RO EN
السلة فارغة

Tarile afectate de coronavirus propun stimulente fiscale pentru a sprijini economia

Amploarea cu care se extinde epidemia COVID 19 a inceput sa aiba consecinte asupra economiei, primele industrii afectate fiind cele din turism, hoteluri si restaurante, transporturi sau organizarea de evenimente. In functie de evolutia situatiei - care, din pacate, nu poate fi previzionata nici ca intensitate, nici ca durata -, unda de soc se va propaga asupra tot mai multor sectoare, cu implicatii asupra intregii societati. Deja unele state au anuntat pachete de masuri fiscale pentru companii, in incercarea de a limita efectele crizei. Tarile din G7 - Germania, Canada, SUA, Franta, Italia, Japonia si Marea Britanie au anuntat ca vor folosi toate mjloacele disponibile, inclusiv fiscale, pentru a limita efectele negative. La randul lor, Fondul Monetar International si Banca Mondiala au anuntat ca sunt pregatite sa ajute statele pentru a face fata unei posibile crize.
Nici in Romania impactul nu trebuie minimizat, patronatele din cele mai afectate sectoare pana acum, transporturile si turismul, au solicitat autoritatilor masuri compensatorii financiare si amanari la plata taxelor. Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania spune ca epidemia de COVID-19 din Italia a dus la scaderea in medie cu 15% a transportului rutier international de marfuri efectuat de firmele romanesti, iar la transportul de persoane cu 100%. Apoi, in conditiile anularii multor zboruri si reducerii gradului de ocupare a hotelurilor din ultimele saptamani, patronatele din turism au cerut un pachet de masuri de sprijin din partea Guvernului.
Autoritatile romane trebuie sa evalueze realist implicatiile economice la nivel macroeconomic si sectorial, atat pentru sustinerea companiilor, cat si a angajatilor. Fara acordarea unor facilitati care sa ajute economia, pe termen lung exista riscul unui somaj crescut si al unei recuperari mai dificile pentru sectoarele cele mai afectate.
Ce au anuntat alte tari
Italia, cel mai afectat stat de coronavirus, care si-a inchis granitele si a pus sub monitorizare toata populatia, a anuntat un proiect care prevede scutiri de taxe pentru companiile care au inregistrat o scadere de 25% a veniturilor, taieri de taxe in general si fonduri aditionale pentru companiile private de sanatate. De asemenea, statul italian a amanat depunerea unor declaratii, a extins termenele limita pentru plata taxelor de catre companiile din zonele afectate si a anuntat un fond suplimentar de salarii pentru a-i sprijini pe angajatii concediati din cauza carantinei si a restrictiilor decalatorie.
Germania a anuntat de asemenea ca este pregatita sa adopte un pachet de stimulente fiscale daca epidemia va declansa o criza economica globala, care sa includa reduceri de impozite, amanari la plata unor impozite platite de angajatori, stimularea muncii part-time si cea de la domiciliu, toate pentru a amortiza efectul negativ al virusului in economie daca epidemia se va agrava.
Coreea de Sud a introdus subventii pentru salarii, in cazul micilor comercianti, si a majorat indemnizatia pentru cei care isi cauta un loc de munca sau sunt ingrijiti la domiciliu.
China a renuntat temporar la contributiile pentru asigurari sociale platite de companii.
La randul sau FMI a facut o serie de recomandari guvernelor
Pentru persoanele concediate, ar putea fi majorat temporar ajutorul de somaj, pentru a permite angajatilor care nu se simt bine sau cei de care au grija sa ramana acasa fara teama ca-si pierd locul de munca in timpul epidemiei.
Bancile centrale ar trebui sa fie pregatite sa furnizeze lichiditati masive bancilor si companiilor financiare non-bancare, in special celor care acorda creditare firmelor mici si mijlocii, care ar putea fi mai putin pregatite sa faca fata unei intreruperi semnificative.
De asemenea, guvernele ar putea oferi garantii de creditare temporare si tintite pentru necesitatile de lichiditate pe termen scurt ale acestor firme, iar autoritatile de supervizare si de reglementare a pietei financiare ar putea, de asemenea, incuraja temporar extindere a scadentei imprumuturilor.
In acest context, autoritatile romane ar trebui sa ia in considerare un pachet de masuri fiscale pentru angajatii si companiile din sectoarele vulnerabile care sunt nevoite din cauza fortei majore sa isi sisteze sau sa isi reduca activitatea. In acest mod ar putea preveni sau limita implicatiile negative care risca se repercuteze asupra intregii economii generand probleme in lant pentru angajati, companii si bugetul de stat.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter