RO EN
السلة فارغة

SMARTREE: Modificari importante in legislatia fiscala, aplicabile din ianuarie 2023

Modificari ale legislatiei fiscale sunt aplicabile incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023. Potrivit Ordonantei de urgenta nr. 168/2022 privind unele masuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, in vigoare de la 09 decembrie 2022 si publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1186 din 09 decembrie 2022, o serie de schimbari in ceea ce priveste legislatia fiscala, precum si legislatia muncii, vor avea loc incepand cu data de 1 ianuarie 2023. 
Specialistii de la Smartree, companie ce ofera servicii si solutii software integrate de resurse umane, prezinta principalele modificari aduse legislatiei fiscale:
 
a) Impozit pe venit:
Se actualizeaza prevederile privind scutirea de impozit pe venit in sectorul constructiilor, corespunzator noii valori a salariului minim de 4000 lei. Precizam ca ramane in vigoare plafonul maxim de 10.000 lei inclusiv pentru salariul minim in acest sector.
Prevederea intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2023 si se aplica incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023.
 
b) Modificari/completari la OG 16/2022:
Se completeaza prevederile privind exceptarea de la impozit a anumitor venituri cumulate cuprinse in plafonul lunar de 33% din salariul de baza si prevederile privind contributiile sociale, prin includerea sintagmei "solda lunara/ salariul lunar acordata/ acordat".
Aceste prevederi intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2023 si se aplica incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023.
 
c) Caracterul neimpozabil al sumei de 200 lei/luna din salarii:
Incepand cu data de 1 ianuarie 2023, in cazul salariatilor care desfasoara activitate in baza contractului individual de munca, incadrati cu norma intreaga, la locul unde se afla functia de baza, nu se datoreaza impozit pe venit si nu se cuprinde in baza lunara de calcul al contributiilor sociale obligatorii suma de 200 lei/ luna, reprezentand venituri din salarii si asimilate salariilor, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
  • nivelul salariului de baza brut lunar stabilit potrivit contractului individual de munca, fara a include sporuri si alte adaosuri, este egal cu nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata stabilit prin hotarare a Guvernului, in vigoare in luna careia ii sunt aferente veniturile;
  • venitul brut realizat din salarii si asimilate salariilor, in baza aceluiasi contract individual de munca, pentru aceeasi luna, nu depaseste nivelul de 4.000 lei inclusiv.
Atentie! Conditia prevazuta la lit.a) nu se considera a fi indeplinita daca, in perioada cuprinsa intre data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta si 31 decembrie 2023, este diminuat nivelul salariului de baza brut lunar stabilit potrivit contractului individual de munca, fara a include sporuri si alte adaosuri.
Prevederile mentionate mai sus se aplica in aceleasi conditii si in urmatoarele cazuri:
  • salariatilor care desfasoara activitate in sectorul agricol si industria alimentara si nu beneficiaza de facilitatile fiscale prevazute de Codul fiscal pentru acest sector (scutire de impozit pe venit si scutiri/reduceri de contributii sociale);
  • veniturilor din salarii si asimilate salariilor obtinute in baza unui raport de serviciu, potrivit legii.
Suma de 200 de lei se diminueaza in functie de:
  • perioada din luna in care salariul de baza/ solda lunara din contractul individual de munca sau raportul de serviciu, dupa caz, sunt mentinute la nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata stabilit prin hotarare a Guvernului;
  • data de la care angajatii noi sunt incadrati in munca la un nivel al salariului/ soldei lunare, dupa caz, egal cu nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata;
  • fractia din luna pentru care se determina veniturile din salarii si asimilate salariilor;
  • data de la care inceteaza contractul individual de munca/raportul de serviciu, dupa caz.
In cazul salariatilor part-time, pentru veniturile aferente anului 2023, nivelul salariului de baza minim brut pe tara se diminueaza cu suma de 200 lei lunar in luna in care contributiile sociale se calculeaza la salariul minim.
Prevederile de mai sus se aplica veniturilor aferente lunilor ianuarie-decembrie 2023 inclusiv.
 
d) Salariul minim in sectorul constructiilor:
Incepand cu data de 1 ianuarie 2023, pentru domeniul constructiilor, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste in bani, fara a include indemnizatiile, sporurile si alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru in medie de 165,333 ore pe luna, reprezentand in medie 24,194 lei/ora.
In perioada 1 ianuarie 2023-31 decembrie 2028, pentru domeniul constructiilor, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata va fi de minimum 4.000 lei lunar, fara a include indemnizatiile, sporurile si alte adaosuri, pentru un program normal de lucru in medie de 165,333 ore pe luna.
 
*** Articol publicat de Smartree, companie ce ofera servicii si solutii software integrate de resurse umane.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter