RO EN
السلة فارغة

BREC: Pierderi de 10 miliarde euro gerenate de blocajul de avizare din Bucuresti

Contributia Bucurestiului la formarea PIB-ului la nivel national a scazut cu 2,4 puncte procentuale din 2019 pana in 2021, estimarea pierderilor pentru veniturile fiscale fiind de 17,2 miliarde de lei (3,45 miliarde de euro) pana in 2026, arata principalele concluzii ale primului studiu de impact privind blocajul procesului de autorizare din Bucuresti, efectuat de analistul financiar Iancu Guda si prezentat astazi in premiera la evenimentul organizat de BUCHAREST REAL ESTATE CLUB, RESIDENTIAL CONFERENCE: The Future of Quality Living.
Blocajul administrativ si incertitudinea climatului urbanistic se reflecta si in aportul direct al industriilor constructiilor si tranzactiilor imobiliare la formarea PIB-ului din Bucuresti. Astfel, daca in 2019, acesta se situa la 14,2%, in 2020 a ajuns la 14%, iar in 2021 la 13,3%.
La nivel national, industriile constructiilor si tranzactiilor imobiliare au fost foarte dinamice in ultimii ani, contribuid cel mai mult la revenirea economiei dupa impactul pandemiei Covid-19. Aceste sectoare au inregistrat cea mai mare crestere a locurilor de munca in 2021 comparativ cu anul 2019 (+80.703 noi locuri de munca), cea mai mare crestere a veniturilor (+90 miliarde de lei), cea mai mare crestere a soldului activelor fixe (+44 miliarde de lei), reflectand cele mai mari investitii comparativ cu orice alt sector de activitate. Datele statistice arata ca desi la nivel national a existat un trend ascendent, Bucurestiul a inregistrat o scadere considerabila.
Avand in vedere polarizarea acestui sector (95% din companii au venituri sub 1 milion euro, reprezentand 29% din total venituri), scaderea numarului de autorizatii de construire determina ca 9 din 10 companii active in sectoarele analizate, care isi desfasoara activitatea in Bucuresti, sa fie expuse riscului de insolventa. Principala vulnerabilitate a acestor companii este dimensiunea redusa, in contextul unui grad de indatorare foarte ridicat (aproape 80%).
Estimarea pierderilor pentru veniturile fiscale este de 17,2 miliarde de lei (3,45 miliarde de euro), in timp ce pierderea intreaga de valoare adaugata in economie este de aproximativ 52 de miliarde de lei (10,4 miliarde de euro) pentru 2022-2026. ”Costurile de oportunitate sunt enorme, in conditiile in care veniturile fiscale potentiale care se pot pierde s-ar putea orienta catre constructia a 5 spitale, 5 licee si 10 scoli primare cu gradinite, in fiecare sector din Bucuresti. Alternativ, cu aceste fonduri se poate reface intreaga retea uzata de termoficare a Bucurestiului”, a declarat analistul financiar Iancu Guda in cadrul conferintei BREC.
”Consecintele lipsei de predictibilitate si a blocajului administrativ pot genera pierderi financiare mai mari decat cele 10,4 miliarde de euro estimate in studiu, prin reticenta investitorilor internationali si locali in a-si plasa capitalul in noi investitii pe piata bucuresteana. Valorea acestor pierderi este imposibil de cuantificat”, a declarat Despina Ponomarenco, Presedinte Bucharest Real Estate Club.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter