RO EN
السلة فارغة

CONEST SA construieste primul parc agroalimentar din judetul Iasi

Compania de constructii Conest SA va construi primul parc agroalimentar din judetul Iasi, in localitatea Letcani, pentru realizarea proiectului societatea urmand a primi de la Consiliul Judetean local fonduri totale de 17,06 milioane de lei (4,3 milioane de euro) fara TVA, din care 2,8 milioane de euro reprezinta fonduri europene. Transagropolis va fi construit pe o suprafata de doua hectare, beneficiarii directi ai proiectului urmand a fi 331 de producatori agricoli si 30 de firme din judet, 171 de furnizori si firme din raioanele Ungheni si Falesti, precum si 788 din regiunea Vinnitsa, din Ucraina. Conest SA va realiza, conform contractului, lucrari de constructii si instalatii, montajul de utilaje si va asigura echipamentele necesare pentru punerea in functiune a obiectivului de investitii. "In jurul proiectului vrem sa dezvoltam o infrastructura care sa sustina producatorii agricoli din Romania, Republica Moldova si Ucraina. Transagropolis va genera crestere economica locala si vor fi create locuri de munca", a declarat Cristian Adomnitei, presedintele Consiliului Judetean Iasi. Proiectul vizeaza construirea unei hale cu 10 celule de frig pentru depozitarea fructelor si legumelor, cu anexele aferente, avand o suprafata utila totala de 1.394 mp. La aceasta se va adauga un centru de sprijinire a afacerilor cu 27 de spatii de inchiriat si o sala de conferinte cu 140 de locuri. Edilii din Letcani au in vedere, in viitor, sa construiasca in proximitatea Transagropolis si un targ expozitional specializat, cu 10-12 hale.
***
Societatea Conest SA este prezenta de 50 de ani pe piata autohtona de constructii (la inceput ca Trustul de Constructii Montaj Iasi). Potrivit datelor disponibile, la finele anului trecut compania avea in executie 25 de obiective din sectorul constructiilor civile, industriale, edilitare si de infrastructura rutiera, a caror valoare depasea 55 milioane de euro. In 2013, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 20,4 milioane de euro, in crestere cu 34% fata de nivelul de 15,2 milioane de euro raportat la finele lui 2012.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter