RO EN
السلة فارغة

AFI EUROPE extinde cu inca 7.000 mp centrul comercial AFI Palace Cotroceni

Dupa finalizarea investitiei de extindere a centrului comercial AFI Palace Cotroceni cu 2.000 mp, realizata anul trecut, dezvoltatorul israelian AFI Europe a anuntat ca va continua expansiunea mall-ului si in perioada urmatoare, cu o arie suplimentara de 7.000 mp. "Vom continua planurile de extindere pentru proiectul din Cotroceni cu 7.000 mp aditionali de spatii pentru petrecerea timpului liber si pentru fashion, care vor duce mall-ul la o suprafata totala inchiriabila de 90.000 mp, ramanand, astfel, cel mai mare si dominant centru comercial din Romania", au declarat reprezentantii dezvoltatorului. In prezent, AFI Palace Cotroceni are o suprafata totala inchiriabila de 82.000 mp. Conform celor mai recente date disponibile, centrul comercial din Cotroceni a generat un venit operational net de 23 milioane de euro in primele noua luni ale anului trecut, in crestere cu 4% fata de aceeasi perioada din 2014. La finele perioadei de raportare, centrul comercial era evaluat la 434 milioane de euro, nivel cu 8,2% superior celui consemnat la sfarsitul lunii septembrie 2014.
In primele luni din 2016, AFI Europe finalizeaza constructia cladirilor de birouri AFI Park 4&5, ultima faza a proiectului AFI Park, care va adauga o suprafata inchiriabila de 32.000 mp parcului de business (care totalizeaza 70.000 mp inchiriabili).
 
AFI Tech Park - nou centru de afaceri, pe B-dul Progresului
In perioada urmatoare, AFI Europe va demara constructia complexului de spatii pentru birouri AFI Tech Park, ce va avea o suprafata totala de 50.000 mp de spatii incadrate in clasa energetica A. Noul centru de afaceri va fi amplasat pe B-dul Progresului, in apropierea Hotelului J.W. Marriott si a Parlamentului Romaniei. Proiectul va fi compus din doua imobile de inaltime redusa, cu o suprafata de 3.000 mp pe fiecare etaj, si o cladire-turn.
"In 2016 vom continua sa ne marim portofoliul prin construirea unui proiect in zona de business a orasului Brasov (Centru Civic). Acesta va include un centru comercial de 45.000 mp inchiriabili si un proiect de birouri care cuprinde intre 10.000 mp si 20.000 mp de spatii inchiriabile de Clasa A. Mall-ul se va desfasura pe trei niveluri si va fi construit pentru a primi certificarea LEED Gold. Vizitatorii se vor bucura de un balcon extins pentru relaxare, cu vedere catre Muntii Carpati, care poate fi transformat intr-un spatiu pentru evenimente. In acest moment, procesul de inchiriere a inceput", au mai spus reprezentantii AFI Palace Romania.
Alte proiecte ce vor fi dezvoltate de grupul israelian la nivel national vizeaza constructia centrului comercial AFI Palace Arad (parc de retail de 30.000 mp) si a proiectului rezidential si comercial din Bucurestii Noi.
 
Estimari de crestere a veniturilor, in 2016
AFI Europe Romania a generat un venit operational net de 30 milioane de euro in primele noua luni din 2015, in crestere cu 8,2% fata de perioada corespunzatoare din 2014. Potrivit datelor firmei, valoarea totala a tuturor proiectelor finalizate (centrele comerciale AFI Palace Cotroceni si AFI Palace Ploiesti si primele trei cladiri din complexul de birouri AFI Park) a crescut la aproape 600 milioane de euro, la finele lunii septembrie 2015. In 2016, conducerea AFI Europe Romania a anuntat ca se va concentra pe finalizarea si dezvoltarea proiectelor curente si viitoare. "Perspectivele sunt promitatoare, cu o piata de retail care se asteapta sa creasca pana la 200.000 mp in acest an, ca o consecinta a trendului ascendent care a inceput acum doi ani si a cererii continue pentru spatii de birouri din partea companiilor care intra pe piata din Romania, in special din partea companiilor multinationale din domeniul IT&C", au mai spus oficialii AFI Europe Romania.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter