dupa 1 ianuarie 2018, odata cu schimbarile petrecute in sistemul de salarizare, prin preluarea majoritatii obligatiilor salariale de catre angajati, prin protectia sociala acordata de CSC se alimenteaza in continuare Bugetul de Stat si Bugetul Asigurarilor si Fondurilor Speciale cu sume importante, se creeaza posibilitatea economisirii de fonduri din fondul de somaj, prin evitarea trimiterii in somaj a zeci de mii de salariati din activitatea de constructii. In conditiile actuale, de scadere semnificativa a indicatorului privind forta de munca la nivelul sectorului de activitate constructii, protectia sociala acordata de CSC unui numar cat mai mare de salariati, prin aderarea de noi societati de constructii, este o solutie viabila, cu beneficii pentru toti participantii care inteleg sa faca parte din aceasta organizatie (societatile de constructii si firme implicate in producerea materialelor de constructii) si sa-i sustina activitatea (institutiile statului care elibereaza autorizatii de construire si efectueaza receptia lucrarilor, precum si beneficiarii de investitii care, conform legii, sunt obligati sa participe la constituirea fondului de protectie sociala a salariatilor din constructii), de a stabiliza si pastra forta de munca pana la reluarea lucrarilor, cand conditiile atmosferice o permit.
Sustinerea protectiei sociale acordate prin CSC se bazeaza in principal pe sursele definite de Legea nr. 215/1997 la art. 16, alin. (1), lit. a) - d), unde, la lit. c), este definita o sursa importanta de sustinere a protectiei sociale care se bazeaza pe contributia beneficiarilor de investitii, investitori sau proprietari, indiferent de sursa de finantare si de forma de proprietate, respectiv prelevarea si plata unei cote reprezentand 0,5% din valoarea devizului de constructii, cu corespondent in devizul general.
Existenta unei initiative legislative de abrogare a lit. c), depusa de un deputat la finele anului 2017, fara consultarea reprezentantilor Casei Sociale a Constructorilor si fara a fi discutata cu acestia pentru a se lamuri eventualele neintelegeri si interpretari eronate ale legii si ale actelor normative complementare, fara a se analiza impactul pe care abrogarea lit. c), alin.(1) din art. 16 al legii nr. 215/1997 il poate avea asupra functionarii CSC si implicit a activitatii de protectie sociala a zeci de mii de salariati din constructii, pune in pericol insasi existenta Casei Sociale a Constructorilor, tocmai in anul aniversarii a doua decenii de functionare.
„Din iarna 1998-1999 si pana la aceasta data, organizatia noastra a acordat protectie sociala unui numar de peste 468.200 salariati, pentru care a consumat fonduri de peste 374 milioane de lei, din acestea fiind virate obligatii la bugetul de stat si bugetul asigurarilor si fondurilor speciale de peste 169 milioane de lei”, a mai precizat Ovidiu Iliescu.
Ce impact pot avea modificarile legislative nedorite?
In cele ce urmeaza, oficialii CSC prezinta, in mod sintetic si relevant, ceea ce ar insemna CONSECINTELE ABROGARII lit. c), alin. (1), art.16 din LEGEA NR. 215/1997.
1. Cresterea numarului de someri, adancirea crizei fortei de munca in constructii si cresterea costurilor statului cu somajul.
- Pierzandu-se una din sursele importante de constituire a fondului de protectie sociala a salariatilor din constructii, membrii CSC, firmele de constructii, nu vor reusi sa sustina in continuare protectia sociala doar cu forte proprii. Asa cum se arata in expunerea de motive initiala la Legea nr. 215/1997, „agentii economici nu au posibilitatea de a plati celor ramasi la dispozitia lor procentul de 75% din salariul de baza” - somajul tehnic prevazut, actualmente, de Codul muncii la art. 53 alin (1).
- Abrogarea lit. c) de la alin. (1) al art. 16 din lege practic ar desfiinta Legea nr. 215/1997 si beneficiile create de ea pentru toti cei implicati (salariati, firme de constructii, beneficiarii de investitii, statul roman). Insasi aparitia legii este legata de sursa de finantare prevazuta la lit. c), in lipsa ei nefiind necesara o lege speciala, pentru sursele de finantare de la alin. (1) lit. a) si b) fiind suficienta la acea data Legea nr. 21/1924 privind asociatiile si fundatiile.
- Bugetul asigurarilor pentru somaj va fi diminuat cu sumele echivalente indemnizatiilor de somaj care substituie protectia sociala asigurata de CSC in perioada timpului nefavorabil.
- Bugetul asigurarilor si fondurilor speciale nu va mai fi alimentat cu sume importante reprezentand contributiile sociale aferente indemnizatiilor de protectie sociala, in conditiile actuale de salarizare.
- Forta de munca, avand diferite grade de calificare, se pierde pentru sector, se destabilizeaza si migreaza spre alte sectoare de activitate sau pleaca din tara, adancindu-se astfel criza personalului din sector.
2. Disparitia unui sistem de protectie sociala, recunoscut la nivel national si european ca exemplu de bune practici in domeniu.
- Imposibilitatea realizarii scopului Legii nr. 215/1997 - protejarea unei categorii de salariati dezavantajati de caracterul specific al muncii lor va fi determinata de eliminarea cotei de 0,5%, ce va duce la imposibilitatea constituirii fondului de protectie sociala necesar.
- Ca someri, salariatii din sector vor putea beneficia doar de indemnizatie de somaj, in cuantum inferior indemnizatiei de protectie sociala, in baza unui stagiu mult mai mare de cotizare.
- Va disparea o forma de combatere a muncii la negru in constructii, salariatii din sector pierzand motivatia de a lucra cu forme legale, pentru a avea acces la protectie sociala.
- Va disparea un model de auto-reglementare sectoriala a problemei protectiei sociale ce s-ar fi putut aplica, in aceleasi conditii, de succes, si in alte sectoare economice atat in Romania, cat si in Europa Centrala si de Sud-Est.
- Va disparea un exemplu de bune practici in domeniul protectiei sociale recunoscut la nivel european atat prin obtinerea statutului de membru observator al AEIP - Asociatia Europeana a Institutiilor Paritare de Protectie Sociala, care insumeaza 38 de organizatii din 27 de tari, cat si prin includerea in materialele tematice ale ILO - Organizatia Internationala a Muncii.
3. Accentuarea declinului sectorului de constructii
- Multe firme de constructii autohtone vor fi in pericol sa-si inceteze activitatea, lipsite de suportul reprezentat de CSC in perioada timpului nefavorabil desfasurarii lucrarilor de constructii: sa piarda personalul calificat, sa nu poata relua la timp lucrarile intrerupte, sa intre in faliment, cedand piata de constructii firmelor cu capital strain.
- Exista pericolul sa dispara unul din pilonii parteneriatului social in constructii, o organizatie unde, pentru prima data in Romania, au colaborat cu rezultate bune partenerii sociali din activitatea de constructii (patronatele si sindicatele).
- Exista pericolul declansarii de conflicte sociale, pe fondul instabilitatii generate de modificarile legislative.
„Asigurand o protectie sociala reala, fiind o alternativa la somaj si la pierderea personalului calificat, stabilizand forta de munca a sectorului de activitate constructii si a celui de producere a materialelor de constructii, Casa Sociala a Constructorilor este deschisa pentru orice colaborare si actiuni care pot sa duca la cresterea rolului si eficientei unei organizatii care este benefica salariatilor, firmelor de constructii, beneficiarilor de investitii si, nu in ultimul rand, statului roman. Speram ca aniversarea a 20 de ani de existenta a CSC sa coincida cu continuarea in conditii cat mai bune si mai eficiente a activitatii unei organizatii care doreste sa-si creasca rolul in sectorul de activitate constructii si producere a materialelor de constructii, nu prin abrogarea lit. c), alin. (1), art. 16 din Legea nr. 215/1997, ci exclusiv prin imbunatatirea continutului legii de infiintare, in folosul tuturor operatorilor implicati in aceste activitati”, a concluzionat Ovidiu Iliescu. Informatii suplimentare, la www.casoc.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter